Între două eclipse. Pe 11 august 1999, România s-a bucurat și ea de un fenomen astronomic unic. Iată cum am trăit eu momentul, alături de părinții mei

sursa foto: captura YouTube / Andrey The Archiver

E 12 august 2026 şi Spania, alături de Islanda, o bucăţică din Groenlanda şi câteva insule din Atlantic, se bucură astăzi de un fenomen astronomic rar, şi anume o eclipsă totală de Soare.

Acum doi ani, când am aflat de eveniment, mi-am propus să fac şi eu o călătorie scurtă - îmi promisesem că e o ocazie perfectă să vizitez Mallorca, una dintre locaţiile cuprinse în zona de totalitate a eclipsei -, dar raţiuni financiare mă ţin acasă, la Bucureşti, unde Soarele nu va fi acoperit nici măcar un milimetru de Lună.

Însă mi-am amintit ceva: acum 27 de ani şi o zi, mai exact pe 11 august 1999, am fost martorul unui fenomen similar: probabil singura eclipsă totală de Soare vizibilă din Bucureşti din lifespan-ul meu. Ar mai fi una, prin 2081, dar sincer am dubii că am să ating acel an şi, chiar dacă o fac, nu cred că o să mai ştiu ce e o eclipsă de Soare atunci. Vom vedea.

Între timp, hai să derulăm caseta până în vara anului '99. Y2K bătea la uşă, umbla vorba că pe 5 mai 2000 vine Sfârşitul Lumii, iar profesorul Vergil Hâncu făcea, pe la televizor, predicţii sumbre cu privire la cutremure. Eu eram un ţânc de 6 ani, cu ceva plete, şi deşi nu începeam şcoala decât un an mai târziu, eram destul de atent la ce se întâmpla în jurul meu şi destul de conectat la cotidian.

Desigur, asta şi pentru că, în acea vară, familia trecuse la un TV color. O namilă ieşită pe poarta unei fabrici olandeze în '82, care ocupa un sfert din sufragerie şi cântărea, probabil, de 3 ori cât mine; împreună cu o antenă turcească aeriană complexă, care mai ocupa şi ea un sfert din cameră. Un tandem care ne oferea informaţie şi divertisment pe bandă rulantă.

Ce legătură are TV-ul cu eclipsa? Păi una extrem de mare, pentru că principalele televiziuni de atunci de la noi - TVR, Antena 1 şi ProTV - s-au întrecut în a acoperi evenimentul, din diferite colţuri ale ţării, dar au şi vorbit mult despre eclipsă, înainte ca ea să se întâmple. Pe lângă asta, eclipsa a beneficiat şi de promovare instituţională, cu celebra bancnotă albastră de 2.000 de lei, prima din polimer emisă de Banca Naţională a României; dar şi cu moneda de 500 de lei. Am din fiecare câteva exemplare păstrate, ambele circulând destul de comun în 1999 şi prin 2000.

E amuzant că, la adunările familiale de la bunici, fie la Buzău - de unde era mama, fie la Câmpulung Muscel - de unde era tata, oamenii explicau eclipsa în termeni mai degrabă mistici: însuşi Satana ar pune un văl pe Soare, ca să ne ia lumina şi să sucească minţile oamenilor şi animalelor.

Eu eram cât de cât interesat de astronomie şi, din fericire, înţelesesem deja cum se manifestă o eclipsă, destul cât să explic la rândul meu fenomenul, ajutându-mă de un măr, o portocală şi o prună sau de două roţi de brânză topită şi o minge de tenis. Însă patos-ul cu care explicau oamenii teorii misticiste legate de eclipsă îmi stimula şi mie imaginaţia, deja bombardată cu filme de la TV.

Până la urmă, a venit şi ziua cu pricina. 11 august 1999, iar toată lumea vorbea despre ce şi cum avea să se întâmple. 

Era o zi de vară senină şi caldă, iar noi trei (eu şi părinţii mei) ne-am stabilit „cartierul general” pe locul care astăzi găzduieşte, în Bucureşti, parcul Sfântul Pantelimon, pe marginea Lacului Fundeni. Atunci nu era decât un mare teren viran, în pantă, aproape de unde locuiam noi şi fără niciun obiect care să ne obstrucţioneze observaţia astronomică. Eram echipaţi cu o păturică, ceva merinde, o pereche de ochelari de soare pentru mama; o pereche de ochelari omologaţi şi promovaţi ca singurii 100% siguri - produşi special pentru eclipsă de către o firmă pe nume EBA Optics - şi ai naibii de scumpi, pentru mine; iar tata, doar cu nelipsitul aparat foto şi promisiunea că nu se uită la soare fără ochelarii împrumutaţi de la noi.

Aparat foto care nu a produs nicio imagine cu Soarele acoperit de Lună - era imposibil, fiind un 35mm clasic, fără niciun fel de zoom, dar a reuşit să ne captureze pe noi, holbându-ne, schimonosiţi la faţă şi cu ochelari de soare pe ochi, către cer.

Nu mai ţin minte exact ora la care s-a produs momentul de totalitate, dar sigur a fost miezul zilei - undeva intre orele 13 si 14, adică exact când soarele era mai puternic. Aş putea căuta pe net informaţia exactă, dar prefer să povestesc amintirea mea autentică. Momentul cel mai aşteptat de către toţi privitorii a fost "Inelul cu diamant", adică acel scurt fragment de timp care venea exact înainte - şi imediat după - momentul totalităţii, în care discul solar strălucea într-un singur punct, pentru că toată lumina pe care o acoperea Luna se concentra în acel prim punct eliberat de umbra Lunii. Era cel mai spectaculos, dar şi cel mai periculos de privit moment cu ochiul liber.

Dacă nu mă înşel, eclipsa a durat în total vreo 4 ore, iar momentul de totalitate, aproximativ 2 minute. Când în sfârşit, pe ceas, eclipsa totală a livrat ce ne-a promis, o linişte ciudată s-a lăsat peste tot maidanul din Pantelimon. Soarele avea în faţa lui o umbră, îi ghiceam poziţia, dar nu mai era un reper pe cer. În acelaşi timp, era încă destulă lumină, dar o lumină difuză şi albăstruie de seară, ca atunci când soarele a apus, dar oraşul se mai bucură de câteva minute de lumină, înainte să devină nocturn. Şi, dacă nu îmi joacă memoria feste, cred că pentru o scurtă perioadă s-a aprins şi iluminatul stradal.

În depărtare, din mica zonă de case ce mai flanchează şi astăzi Şoseaua Fundeni, se auzeau câini lătrând şi cocoşi cântând, semn că animalele chiar erau afectate de eclipsă şi, probabil, explicau şi ele în termeni mistici fenomenul. Chiar şi noi priveam muţi spectacolul de pe cer şi nu îndrăzneam să spunem prea multe, de frică să nu deranjăm această „nuntă cosmică” dintre Soare şi Lună. Dar apoi ”Inelul cu diamant” a reapărut pentru câteva secunde şi ne-am bucurat cu toţii, de parcă era Trecerea dintre Ani.

În timp ce Soarele îşi recăpăta timid forma, oamenii începuseră deja să "spargă gaşca" şi să plece fiecare pe la treburile lui. Îmi amintesc că şi noi ne-am întors acasă înainte ca eclipsa să se fi terminat, am deschis televizorul şi urmăream un split screen cu camere din mai multe oraşe din ţară (sau poate chiar din Europa, nu mai ţin minte), care ne arătau tuturor, în direct, stadiul eclipsei, în fiecare dintre acele oraşe.

Iar mai târziu, după ce Soarele a scăpat complet de Lună, am dat cu toţii o fugă la Piaţa Delfinului, să luăm pepene, porumb de fiert şi alte necesităţi de vară. Acum 27 de ani şi o zi, într-o lume care și azi mănâncă pepene, se uită la eclipsă, dar care parcă nu-i tocmai la fel. Şi care, desigur, o să ne arate multe poze cu eclipsa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp