Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Întâmplare cu români pe Camino sau testul tricolorului pe care l-a trecut un… german

Camino pelerini

Foto: Guliver Getty Images

Am citit o postare zilele trecute care spunea: „Dacă ești ateu nu merge în pelerinaj”. Nu a fost scrisă cu răutate, a fost scrisă cu convingere, ca un postulat, cam așa cum a zis Arhimede că dreptele paralele sunt alea care se întâlnesc la infinit, dar eu nu mă duc până acolo că e departe.

Dacă ateul nu merge în pelerinaj, atunci înseamnă că e păcătos (mă gândesc eu) pentru că pelerinajul te spală de păcatele trecute și de o parte din cele viitoare.

Îngrijorat fiind, m-am apucat să citesc despre păcate și am aflat și că sufăr de păcatul invidiei. Sufăr este un fel de a spune, pentru că nu sufăr de loc – mă simt chiar foarte bine cu invidia mea.

Una peste alta, sunt invidios. 

Sunt invidios pe cei care merg pe Camino de Santiago și, când termină ei etapa, umblă ca bezmeticii prin pueblo (sat) să bea o bere Estrella Galicia.... Și când beau ei asemenea bunătate de bere întâlnesc un român care locuiește și muncește în Spania, un om care a plecat de la rău la mai bine și a găsit mai binele ăla și nu se mai întoarce. Un om căruia îi este dor de țara lui unde o ducea rău și pe care o vorbește numai de bine. Un român.

Când am umblat eu pe Camino nu am întâlnit nici un român, probabil că se terminaseră.

Am întâlnit în schimb două... ființe, ca să zic așa, care s-au născut și au crescut în Romania, vorbeau chiar și limba, dar totuși nu erau români. Am scris despre treaba asta într-un fel de carte din care citez în continuare.

„...Acolo, în fața magazinului, așezat pe ciment și cu o farfurioară în care erau câțiva cenți de euro stătea un cerșetor. Trec pe lângă el și la câțiva metri după magazin dau de o bifurcație.

O iau la stânga, așa cum mă îndeamnă concepția mea politică pe care am pierdut-o de vreo 20 de ani, la care „begărul” îmi zice „ia-o la dreapta pentru Camino” într-o limbă neaoșă geto-daco-slavo- turco-etco-română.

Frânez brusc cu ambele mâini și cu picioarele, ca în filmele cu Fred Flintstone, având intenția fermă să dau 5 euro unui compatriot care își câștigă cu greu pâinea prin muncă cinstită într-o țară străină.

Mă întorc și îi arăt cu degetul steagul tricolor care era pe coburii (geanta de bagaje) de la bicicletă.

‒ Știi ce e asta? zic eu.

Se uită la mine și o dă pe spaniolă. Nu știu ce dracu’ mi-a zis, dar am înțeles imediat că nu o să capete de la mine cei 5 euro nici dacă stă în cap.

Plec furios și în timp ce pedalez de zor îmi spun că nu se poate ca cineva să nu știe cum arată steagul țării sale.

Răspunsul l-am primit de la Sf.Iacob sau mai bine zis Santiago așa cum îl cheamă pe dumnealui în Spania. Nu atunci imediat, ci cu vreo 170 de kilometri mai încolo.

Deci, după vreo 4-5 zile pedalam eu pe careterra (un fel de șosea județeană), când la o intersecție dau de două căsuțe lipite între ele, un fel de duplex rural. Dintr-una se auzea muzică. Muzică normală, adică tare, populară și mai ales românească.

Opresc, bat la geam unde apare un tânăr mai brunet și intrăm în vorbă. La început în spaniolă. Greu pentru amândoi, așa că o dau pe română. E din Moldova, a venit de vreo 6 luni după o viață mai bună ca acasă și zice că a găsit-o. Îi urez succes și îi arăt steagul românesc. Nu știe nici el despre ce e vorba.

