Cu sare în păr, nisip prin mașină, urme de bronz și piele arsă ne apropiam de București cu cei 3 copii pe bancheta din spate, după 5 zile la mare. Drumul a fost liniștit, băiețelul (5 ani) a ascultat muzică cu noi, iar fetele (3 ani, respectiv bebe de 10 luni) au dormit majoritatea drumului.

De aceea, pe mine astfel de scene mă tulbură foarte tare. Pentru că nu văd doar un copil rănit și o mamă pierdută. Văd un lanț cauzal și o istorie care se repetă dintr-o generație în alta. Și nevoia urgentă de a rupe acest lanț.

Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

Mama mă visează întotdeauna “de rău”. Nu știu să-mi fi spus vreodată “Auzi, te-am visat de bine”. foto Profimedia