Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Clubul „Linșajul și etajul”

Captură RTV  - cazul Iulia Marin

Foto: Captură RTV/ Pagina de Media

Multă lume a fost șocată de modul în care au „dezbătut” știrea morții jurnalistei Iulia Marin cei de la RomâniaTV, derapaj pe care CNA l-a taxat cu 100.000 lei. Pentru a clarifica dinamica RTV, în comparație cu suma asta, postul a încasat pentru o emisiune de aproape o ora cu Viorica Dăncilă pe undeva pe la 100.000 de euro, nu de lei (Recorder). Ceea ce trebuie analizat este atitudinea celor în cauză. În ședința CNA, V. Ciutacu a declarat: „Nu-s obişnuit să vorbesc în faţa a mai puţin de 350.000 de telespectatori”, fapt care i-a justificat și comportamentul. Cu alte cuvinte, atât timp cât se uită poporul la mine, statul sunt eu. Ulterior, ca sfidarea să fie până la cer, RTV a anunțat că va înființa o bursă pentru tineri jurnaliști cu numele Iuliei Marin. Un fel de „Tolontan a omorât-o și noi îi cinstim memoria, sărăcuța fată!” Toată lumea în șoc, dar nu ne oprim aici. 

Pe 3 mai a avut loc „Convenția Națională” a ceva ce se numește „Clubului de Presă”. O organizație care se vrea a fi o copie a fostului Club Român de Presă. Cu ocazia întâlnirii s-a stabilit și conducerea organizației, care este formată din Sorin Roșca Stănescu, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional organizat – ironic, nu-i așa? – Răzvan Savaliuc, cel care a declarat în emisiunea lui Ciutacu că nu ar lăsa un om cu probleme psihice să lucreze, Bogdan Comaroni, Cozmin Gușă și Claudiu Asimionesei. Alături de Consiliul de Onoare avem și ziariști „marcanți” precum Anca Alexandrescu, Iosefina Pascal, Sarmiza Andronic. Nu are rost să folosim artificii retorice în acest context, se subînțelege cu ce se va ocupa această organizație și ce ziariști va proteja. De fapt, ceea ce trebuie înțeles, este că „băieții” au început să strângă rândurile și să calce pe cadavre la propriu, așa cum am văzut, pentru că vin patru rânduri de alegeri. Miza este atât de mare, încât s-au aruncat cu toate forțele în luptă. Episodul Iulia Marin a fost doar o încordare de mușchi, pe care o vor repeta, folosindu-se în continuare de tragedie. Imaginați-vă cum ies Gușă și Stănescu, declamând că treaba lor este ca ziariștii tineri să fie feriți de oameni ca Tolontan, să nu pățească la fel. 

De cealaltă parte, abordarea este praf. Ca răspuns la mizeriile RomâniaTV, Cătălin Tolontan a declanșat un... audit, ca să le ofere un alt prilej celor de la RTV și celorlalți din „clubul” lor să îl atace. Partea presei din care provine Cătălin Tolontan uită mereu că România nu este formată din așa numiții young urban professionals (sau cum le-ar spune zeflemitor RTV „tinerii frumoși și liberi”). Poate pentru acești oameni, probitatea lui Tolontan valorează ceva, numai că ei nu sunt activi din punct de vedere civic și nu prea au treabă cu votul. Mai implicat este Gicu de la Zețari, care votează după ce își dilată pupilele în fiecare seară la Ciutacu. Pentru el, faptul că Tolontan a cerut un audit înseamnă că Tolontan e vinovat. 

Din păcate, acțiunile din ultima vreme conduc la un scenariu destul de sumbru: pregătiri pentru un război pe teritoriul României, război care va fi purtat în spațiul public, în special în presă, pentru a face pârtie unei grupări antioccidentale, a „suveraniștilor”. Obiectivul e unul singur: în 2024 să câștige cine trebuie, adică cine poate să deraieze România de la traseul european.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    Lucruri, de mult, știute. Trăim într-un model de economie de piață. Presa e o industrie care aduce profit. Presa are patroni care urmăresc profitul. Atât timp cât există un segment de audiență, pentru RTV, avid să capteze ceea ce el vrea să audă, de la cele patru lichele din imaginea de mai sus, postul TV va exista și va prospera, în anumite limite, asigurându-i existența.
    Dar asta se întâmplă peste tot, în democrație. În USA, de exemplu, avem Fox News, unul din posturile tv ale nonagenarului Rupert Murdoch, proprietarul unui imperiu mediatic. Și, bineînțele Murdoch și fiii se implică în politica postului, promovând editorialiști
    de dreapta. Ei l-au făcut mare pe Trump, ei s-au despărțit, recent, de Trump și de cea mai populară gazdă de dreapta a rețelei, Tucker Carlson. care-l ridica în slăvi pe Trump, dar, care, în particular, îl detesta. De ce? Pentru că audiență de la acel moment le aducea profit. Serialul "Succesiunea", de pe HBO, poate fi elocvent, în anumite privințe, de modul în care decurg lucrurile în interiorul unor giganți media.
    Deci, sloganurile de genul, "Ca la noi, la nimenea" sau " Vrem o țară ca afară" sunt stupide. Afară, nu e foarte mult diferit de cum e la noi. Afară, în Europa, cel puțin, sunt salarii mai mari, autostrăzi, servicii mai bune, oameni mai civilizați, dar presa și politica, cu nimic mai breze.
    • Like 2
  • Rucs Rucs check icon
    Știți reportajul recorder?
    https://youtu.be/lvZiLH4ohnM
    Acest reportaj arata ca toate marile partide au buget pentru presa, ca își cumpără practic emisiuni și campanii media favorabile.
    Deci despre ce vorbiți aici? Fie ca vorbim de liberali, fie de social-democrați, e cam totuna.
    Rest... Sa nu fim încremeniți în proiect și nici sa nu gândim în clișee. Trebuie văzută și analizata decizie cu decizie, refuzând etichetarile și încadrarile care ne cimenteaza într-o unica direcție. Gândire autonoma. Altfel, nici nu mai e nevoie sa ne informam, ci scoatem din sertaras clișeul - tfl, conservatori, progresist, antioccidentali, suveranisti. Astea sunt clișee care ne duc spre inerție și refuz al gândirii și informației. În plus, denotă multă multă aroganta.
    • Like 2
  • Nepoate, ești exaltat rău de tot. De fapt, ca toți tovarășii tăi, ce să ne mirăm? Sigur că România nu e formată numai din ”tinerii frumoși și liberi” dar asta nu e rău, ci e foarte bine. Oamenii cu cap, adepții valorilor tradiționale autentice sunt ultima redută împotriva furiei distructive a TFL-iștilor, care în prezent sunt pe val în toată lumea. Nu valul ”tradiționaliștilor” e îngrijorător, ci puterea actuală a ”neomarxiștilor”, ”progresiștilor”, ”haștagiștilor”, ”TFL-iștilor”, sau oricum i-am numi, este o adevărată pacoste. Dacă cumva această putere și influență, la nivel mondial mai scade în prezent, atunci Doamne-ajută, omenirea mai are o șansă.
    • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Dan check icon
      Greu de crezut că „Dan Cojocaru” face parte din populația României, după cum scrie pare a fi de la Tiraspol.
      • Like 4
    • @ Dan Cojocaru
      Ma intreb: pt. dta. consistenta acestei " conventii" cu srs, gusa cosmin si caratoarea de serviate ale lui dragnea si dancila, aceasta ipocrita ce revopseste marii borfasi nationali gen mitrea, dragnea, nastase sau a rusinii nationale dancila, iti inspira incredere si speranta de mai bine in lupta cu #-ii si neomarxistii?
      • Like 2
  • Nume check icon
    Cred ca aveti dreptate. In timp de PNL, PSD si FIDESZ-ul local se bat pe ciolan se lucreaza temeinic in spate prin cele doua posturi TV in interesul asa zisilor suveranisti, de fapt niste flamanzi care nu au mai prins loc la masa bogatilor in ultimii 10-15 ani.
    • Like 4
    • @ Nume
      Astia sunt realele pericole, impreuna cu golanii nespelati de la aur si scarbosenia de la sos romania. Dar cu cetatenii nostri, mai mult timp turmentati nu avem nicio speranta. De fapt, vorba nemuritorul nenea iancu "nu conteaza cu cine votezi,iese cine treuie". Sa vedem cine va fi mai tare moskova sau......?
      • Like 2


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult