Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

De câte ori căutăm Dumnezeirea iar ea este chiar lângă noi

Copii langa catedrala

Foto - Inquam Photos/ George Călin

Ești credincios, mergi la Sfânta Biserică, ții posturile de peste an? Iată câteva întrebări care definesc un credincios adevărat în zilele noastre, în România în care trăim și în ochii celorlalți. Și acest set de întrebări cu tot atâtea ramificații, creează o susceptibilitate a societății din care cu greu poți scăpa fără să fii categorisit și catalogat într-un fel sau altul.

Am crescut într-o familie credincioasă, dacă ar fi să răspundem la aceleași trei întrebări de mai sus. Da, s-au declarat credincioși, au mers la biserică duminică de duminică și au ținut posturile de peste an, câteodată, după putere, așa cum le era recomandat sau măcar „până la răsăritul stelelor”. Nu am fost un tip care m-am dus la biserică cu rigoare, nu mi s-a impus să țin posturile cu strictețe că doar era în creștere ficioru’ lu’ tata. Ce am făcut însă cu siguranță, a fost să îi aștept pe ai mei să vină duminica de la biserică, să ne putem așeza toți la masă. Nu uit „zupele” de găină cu tăiețăi și piureul de cartofi cu câte o friptură „la capac” cu sos, pregătite pentru dejunurile din familie. Cinci eram în casă și nu era servită nicio cină până nu se strângeau toți în jurul mesei. Mai presus de credința în cineva sau ceva, la acel moment al vieții, această așteptare a fost credința mea. Această așteptare m-a ancorat la un sistem de valori și m-a clădit. 

Au trecut anii și am crescut mare. Am devenit om pe picioarele mele și cei cu care stăteam în jurul mesei atunci s-au dus. Unii ar spune, c’est la vie. Așa e, doar că golul rămas în urmă e de neînlocuit. Dar nu despre asta vreau să scriu în continuare. Am crescut, așa cum am spus. Posturi nu am mai ținut, la biserică am încercat să mai merg, însă ce să vezi. Mare fiind acum, nu am avut cum în timp să nu văd cât s-a schimbat lumea. Am văzut oameni care în căutarea Dumnezeirii, slabi precum omul însuși este, au uitat de Dumnezeu. Atâtea momente în care urechile mele au auzit clevetire ori mătușa Ioană era revoltată că „tulai tu dragă, ui și la asta cum s-o ‘mbrăcat, bat-o minunea s-o bată”, sau „ce-ai făcut tu de mâncare azi”, și totul în Sfânta noastră biserică seculară, în timpul Sfintei Liturghii, în fața Sfântului Altar. Am renunțat să merg la biserică și sunt convins că voi reintra în ea atunci când poate nu e nimeni. Doar eu cu El.

El? Pe El l-am găsit de atâtea ori în altă parte. L-am găsit în colțul camerei mele, atunci când am simțit că este acolo, că mă așteaptă. L-am găsit în viața unei rândunici și aflând despre ea nu ai cum să nu vezi cât de mare e Lucrarea Lui. Să te întorci ani la rând în același loc de cuibărit după ce străbați mii de mile în zbor, fără să știi dacă vei izbândi. Apoi, îl poți găsi în orice vietate lăsată pe pământ, știind că acolo este creație și lucrare divină. Cum ar putea să fie altfel, când toate cele lăsate nouă au fost hărăzite cu un scop și un rost precis și clar? De la furnică și albină până la păsările cerului. Da, există Dumnezeire, în noi și în tot ce ne înconjoară, există peste tot. Ține de noi să o găsim. Și cine sunt eu să mă pun în calea celor rânduite pe pământ cu un rost ? Decât să ne afirmăm la modul frenetic și habotnic credința („smerit, mândrucu’ mamii”, cum ar spune cineva), poate ar trebui mai degrabă să răspundem intrinsec la multe întrebări, pe care am avea să le punem inimii noastre.

