Eu l-am străbătut pentru prima oară anul trecut, mi-a plăcut foarte mult și l-am promovat corespunzător, ca un susținător al trendului plimbărilor regulate pe jos, și al rezultatelor sale benefice.

– Salut, zice el în engleză. Tu ești românul cu bicicleta care era să-și dea sufletul pe urcușul cel mare? (Foto: Guliver Getty Images)

Ăștia 33 de km au părut 60. Am ajuns în fața Catedralei din Santiago la ora 20.30. M-am întins pe jos și am simțit fericire. Fericire pură. (Foto Gabriela Hobeanu)

Am pornit la drum cu ideea ca, atunci când ajungem în Ponferrada, să vedem cum ne simțim și să hotărâm atunci dacă mergem mai departe sau nu. (Foto Gabriela Hobeanu)

Fiind urcuș destul de abrupt, mă gândesc că o să îmi ia mult timp, așa că poate o să mă opresc în O Cebreiro. Însă după doar 4 ore și jumătate ajunsesem sus, într-adevăr după un urcuș greu, dar minunat, prin pădurile Galiciei.

La ora 7 în Sarria era ca în București pe Calea Victoriei. Lume multă și nouă. Erau fel de fel de pelerini cu rucsăcele mici în spate și tot felul de zorzoane atârnate de ele, care urcau grăbiți pe străduța din fața albergue-ului în care am dormit. (Foto Gabriela Hobeanu)

Bineînțeles că astăzi m-am trezit târziu, dacă tot nu aveam oră de plecare și am profitat din plin nu doar de energia locului, ci și de o porție bună de somn. (Foto Gabriela Hobeanu)

Lacrimile pe care le aveam strânse în colțurile ochilor erau de bucurie că sunt aici, de recunoștință că Dumnezeu îmi păzește pașii, că „mă însoțește, că îmi este adăpost în ploaie, umbră în arșița zilei, lumină în întuneric, confort în oboseală”.

Astăzi la cafea am început să îmi caut pe net bilet de întoarcere. Nu de alta, dar se scumpesc biletele pe zi ce trece.

Ziua 15. Itero de la Vega - Carrion de los Condes, 33 km