Deci, răspunsul lui Santiago este că se poate ca cineva să nu cunoască steagul țării în care s-a născut. Eu aș zice, ca o completare, că treaba asta se poate numai dacă omul în cauză s-a născut în România.

Plec un pic trist, dar sper să-mi treacă. Nu s-a întâmplat așa pentru că pe seară, în albergue (hostel), un neamț îmi bagă cuțitul în spate.

– Salut, zice el în engleză. Tu ești românul cu bicicleta care era să-și dea sufletul pe urcușul cel mare? Eu sunt ăla care te-a întrebat dacă ești bine și mai poți merge. Mă bucur că ai reușit!

– Mulțumesc că m-ai întrebat cum mă simt și că ți-ai făcut griji pentru mine zic. Eram foarte obosit atunci și aveam mare nevoie de o încurajare. Am ajuns aici de câteva minute, dar de unde știi că sunt român?

– Păi, după steagul de la bicicletă.

Asta este! Neamțul cunoștea steagul României.

Dacă ar fi să parafrazez pe cineva cu mult mai deștept decât mine aș zice: Ce țară! Ce vremuri! Ce oameni!”...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mulțumiri și aprecieri pentru autorul articolului proaspăt citit .... Am devenit curios în privința cărții (/cărților) deja publicate ; asta, întrucât stilul de exprimare mi-a căzut cu tronc (ceea ce mi se întâmplă de fiecare dată când citesc texte scrise cu simțire și talent) ! Deci aș dori să aflu titlul/titlurile cărții/cărților publicate (probabil tot privind incursiuni pe ”alte teritorii”). Așadar, deoarece mi-a plăcut despre ce și, mai ales, despre cum scrie, de acum voi urmări orice articol (sau carte) care-l va avea autor (și) pe cel de acum. Mulțumesc încă o dată !
    • Like 0
    • @ Ion Filip
      Mulțumesc pentru aprecieri. Cartea publicată se numește Drumul pelerinului ateu și este scrisă ca urmare a unui pelerinaj făcut în orașul spaniol Santiago de Compostela. Dacă vă interesează mai multe amănunte le puteți găsi pa pagina de Facebook Drumul pelerinului ateu, unde puteți să mă și contactați mai ușor.
      • Like 0
  • storo check icon
    ...cei care au plecat din tara nu au facut-o de bine ce le era ci au plecat ''trintind usa'' ca sa spun asa, spre o noua viata si incercind sa scape de mizeria de toate felurile ( sociala, economica, administrativa). Asa ca atunci cind cineva le flutura steagul sub nas incercind sa le stirneasca mindria nationala, nu face altceva decit sa le stirneasca amintiri nu tocmai placute. Cunosc multi ''plecati'' si nici unul nu se bate cu caramida in piept ca e roman, tocmai pentru ca sintem la coada Europei in prea multe privinte. In plus ''ajutorul de imagine'' dat de anumiti minoritari (aici ii includ si pe politicieni si guvernanti) nu face decit sa creasca respingerea originilor. Trist dar asa este....

    Iar despre recunoasterea drapelului Romaniei de catre altii.....de citiva ani buni imi petrec vacantele de vara la sailing si conform regulamentelor, arborez drapelul romanesc, pe linga cel al tarii unde este inmatriculata ambarcatiunea. Mereu am fost intrebat de catre vecinii din marina '' What kind of flag is that? Where are you from ?''

    Si ''DA'', Camino este drumul, locul, timpul unde fiecare isi gaseste raspunsurile.

    • Like 4
    • @ storo
      Aveți dreptate, cei care au plecat din țară nu au plecat de bine. Dacă o să recitiți articolul,, cu atenție, veți constata că am spus acest lucru, chiar de două ori.
      Afirmația că au plecat "trântind ușa" , sunt convins că a fost o figură de stil. Tot așa, sunt convins că românii plecați au lăsat ușa larg deschisă ca să vină în concediu cu speranța că odată, în viitor, se vor întoarce definitiv acasă.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult