O veste proastă: copiii pot ști zeci de capitale și ani de domnie, dar dacă școala i-a învățat să reproducă în loc să gândească, nu vor înțelege mai nimic dintr-un text la prima vedere

sursa foto: Profimedia

„Țară de proști!”

Am văzut zilele astea o hartă a analfabetismului funcțional în Europa. Harta m-a întristat. Eram țara europeană cu cel mai ridicat analfabetism funcțional. Campioni, vasăzică. Comentariile de sub ea m-au întristat ceva mai tare.

Primul reflex în comentarii? „România Educată”. Înțeleg nevoia ca eșecul să poarte un nume. Numai că România nu a căzut în PISA de undeva de sus. Eram foarte prost înainte de România Educată și am rămas foarte prost după ea. Cu mici variații, suntem în aceeași zonă de când participăm la PISA. Putem reproșa proiectului că n-a schimbat nimic. Nu că a creat problema.

Al doilea comentariu, mult mai trist pentru mine: „țară de proști”. Nu. PISA nu măsoară câți copii proști are o țară. Și analfabetismul funcțional nu este un diagnostic de inteligență. Copiii aceia de 15 ani pot avea capacități cognitive foarte diferite. Problema este că prea puțini reușesc să folosească ceea ce citesc: să înțeleagă un text, să lege informațiile între ele, să tragă o concluzie, să folosească ce au înțeles într-o situație nouă.

Poate știu pe de rost ceva capitale, din manual. Poate știu structura textului argumentativ (da, am o obsesie cu ea). Poate au memorat câteva formule. Au ajuns, până la urmă, în clasa a IX-a. Dar, în fața unui text pe care nu l-au mai văzut, prea mulți nu reușesc să facă pasul esențial: „Bun. Și eu ce înțeleg de aici?”

Dacă asta e prostie, așa o fi. Eu îi spun eșec educațional. Pentru că poți fi foarte inteligent și, dacă școala te-a antrenat ani întregi să reproduci în loc să gândești cu capul tău ceea ce citești, inteligența singură nu te salvează. 

Și încă ceva: copiii de 15 ani testați la primele PISA la care a participat România sunt demult adulți. Analfabetismul funcțional nu a apărut odată cu PISA și nu dispare când copilul iese din școală. PISA doar l-a măsurat.

În câteva zile, apar noile rezultate. Vom găsi imediat patru-cinci vinovați. Un ministru, doi, cinci (avem de unde alege), un președinte, profesorii, părinții, programele, telefoanele, TikTok-ul, școlile cu toaletă în curte. Ne vom certa câteva zile și vom aștepta următorul PISA.

Între timp, Mihai, care va fi testat peste câțiva ani, merge de luni la școală. Poate că schimbarea începe mult mai banal. Cu cineva care îi pune un text în față și îl întreabă: Tu ce ai înțeles din el? De ce? Unde în text găsești ceva care susține ce spui? Ar putea însemna și altceva?

La început, Mihai poate spune prostii. Foarte bine. Măcar sunt gândurile lui. De acolo, îl putem învăța să le lege de text, de dovezi, de realitate. Să însuflețească în cap cuvintele pe care acum le citește mecanic.

Ne-or trebui pentru asta programe naționale? Probabil. Deși mie mi-e din ce în ce mai frică de programele gigant care bifează criterii, produc rapoarte și lasă copilul exact unde l-au găsit.

Cred din ce în ce mai mult în schimbarea pe care o face fiecare în pătrățica lui. Altfel, mai așteptăm trei ani, mai apare un PISA, mai spunem o dată că suntem o țară de proști.

Și Mihai tot nu înțelege ce citește. Și Mihai va lua - peste 10, peste 20 de ani - decizii pentru fiecare dintre noi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp