Într-o gardă, un pacient critic mi-a „citit” un gând nerostit. 30 de ani în neuroreanimare m-au învățat un lucru: fiecare voce și fiecare gest pot ajunge acolo unde credem că e doar tăcere

foto: Profimedia

În fiecare an la vremea aceasta, mă gândesc și la zambile galbene, multe, luminoase și să vă spun și de ce.

Era prin 1992, intram în gardă, medic rezident ATI și am preluat pacient de 26 de ani, bodyguard cu politraumatism prin agresiune, ruptură de splină, șoc hemoragic, operat. Hemoragia continuă și nu reușeam să țin pasul cu transfuzii și tot ce mai avea nevoie pentru stabilizare.

Mi-am permis să chem de acasă principalul operator să reintre pentru hemostază. Și reintervenția a controlat hemoragia.

Șansele de supraviețuire erau minime. Mama și soția își trăiau iadul pe pământ la ușa reanimării noastre!

Au urmat o săptămână de plutire între viață și moarte. Îl îngrijeam cu mult devotament și ne doream din toată inima să fie bine.

În acest timp, treceam zilnic pe lângă tarabele florăreselor de la metrou, pline ca niciodată, de zambile galbene. Nu am spus nimănui, dar m-a surprins și pe mine că îmi doream să primesc o ramură înflorită, simbol al luminii și primăverii, al renașterii.

Eram din nou de gardă, pacientul ieșise din comă, respirator era stabil, dar era mare ceartă în rezerva sa. Se certa cu mama, florăreasa și soția! El cerea să îi aducă doctoriței toate zambilele galbene pe care le găsesc, ele spuneau că vin cu orhidee. Și el era tare supărat pe ele....

M-am gândit mult la acea întâmplare. Am pregetat să vorbesc public despre ea. De ce? Nu știu. M-am temut să nu fie considerată misticism. Dar știu sigur că nu este.

Nu e nici miracol sau percepție paranormală! Este poate sincronicitism dar, trăind zeci de ani în ATI, la limita între viață și moarte, cred că, dincolo de protocoale, cărți, proceduri, tinerii medici trebuie să înțeleagă că trebuie să existe și o conexiune mentală și spirituală cu pacientul pe care îl însoțim până la granița dintre a fi și a nu fi.

Creierul pacientului critic percepe emoții, voci, prezențe lângă patul său de suferință. Vocile și mesajele celor apropiați contează mai mult decât credem! Lăsați-i să își exprime sentimentele, să transmită mesajele pe care le-am neglijat pe când eram cu toții sănătoși și bine! Fiecare gest contează!

Vorbesc și ca medic care tratează de peste 30 de ani pacienți în neuroreanimare și ca aparținător.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp