„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Am văzut zilele astea o hartă a analfabetismului funcțional în Europa. Harta m-a întristat. Eram țara europeană cu cel mai ridicat analfabetism funcțional. Campioni, vasăzică. Comentariile de sub ea m-au întristat ceva mai tare.

Mă uit la cutie: scrie că sunt 20 de comprimate înăuntru, iar eu am rețetă pentru numai 10. Dar prețul e modest, motanul pare să nu se lase vindecat prea ușor, de o lună dă dintr-una-n alta, așa că îi zic doamnei să-mi dea toată cutia.

Doamna urcă la Roman și se așază lângă mine. Își ține bagajul în brațe, deși îi propun de câteva ori să-l pună sus, i-ar fi mai comod. Mâinile cu care strânge sacoșa sunt muncite, dar foarte curate. Mă uit la profilul ei: mi-e greu să-i estimez vârsta, pare trecută înainte de vreme. O las în pace și mă întorc la carte.

Strămoșii noștri au fost destul de puternici în credință încât să privească Moartea în față, pe peretele bisericii, timp de 160 de ani, fără să se simtă „speriați”. Ar fi păcat ca noi, cei de azi, să fim atât de fragili încât să distrugem cu sapa ceea ce ei au lăsat moștenire.

Am deseori senzația că participăm la un maraton în care mulți țin să confirme principiul lui Peter conform căruia tind să își atingă gradul maxim de incompetență. (Foto Guliver/Getty Images)