Un sculptor care și-a asumat această datorie este Remus Botarro. El a realizat monumentul “Spiritul visării”, inaugurat la Castelul Cantacuzino din Bușteni pe data de 15 august 2026, cu ajutorul administrației clădirii și al Fundației Culturale Bartoc. Am avut onoarea de a participa la acest eveniment cultural și aș dori să îl relatez.

Pe la 1650, Bucureștiul avea vreo 20.000 de locuitori, iar între timp a devenit cel mai mare oraș din Balcani și din regiunea puțin mai largă (Ungaria, Cehia, Slovacia).

Și gata, acum știți. Suntem albi de cel mult 10.000 de ani, de când fermierii anatolieni s-au mutat în Europa cu porcii, cu vacile și cu grâul lor. Sau hai să spunem de 6.000 de ani, de când fermierii au ocupat întreaga Europă.

Iar multilingvismul ăsta le ținea mintea deschisă și spre alte spații culturale – nu doar din Balcani, ci din Europa în ansamblul ei.

Și toate funcționau cel puțin ok. Adică indiferent de locul din care porneai în viață, aveai șanse rezonabile să urci pe scara socială și să-ți depășești condiția.

Iar ca să-i înfurie definitiv pe greci și ca nimeni să nu uite cine sunt și de unde vin, i-au spus statului ăstuia Romania - țara romanilor.

Orașul de jos, adică strada principală și cele câteva ulițe adiacente, nu-și poate reveni din spasmele celei mai umilitoare sărăcii. Trotuarele sunt niște epopei ale jegului, un jeg persistent care capătă vara, vorba poetului, „un lucit fantastic”. De pe jegul trotuarelor e imposibil să nu aluneci în exasperant de multele dughene cu haine de mâna a doua sau de mâna întâi care arată ca de mâna a zecea. În locul unor afaceri prăbușite cu diverse mărunțișuri au apărut fast-fooduri imunde și fără viitor. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

„Curățenia de primăvară” a fost un prilej ca mai multe clădiri considerate monumente istorice de pe Calea Victoriei să fie vopsite peste noapte de angajați din subordinea primăriei. (Foto Inquam Photos/Octav Ganea)