Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Jurnal de Camino. Am învățat cât de simplu e să mănânc pe săturate cu doar 3 euro

Masa pe Camino

Foto: Gabriela Hobeanu

1. Plec pe El Camino: cum m-am pregătit pentru drumul de 32 de zile spre mine însămi

2. Jurnal de Camino. Rucsacul are 9 kg, eu am 60 de kg. Prima experiență de pelerin în Saint Jean Pied de Port, un fel de Sighișoara noastră

3. Jurnal de Camino. „Dacă te doare, înseamnă că trăiești”. Mi-am dat seama că nu știu să merg

4. Jurnal de Camino. Plecăm pe drum ca să fim singuri, pentru a ajunge în final să căutăm „conectarea” cu celălalt

5. Jurnal de Camino. El Camino îți aduce bucuria lucrurilor mărunte, de care uităm de multe ori în goana noastră prin viață

6. Jurnal de Camino. În orășelul Najera, i-am surprins pe toți cei din grupul meu internațional, după ce, la un restaurant, am primit sucul și cafeaua gratis. Doar „noi suntem români”…

7. Jurnal de Camino. O întâlnire uluitoare cu un domn din Germania: „Port cu mine cenușa soției mele și las puțin din ea peste tot pe unde ajung”

8. Jurnal de Camino. Am reînvățat ce înseamnă „la comun”: împărțim o mașină de spălat la 5 euro cu 5-6 pelerini

9. Jurnal de Camino. Mereu ne facem planuri, dar cu siguranță ceea ce primim este exact ceea ce avem nevoie în acel moment din viață

10. Jurnal de Camino. Cu copiii pe Camino?!

Ziua 17. Moratinos - El Burgo Ranero 27 km

Astăzi la cafea am început să îmi caut pe net bilet de întoarcere. Nu de alta, dar se scumpesc biletele pe zi ce trece. Am mai aruncat un ochi zilele trecute la prețul biletului și era tot în creștere. Știu că voi pleca tot din Madrid, însă trebuie să calculez cu atenție zilele. Mă gândesc să stau o zi în Santiago și cu siguranță încă o zi în Finisterre, la capătul pământului, să mă bucur de cei 1000 km parcurși.

M-am uitat la variante de a ajunge de la Finisterre la Madrid cu trenul, autobuzul, avionul, chiar și blabla car - care există și în Spania - încercând să găsesc cele mai bune variante de preț și bineînțeles să se lege cât de cât, ca să nu fiu nevoită să dorm prin vreo stație de autobuz.

Am cumpărat biletul Madrid - București cu 100 euro, scump, pe data de 17 august, într-o sâmbătă. Era puțin mai ieftin pe 19, însă cu banii cheltuiți în încă 2 zile, ajungeam la mai mult. Rămăsese să văd cum ajung de la Finisterre la Madrid. La următoarele opriri o să fac și asta.

A fost prima dată când am plecat undeva și mi-am luat bilet de avion doar dus și am avut o senzație nouă, de libertate totală, făcând asta. Să plec, fără să știu când mă întorc!

În timp ce căutam de zor pe net, a apărut John, profesorul din Anglia cu care am mai petrecut câteva seri la diferite albergue-uri de pe drum.

Și el l-a lăsat pe „Stew the Shoe” în urmă, pentru că mergea prea încet din cauza problemelor cu bășicile. Mergea singur de două zile, ca și mine de altfel. Am plecat împreună și am mers amândoi toată ziua. Avem cam același ritm de mers și aceeași dorință de a merge cât mai mult pe vremea asta perfectă pentru mers.

Când ne-am oprit pentru un „zumo de naranja” îmi spune că și el a cheltuit mai mult decât și-a propus. 

John a mai făcut un Camino, o altă rută, dar pe bicicletă. 

- E foarte diferit pe bicicletă. Mergi 50, 60 km pe zi, chiar mai mult și nu ai ocazia să stai mai mult cu aceleași persoane. Ești singur. Mi-a lipsit conectarea cu oamenii când am fost cu bicicleta. Mereu alți oameni, zi după zi…

- Da… Același lucru mi-l spunea un italian lângă care am stat jumătate de oră de vorbă la masă zilele trecute. Zicea că la anul vrea să vină din nou, dar fără bicicletă, să meargă.

Unul din lucrurile faine de pe Camino este că te împrietenești și stai de vorbă cu oameni din toate colțurile lumii și afli atât de multe lucruri despre cum este viața acolo, în țările lor. Afli lucruri pe care nu le poți afla altfel dacât vorbind cu un localnic.

Peste încă vreo oră, ni s-a alăturat Jiang. Rămăsese un pic în urmă, dar a recuperat. Ne completam bine. Eu nu aveam nici un plan pentru ziua în curs, ca de obicei, John verifica unde ne putem opri iar Jiang verifica allbergue-urile, uitându-se la review-uri, la cum arată etc. Mie îmi era indiferent la ce albergue stau. Chiar dacă mai mereu am intrat în primul care mi-a ieșit în cale, toate au fost ok.

Îmi este în continuare dor de Jannie, Larissa și Chang, de conversațiile cu ei, de prezența lor. Când ești la jumătatea drumului, toată lumea e în grupuri grupulețe, mai mici sau mai mari. Vorbești cu oamenii, dar te împrietenești mai greu. Sau poate doar mi se pare mie. O să văd cum o să fie zilele viitoare. 

Am găsit un albergue tare frumos și astăzi. I-am cedat lui John patul de jos, și mi-am luat în primire un pat de sus. Cam peste tot sunt paturi etajate, doar în două locuri am găsit paturi simple. Și de fiecare dată când se mișcă cel care stă jos, se hâțână tot sistemul. Așa că, dacă ești genul care se trezește la orice mișcare, patul de sus poate fi o problemă. Nu pentru mine însă, care dorm oricum. Ceea ce am făcut și în noaptea asta.

Ziua 18. El Burgo Ranero - Mansilla de las Mulas 20 km

Stau și mă întreb ce să mai scriu. Fiecare zi a început să fie la fel. Nu mă agit să mă trezesc la 6 pentru că afară e răcoare. Chiar și la ora 12 este foarte plăcut de mers, având în vedere că acum câteva zile la ora 10 era deja foarte cald. 

Am plecat cu John și Jiang de dimineață și am avut momente în care am stat de vorbă, momente în care am rămas în urmă și am mers singură.

Îmi vin în minte chestii la care să mă gândesc, pe care să mi le lămuresc, dar nu mă pot concentra la nici una. Parcă mi le spulberă vântul, care îmi umflă mânecile în timp ce merg. 

Norii pufoși mă însoțesc și astăzi și mă mai îmbie la niște fotografii.

Mă opresc la un magazin similar cu cele de la noi de la țară și îmi iau un măr, o banană, o nectarină și o pungă de „pipas” - semințe de floare soarelui. Spaniolii sparg semințe peste tot, ca și noi. Fructele sunt destul de scumpe aici, cam 2 lei un fruct, indiferent de care, dar am rație de măcar 2 fructe pe zi.

Mă așez la o terasă și o sun pe mama, pe care de altfel o sun în fiecare zi. Astăzi este ziua lui Jannie și mi-ar fi plăcut să fiu cu ei.. 

De două zile văd fețe noi la fiecare oprire. Jacob din Oklahoma, care cred că vrea să termine stocurile de bere de pe Camino, ne povestește despre tornadele din America, o tipă din Croația profesoară de arte îmi spune despre sistemul lor de învățământ, Ivan din Italia ne spune despre mâncarea tradițională din orașul în care locuiește - vrabie la grătar, un tip de 22 de ani din Germania îmi spune că a plecat pe Camino ca să fie singur cu gândurile lui și numai singur nu e.

- Cam așa e și la mine, îi spun. Care e lucrul care îți place cel mai mult pe Camino până acum? îl întreb. 

- Îmi place că te împrietenești cu toată lumea. Toată lumea te ajută, cu orice. Îmi place conectarea cu ceilalți. E ceva ce nu se întâmplă în viața de zi cu zi.

Mă pune pe gânduri. Asta simt și eu. Atâția oameni care caută conectarea asta.. Oare ce ne lipsește ca să facem să se întâmple asta în viețile noastre?! 

