La Revoluție eram intr-a cincea. Îmi plăceau poeziile despre patrie și partid mai mult decât cele ale lui Eminescu. Erau mai simplu de memorat şi mai melodioase. Îmi plăceau și autobuzele vechi mai mult chiar decât cele de azi. Inclusiv tramvaiele acelea pătrăţoase... Foto: Dieter Endlicher / AP / Profimedia

Astăzi este 16 Decembrie și se împlinesc 33 de ani de când s-a auzit prima dată: „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”

Era soare și un pic după prânz când am plecat de acasă cu gândul să ajung la Universitate unde se dădea cu tomberoane de gunoi în milițieni - aflasem asta de la mama unui prieten, care adăugase: „Să stați acasă! Că aici, în Centru, e prăpăd!”.

Parlamentul European va dezbate și vota în sesiunea plenară de săptămâna viitoare de la Strasbourg o rezoluție privind Revoluția română din decembrie 1989.

Să ne imaginăm situaţia probabilă ca domnul Cazemir Ionescu să ajungă preşedintele CNSAS-ului. Adică cel care, conform legii şi protocolului cu Secţia Parchetelor Militare a ÎCCJ pune ultima semnătură, cea decisivă, pe documentele pe care instituţia le va mai trimite de acum încolo către SPM în ”dosarul Revoluției”. (Foto: Guliver/Getty Images)

Întinsă pe 10 pagini, scrisă citeţ şi semnată în clar de ultimul şef al Securităţii, Iulian N. Vlad, declaraţia a fost descoperită de procurorul militar Ioan Dan, undeva la mijlocul anului 1990, în fişetul din biroul fostului său şef.

„Este alarmă! Tragem fără somaţie! Este stare de război, nu de necesitate!” (Nicu Ceauşescu, Sibiu, imediat după încheierea Teleconferinţei din 17 decembrie 1989). (Foto: Guliver/Getty Images)