Cei mai mari neurochirurgi ai secolului au studiat creierul uman în cele mai profunde ascunzișuri ale sale și foarte mulți dintre ei au afirmat că a existat o barieră a cunoașterii medicale peste care nu au putut trece și dincolo de care orice explicație științifică a fost lovită de nulitate. Acolo, este LUCRAREA.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Credința este o chestiune personală. N-are ce căuta în lege sau oriunde altundeva. Plus că fiecare are credința lui: unii sunt catolici, alții orotodcși, grecocatolici, penticosali, baptiști, martori ai lui Iehova, metodiști, adventiști etc. Alții au credință islamică, alții mozaică. Nu există conceptul de religie de stat și nici nu e normal să existe, din moment ce suntem un stat laic și nu religios.
    • Like 2
  • Și care ar fi mesajul articolului? Tot unul anti-Biserică, dar mult mai fin, mai insidios. Nu suntem îndemnați să renunțăm la credință - de fapt autorul se prezintă și el ca fiind credincios - ci suntem îndemnați doar să-L căutăm pe Dumnezeu în altă parte, fiindcă în Biserică atmosfera a devenit câh. NU, nu se poate asta. Bierica este trupul lui Hristos. Putem să-l căutăm și îl vom găsi pe Dumnezeu oriunde în lume, dar Biserica este esențială pentru credință și credincioși. A minimaliza sau a denigra Biserica reprezintă tot o atitudine anti religioasă, deși vrea să nu pară așa.
    • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Eu nu cred că autorul acestui articol are un mesaj anti-biserică. Ce om e mai bun într-o societate, chiar în sens creștin? Un bigot care se ține strict de toate ritualurile dar are grave abateri de comportament sau unul care L-a găsit pe Dumnezeu, care e un model de OM (altruist, empatic, care pune pe primul plan etica și moralitatea) și care, din n motive nu poate să îndeplinească toate cerințele ritualice?
      Știu, urmează afuriseniile de rigoare... și mai știu că primii primiți în Ceruri au fost nelegiuiții crucificați lângă Isus dar acest gest măreț a fost chiar de la Dumnezeu.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Răspunsul la întrebarea Dvs e destul de clar, deși întrebarea e destul de imprecisă și echivocă (ciudat. nu?)
      Mai întâi să lămurim întrebarea: Ce om e mai bun ”într-o societate”? Sau ”Care e o dovadă mai bună de creștinism?”
      Vorbele lui Iisus ne dau răspunsul clar. De exemplu: ”Nu tot cel ce-mi spune Doamne-Doamne va intra în Împărăția Cerurilor, ci cei care fac voia Tatălui Meu”. Adică, evident, cei care respectă poruncile, morala și preceptele dumnezeiești. Și încă o parabolă (citez din memorie): Un om avea doi fii. Le spune să se ducă în vie să-l ajute cu treaba. Primul zice ”nu mă duc”, dar apoi se rușinează și se duce. Al doilea zice ”mă duc” dar nu se duce. Și întrebarea era similară cu a Dvs: Cine a făcut voia tatălui? Evident primul. Adică mai bine este de cel care nu e mare credincios sau este dar nu respectă ritualurile, însă în schimb se comportă așa cum ar vrea Dumnezeu. Evident că importante sunt FAPTELE și nu vorbele, sau îndeplinirea ritualurilor fără a fi pătruns de spiritul lor.
      Mai trebuie însă o mențiune: morala creștină, spiritul creștin, NU se suprapun perfect peste morala laică. Iar lucrul acesta se vede cel mai bine în societatea modernă (progresistă), care cultivă o morală destul de diferită de cea tradițională / creștină. De exemplu în societatea modernă cu ideologie ateist-progresistă, nu contează ce faci absolut deloc, atâta timp cât nu îi restrângi libertatea celui de lângă tine. Asta e o morală pe care eu o numesc ”de tip vecini”. Adică nimic profund, nu există niciun precept superior, care să fie model pentru toți. Avem o atitudine față de concetățeanul nostru, ca față de un vecin din comunitate. Suntem amabili, săritori, dar nu ne interesează ce face fiecare în casa lui dacă e legal. Pe un creștin însă, îl interesează ce face aproapele său. Vede nerespectarea moralei general acceptate și o combate. De exemplu pe progresiști nu îi interesează cu cine se culcă concetățeanul său. Pe un creștin îl interesează, din punct de vedere moral, evident. Nu mai intru acum în amănunte, poate altă dată.
      Referitor la mesajul anti-Biserică al articolului m-am abținut de la a spune că ar fi ceva intenționat. Probabil că nu e asta. Dar substanța lui, chiar dacă este strict opinia autorului, chiar este, indirect dar clar, una anti-religie. Biserica nu înseamnă numai ritualuri seci. Biserica înseamnă comuniune directă cu Dumnezeirea. Așa că Biserica nu se suprapune nicidecum cu superficialitatea și ipocrizia, așa cum crede autorul. Iar cel care refuză Biserica pentru căutarea exclusiv personală a lui Dumnezeu nu înseamnă că dă dovadă de profunzime și autenticitate.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Întrebarea mea a fost foarte precisă și ați sesizat corect că m-am referit la omul bun pentru societate, pentru că majoritatea dintre noi nu suntem angrenați în nicio cruciadă ci trăim într-o societate pe care o vrem mai bună dar care, în viața trepidantă a acestui secol, nu mai avem timpul necesar pentru respectarea întocmai a tradițiilor creștin ortodoxe.
      Apreciez foarte mult că ați menționat parabola cu cei doi fii și faptul că una dintre cerințele fundamentale ale bunului creștin este aceea de a face voia Tatălui. Prima cerință, așa cum se precizează chiar în "Tatăl nostru" este "Sfințească-se numele Tău". Ori, cum foarte bine ați spus, importante sunt FAPTELE, nu VORBELE. Prin faptele noastre bune aducem slavă Tatălui ceresc, răspunzând astfel primului comandament.
      Cred că Biserica este o instituție esențială care are sarcina să-i lumineze pe cei care nu L-au găsit (încă) pe Dumnezeu, sau care nu sunt prea tari în credința lor. Pe acești oameni trebuie să-i ajute pentru a-L cunoaște și a merge în Duhul Sfânt. Și, evident, numai prin intermediul Bisericii pot fi săvârșite toate Sfintele Taine.
      • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Frumos articol.
    Totusi, avem nevoie de biserica, pentru ca asa a spus Mantuitorul. Este Mireasa lui Hristos. Este cea menționată catre Petru cand ii spune: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea. Etc etc
    Doua virtuti sunt esentiale in crestinism: iubirea si smerenia. Opusul smereniei e trufia, cea care l-a coborât pe Lucifer din cer.
    Deci smerenia ne invata ca avem nevoie unii de altii. Ne invata sa cerem iertare (prin spovedanie), ne invata sa acceptam învățături de la altii. Ne învață sa intelegem ca nu suntem noi posesorii adevărului, ci, deoarece acest adevăr s-a revelat, trebuie sa il cautam. Trebuie sa cautam de asemenea pe acei medici buni. Medici ai sufletului. Dupa cum nu ne putem opera singuri, tot asa nu ne putem mântui singuri. Mantuitorul a dat puterea sa apostolilor, pe care i-a trimis in lume sa propovaduiasca si sa vindece. Urmasii lor sunt preoții. E o saracire si un risc sa ne lipsim de cele 7 taine, mai ales de Sfânta Împărtășanie si de spovedanie. Sa ne lipsim de apa sfintita, de binecuvantari, de rugăciuni de vindecare, de o incurajare, de o lumânare aprinsa in colt umbrit de biserica, de un miros de tămâie (mentionat de atatea ori si in Biblie). Domnul, care e iubire, ne invata ca nu prin individualism ne mantuim, ci prin daruire, prin întâlnirea cu celalalt. Deci ortodoxia e in cel mai inalt grad comuniune (nu individualism) si pentru ca in biserica intalnim si comuniunea unii cu altii, si cea cu adormitii si, mai ales, cea cu Dumnezeu si sfinții Lui.
    • Like 1
    • @ Rucs
      Ați scris foarte frumos.
      Într-adevăr, avem nevoie de biserică, dar prin asta nu înțeleg doar construcția fizică, ci și serviciul religios. Iar acest serviciu își atinge scopul numai dacă este asigurat de preoți cu har. Slavă Domnului, încă mai avem preoți cu har. Dar avem și preoți care acceptă zugrăvirea sponsorilor pe zidurile bisericilor, alături de sfintele figuri. Avem și preoți care cred că pot compensa lipsa harului plimbându-se numai în Mecedes S class...
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Valentin check icon
      Opinia dvs. a stârnit secole de-a rândul adevărate controverse teologice. Secta catarilor sau chiar vechii esenieni susțineau preoția curată, lipsită de păcat. Confuzia vine din înțelegerea termenului de har, care înseamnă ceva în dicționare și altceva în sens teologic, unde este definit ca substanță a Duhului Sfânt care se revarsă prin preoțime. Conform doctrinelor catolică și ortodoxă - protestanții resping preoțimea - harul se revarsă exclusiv prin apostoli și urmașii acestora. Apostolii au primit harul direct de la Iisus, iar apoi l-au transmis din generație în generație prin procedeul așezării mâinilor pe creștetul candidatului la preoție.

      Acest lanț neîntrerupt, care pornește de la Iisus și trece prin apostoli și urmașii acestora, poartă numele de succesiune apostolică, iar Biserica obținută prin acest procedeu se numește Biserică apostolică.

      Protestantismul are altă viziune a harului, pe care îl consideră liber și democratic. De aceea, în protestantism preoții sunt înlocuiți cu pastori, care nu mai au funcție sacramentală.

      Harul - în accepțiune teologică - nu înseamnă talent și nici moralitate. Din această cauză, de-alungul istorie creștinismului, a existat o întrebare legitimă: poate harul să se murdărească și să nu-și mai îndeplinească funcția dacă cel care îl transmite este imoral? Sau, cum a fost formulat într-o dispută teologică, poți bea apă dintr-un vas murdar?

      Apostolii, considerați primii preoți, au păcătuit frecvent. De altfel, când Iisus a decis transmiterea harului, a știut că niciun om nu este lipsit de păcat. Ar fi însemnat ca Biserica să fi dispărut cu secole în urmă.

      În concluzie, serviciul religios poate fi făcut și de persoane cu o moralitate îndoielnică. În cazuri extreme, canoanele decid interdicția de a mai oficia serviciu religios. Din punctul meu de vedere, toată povestea seamănă cu medicina. Un medic îți poate interzice categoric să mai fumezi din secunda în care ai intrat în cabinet, dar pe urmă îți poate cere un foc. Un antrenor nu trebuie să fi fost un mare sportiv; există cazuri de sportivi care s-au dovedint antrenori catastrofali.

      Cert este că, la fel ca și medicul, preotul are o funcție. Dacă poate fi și model, atunci este minunat, dar n-ai să-ți lași părinții neîngropați doar pentru că n-ai găsit un preot bun. E total absurd! Cum ar fi să intervievăm ca la resurse umane atunci când avem de înmormântat pe cineva? Nici când ai un botez sau o nuntă nu faci acest lucru. Cam acesta ar fi principiul.
      • Like 2
    • @ Valentin
      Foarte exacte observațiile. M-am referit la harul în sens teologic. Greșeala mea că exemplele s-au referit exclusiv la moralitate.
      Greșeala mea provine și din faptul că mi-e greu să disociez harul prin care preoții revarsă substanța Duhului Sfânt, de un comportament și o atitudine profund laice. Aici își are originea și zicerea "Fă ce zice popa, nu ce face popa".
      • Like 1
    • @ Valentin
      Mie mi se pare că persoana (inevitabil păcătoasă a) preotului este una iar spiritul divin (duhul) pe care el îl mijlocește în cadrul slujbelor este total separat. Nu aș zice că e vorba de a bea apă dintr-un vas murdar, ci mai degrabă de a recepționa un semnal de la un ”releu de retransmisie” murdar, iar asta n-are nicio importanță. Duhul dumnezeirii este ”semnalul de telecomunicații”, iar preotul este, fără să depună niciun efort și fără necesitatea de a avea vreo pricepere, acel releu de retransmisie. Pentru păcatele lui personale, preotul va fi tratat ca un om obișnuit. Dar el mijlocește, e ”împuternicit” să transmită duhul. E ca și când mergem la un notar care ne face un act de orice fel, n-are importanță, și care va fi valabil indiferent de cum e notarul de bun sau de rău pe persoană fizică. Slujba NU e o piesă de teatru, unde totul depinde de talentul actorilor. Slujba e ca îndeplinirea unei ”formalități divine”, ca acea activitate notarială de care ziceam.
      Dar acum altceva: eu zic că HARUL înseamnă altceva. Dvs faceți cumva o confuzie între HARUL unei persoane și DUHUL dumnezeiesc care lucrează în cazul unei slujbe religioase. Harul înseamnă că un anume om (de regulă preot dar nu neapărat) are spiritul îndumnezeit (ca un fel de talent personal dat direct de Dumnezeu) și astfel poate avea intuiții, clarviziuni și puteri date de Dumnezeu și pe care alte persoane, chiar preoți, NU le au. Asta NU are legătură cu oficierea slujbelor, unde am zis că e vorba de o ”formalitate divină” și o poate îndeplini orice preot, oricât ar fi de fără har, fiindcă ritualul fix al slujbei și persoana ”împuternicită”, adică preotul aduc acolo duhul dumnezeiesc care înfăptuiește taina. Aici preotul nu are nicio putere directă. În schimb, cei care sunt, cum se zice ”văzători cu duhul” au harul sfânt de a vedea sufletul omului și a-l înțelege. Există mari duhovnici care știu ce te frământă înainte de a deschide gura să le spui, doar uitându-se la tine. Alții au harul vindecării (cu ajutorul lui Dumnezeu) a bolilor trupești și sufletești. Alții pot alunga influențele malefice. Pentru toate acestea e nevoie de HAR. În cazul slujbelor religioase, NU.
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Am rugămintea, dacă tot m-am băgat și eu în vorbă ca musca în lapte, ca să nu repet cele spuse, să citiți și răspunsul meu către Dl. Valentin, în care îmi spun părerea despre exercițiul slujbelor, duhul divin și har și unde zic de duhul divin mijlocit în cadrul slujbelor religioase și HARUL unor preoți, ca fiind lucruri total diferite.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Am citit și îmi place foarte mult ce ați scris. Cu puține persoane am mai avut discuții atât de clarificatoare.
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Valentin check icon
      Este adevărat, însă funcția principală a preotului - ca și a medicului - nu este moralitatea, ci serviciul divin, care nu poate fi făcut de un laic, la fel cum un tratament nu poate fi făcut decât de un medic. E adevărat însă că există cazuri extreme, în care moralitatea atrage și interdicția de a performa cultul, și există cazuri când Biserica a interzis unor preoți să mai profeseze. Vorbim de atât cea ortodoxă cât și de cea catolică, ba chiar și în protestantism există pastori cărora li s-a interzis predica. În plus nu suntem copii, știm ce e bine și ce e rău. Știm ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut. Nu cred că trebuie să vină un preot să ne spună.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Credința a fost o ancoră puternică în vâltoarea comunistă, însă imediat după 89 credinciosul român s-a confruntat cu o cu totul altă Biserică, una trufașă, vocală, opulentă, legată de politic, gata să se amestece în legislație, în Constituție etc. O Biserică de nerecunoscut, gata să ridice clădiri gigantice, televiziune, radio, chiar echipă de fotbal la un moment dat. Rezultatul a fost o scădere a credinței, nu o întărire a ei. Nimeni nu-și dorește un fel de Big Brother religios. România este un stat LAIC, și așa va rămâne.
    • Like 2
    • @ Valentin
      Biserica e formată din oameni, iar oamenii sunt păcătoși. Asta nu înseamnă că e mai puțin valabilă și necesară. Păcatele oamenilor (inclusiv ale preoților) sunt separate de esența Bisericii. Pentru păcate plătește fiecare ”pe persoană fizică”. Dar spiritul divin, sfintele taine, sunt deasupra acestor păcate omenești. Un preot, oricât ar fi el de păcătos, poate înfăptui o slujbă frumoasă și ”valabilă” de orice fel. Nu înseamnă că Botezul sau Cununia sau orice altă slujbă nu a produs efecte fiindcă preotul e păcătos. Una-i una, alta-i alta. Biserica poate că și-a mai stricat acum din imagine datorită unor păcătoși din interiorul ei (în fond toată societatea românească e într-o criză generalizată) dar ca și Instituție Divină este și va rămâne intactă.
      Faptul că Biserica se străduiește să înalțe o catedrală gigantică nu poate decât să mă bucure și să-mi provoace admirație.
      Nu înțeleg despre ce Big Brother religios e vorba. Mi se pare o vorbă aiurea.
      În România statul de drept e laic. Dar tot restul, toată ”atmosfera” în societate, toate cutumele, toate obiceiurile, toată morala, toată filosofia de viață etc etc sunt strict legate de credința creștină și, vorba Dvs, așa vor rămâne!
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Știu ce spuneți și aveți perfectă dreptate, Cât despre cutume și filosofia de viață, acestea nu sunt legate doar de credința creștină. Moralitate au și ateii sau persoanele de altă religie.
      • Like 1
  • Daniel00 check icon
    Cea mai ramas azi din credinta crestina institutionalizata si politizata? Doar o fatada traditionala care n-are nicio legatura cu mantuirea sufletului. Cand brusc iti dai seama de asta, descoperi in interiorul tau ceea ce cautai in afara ta si nu gaseai. Dar pentru asta nevoie de Har.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult