Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, profesorul și expertul în educație Dragoș Iliescu a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.

În fiecare septembrie apare aceeași imagine, a unor educatoare cu ani mulți de experiență care spun că nu mai știu ce să facă. Copii care plâng ore întregi, copii care se agață de ușa clasei, copii care nu vor să stea la masă, nu răspund la cereri, nu intră în joc, nu se desprind de adultul de care s-au atașat.

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, profesorul și expertul în educație Dragoș Iliescu a dat exemplu de o problemă tip PISA, pe care în jur de 50% dintre elevii români de 15 ani nu o pot rezolva.

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

E vorba de persoane care niciodată nu povestesc despre realizările proprii, ba chiar le minimizează dacă sunt aduse în discuţie de altcineva, care nu îşi spun niciodată părerea, deşi au idei foarte bune, care sunt de obicei submisivi, chiar dacă li se cer lucruri nerezonabile, şi care rar îşi urmează propriile vise, rămȃnȃnd de multe ori la voia conjuncturilor curente. foto: Profimedia

Între timp, hai să derulăm caseta până în vara anului '99. Y2K bătea la uşă, umbla vorba că pe 5 mai 2000 vine Sfârşitul Lumii, iar profesorul Vergil Hâncu făcea, pe la televizor, predicţii sumbre cu privire la cutremure. Eu eram un ţânc de 6 ani, cu ceva plete, şi deşi nu începeam şcoala decât un an mai târziu, eram destul de atent la ce se întâmpla în jurul meu şi destul de conectat la cotidian.

Aveam nevoie doar ca întrebarea să mă lase în pace.

Probabil că sunt eu mai bătut în cap și nu pricep.

Recent, am devenit nostalgic după taberele copilăriei - nu știu exact motivul, dar poate o să-l deslușesc până la finalul articolului. Șase veri la rând, din 1998 până în 2003, adică de la 9 ani până am intrat la liceu, am fost în taberele de creație literară „Tinere condeie” de la Tismana (județul Gorj), apoi Poiana Pinului și Arbănași (ambele din județul Buzău).

Simt că fug de la un copil la altul, că strâng micul dejun, apoi o culc pe bebe, apoi calmez fetița mijlocie, apoi pregătesc sandvișuri pentru parc, în timp ce sunt întreruptă ca să o asist pe fetiță de trei ori pe minut.