sursa foto: Facebook Radu Oltean
Exact aceleași mecanisme fundamentaliste ca la talibanii afgani sau la ISIS, care distrugeau cu barosul statui antice din muzeul din Mosul. Sunt sufocat de indignare! Fenomenul de la biserica din satul Ciocănăi din comuna Moşoaia, care a dus la distrugerea completă a unei fresce exterioare rare, nu a venit de nicăieri.
De ceva vreme, existau în online filmulețe care au promovat „biserica cu pictură satanică”. Un nebun a luat treaba în serios. A „curățat” biserica de „satanism”. Dar și Biserica e de vină că permite genul asta de gândire. E rezultatul unei falii culturale între viziunea țăranului de secol XIX și cea a credinciosului „standardizat” de astăzi. Pentru „noul mistic” de astăzi, educat adesea prin broșuri apocaliptice sau discursuri radicale de pe internet, orice figură care nu este un sfânt cu aureolă devine automat „drac” sau „lucrare necurată”.
Există o tendință recentă în anumite comunități, de a „curăța” bisericile de tot ce pare arhaic, hâtru sau „urât”. Acest fenomen a dus la acoperirea cu var a unor fresce valoroase sau înlocuirea lor cu picturi noi, stridente, pe motiv că cele vechi „sunt de demult și nu mai arată bine”.
De ce este pictată Moartea pe unele biserici țărănești ?
Pentru cei care sunt surprinși de aceste imagini și se întreabă ce caută „urâțenia” pe un zid de biserică, iată câteva repere istorice și teologice care ne ajută să înțelegem mintea strămoșilor noștri:
Nu este „Satanism”, este „Memento Mori”: În secolul al XIX-lea, biserica era „cartea de istorie și morală” a satului. Pe peretele exterior, de obicei lângă intrare sau pe sud, zugravii pictau „Ceasul Morții”. Mesajul nu era unul de venerare a răului, ci un avertisment: „Omule, viața e scurtă, ai grijă de sufletul tău, căci moartea nu iartă pe nimeni”.
Moartea ca „Trimis al lui Dumnezeu”: În viziunea țăranului de acum 160 de ani, Moartea nu era un demon independent, ci un „funcționar” divin. Ea venea cu coasa (să secere viața) și cu hârlețul (să sape mormântul), pentru a duce sufletul la judecată. Era reprezentată hidoasă tocmai pentru a sublinia că moartea este consecința păcatului, nu ceva „frumos” sau de dorit.
Biblia celor care nu știau carte: Cei care au ridicat biserica la 1860 nu aveau televizoare sau internet. Ei învățau dogmele prin imagini. Acele fresce „înfricoșătoare” aveau un rol pedagogic: te pregăteau spiritual înainte de a păși în spațiul sfânt al altarului. Dacă afară era lumea trecătoare și marcată de sfârșit (Moartea), în interior era lumea veșnică (Sfinții).
Estetica naivă vs. estetica modernă:
Acești zugravi de secol XIX (numiți „zugravi de subțire”) foloseau un stil popular, naiv. Ei nu căutau perfecțiunea anatomică, ci forța simbolului. Să judeci o pictură de la 1860 după gusturile de azi e ca și cum ai demola o cetate medievală, pentru că nu are ferestre de termopan.
Patrimoniul nu este „după gust”: O biserică monument istoric este un document. Nu o pictăm sau o ștergem după cum ni se pare nouă „frumos” în 2026. Ea aparține istoriei noastre naționale. Distrugerea unei fresce vechi de un secol și jumătate, sub pretextul că e „urâtă”, este un act de vandalism care ne șterge propria identitate și tradiție autentică.
Strămoșii noștri au fost destul de puternici în credință încât să privească Moartea în față, pe peretele bisericii, timp de 160 de ani, fără să se simtă „speriați”. Ar fi păcat ca noi, cei de azi, să fim atât de fragili încât să distrugem cu sapa ceea ce ei au lăsat moștenire.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.