Vorbesc și cu Jiang, cu care deși mergem împreună de 2 zile, nu am vorbit despre motivele pentru care este pe Camino. Jiang are 53 de ani și a lucrat la IBM în America. Îmi spune că la un moment dat s-a întrebat dacă oare este și altceva ce i-ar plăcea să facă pe lumea asta. Așa că și-a dat demisia și a plecat pe Camino, să caute..

O tipă din Africa de Sud îmi spune că mama ei a murit de cancer când avea 38 de ani. Și anul ăsta împlinește și ea 38 de ani. Așa că s-a hotărât să plece pe Camino în memoria mamei ei și pentru fiecare km parcurs donează 5 rani - moneda sud africană - unei asociații care sprijină bolnavii de cancer din Africa de Sud.

Fiecare are o poveste pe care o împărtășește cu inima deschisă oricui. Deși nu îl cunoști pe celălalt, nu ai nici o reținere în a-i povesti viața ta, aspecte pe care poate nu le spui prea des sau prea ușor în alte circumstanțe.

În seara asta ne-am cazat la un albergue ales de Jiang. Un grup vorbăreț de 12 persoane stau la masa din curtea interioară. Par că se cunosc demult. Mă așez pe un scaun și mă bag în seamă cu ei. Niște networking. Cum te cheamă,  de unde ești… Marea majoritate sunt din Italia. S-au cunoscut pe Camino. Au fost mai mulți, dar unii dintre ei s-au oprit în Pamplona, alții în Burgos. Au rămas doar ei, care merg toți până la Santiago. Vorbesc despre ce să cumpere de la supermarket ca să prepare cina la albergue. Îi întreb dacă pot să particip și eu. Hotărâm ce gătim, apoi mergem la cumpărături. Unul din băieți se oferă să prepare risotto, eu mă ocup de salată, și mai punem pe lângă niște brânză, chorizo, boabe de năut, bere și vin. 3 euro de căciulă și mâncare pe săturate. 

A fost prima masă comună la care am participat de când am început El Camino și m-am bucurat de o atmosferă minunată. Fiecare face câte ceva, unul toacă legume, unul învârte în cratiță, unul taie pâinea, alții spală vasele, în timp ce cu toții se bucură că sunt împreună. Până la urmă tot despre asta este vorba. Împreună.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • de aia imi place mersul pe munte: oamenii lasa telefoane si ganduri si devin atenti si la cei din jur, la povestile fiecaruia.
    Natura, drumul ne aduce impreuna.

    intr-o zi o sa fac si eu Camino.
    • Like 2
  • Sfatul meu ar fi să nu lași organizarea plecării din Santiago spre Madrid pe ultima zi. Eu așa am făcut și abia am reușit să prind un bilet la un autocar de noapte care a făcut aproape 10 ore. Alte trenuri și autocare erau pline. Ba chiar și din Fisterra spre Santiago o să fie foarte foarte aglomerat autocarul, mai ales acum, vara. Altfel, bucură-te de zilele rămase de parcurs, îți vor lipsi teribil apoi!
    • Like 1
  • Foarte greu de explicat conectarea de pe Camino.
    Ca sā întelegi trebuie sa faci drumul, măcar parțial, dacă nu ai mai mult timp la dispoziťie.
    M-am întors de curând de pe Camino Frances, dar încă mai sunt pe drum.
    Pe Camino eşti sigur ca pelerinul din spate nu o să-ti dea brânci, el te v-a ajuta să mergi mai departe.
    Camino nu e o competiție şi poate şi din acest motiv comunicarea e atât de uşoară.




    • Like 0
  • "Mă pune pe gânduri. Asta simt și eu. Atâția oameni care caută conectarea asta.. Oare ce ne lipsește ca să facem să se întâmple asta în viețile noastre?!"

    Cu cat esti mai departe de ce te-ai obisnuit, cu atat iti gasesti cuvintele mai bine. Frumos scris.
    • Like 0
  • Raul check icon
    Ati cumparat biletul mai scump pentru site-urile de rezervari au un sistem prin care cresc artificial pretul cand observa interes din partea unei persoane pentru o anume destinatie (algoritmul detecteaza nevoia omului de a cumpara spre respectiva destinatie, si mareste pretul biletului). Ca sa scapati de lucrul acesta, cautati bilete in "private window", (sau "clear cookies" inainte de a cauta), ca nu dati mereu informatiile din cookies, si sa scapati de umflarea pretului biletelor.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult