foto: Valerii Honcharuk / Alamy / Profimedia
Pare că negativitatea are un loc privilegiat în peisajul media, dar de ce? De ce domină criticile și indignarea, atât în mass-media, cât și pe rețelele sociale? De ce suntem mai dispuși să demontăm decât să apreciem, mai rapizi în a exprima furia decât entuziasmul? De ce pare mai ușor să distrugem decât să construim? Este o conspirație a algoritmilor sau există ceva mai profund, biologic, care ne face să reacționăm instinctiv, mai degrabă la negativ decât la pozitiv?
Ne place să credem că suntem făpturi raționale, capabile de iubire, armonie și lumină interioară. Și poate că uneori suntem. Dar, dacă aruncăm o privire mai atentă la structura emoțiilor noastre fundamentale, descoperim ceva tulburător: patru din șase sunt negative - tristețea, frica, furia, dezgustul -, una este neutră - surpriza -, și doar una singură e pozitivă - bucuria. Cu alte cuvinte, natura ne-a croit mai degrabă hateri decât loveri.
Nu pentru că ar avea ceva personal cu noi. Ci pentru că supraviețuirea a fost mereu mai importantă decât fericirea. Poate că nici nu trebuie să ne mirăm de acest dezechilibru emoțional, într-o lume în care negativitatea pare să fie noul standard global. Conflicte geopolitice care se agravează, crize economice care par să nu se mai sfârșească, diviziuni sociale alimentate de algoritmi care știu că furia vinde mai bine decât pacea – toate acestea sunt doar ecouri moderne ale unui mecanism ancestral. Suntem construiți să reacționăm la amenințări, iar societatea de azi nu face decât să ne ofere un bufet nesfârșit de motive să ne lăsăm pradă fricii și furiei.
Emoțiile nu sunt simple capricii. Sunt algoritmi biologici, sculptați, modelați de milioane de ani de selecție naturală. Și, din păcate pentru delicatețea noastră sufletească, strămoșii care s-au speriat mai repede, s-au enervat mai ușor și au disprețuit mai multe lucruri au trăit mai mult decât cei care au plutit pe norii armoniei universale. Frica te ținea departe de prădători și de locuri periculoase. Furia îți asigura resursele și poziția în trib. Dezgustul te ferea de alimente stricate și de boli. Tristețea îți dădea un moment de respiro, forțându-te să reflectezi asupra pierderilor și greșelilor.
Dacă nu simțeai frică, te mânca leul. Dacă nu simțeai furie, îți lua altul femeia și mâncarea. Dacă nu simțeai dezgust, mureai intoxicat. Dacă nu simțeai tristețe, poate că nu învățai nimic din greșelile tale. Într-o lume ostilă, negativitatea era cel mai bun sistem de alarmă.
Surpriza este un caz aparte. Nu e nici bună, nici rea - doar un semnal care ne anunță că ceva neașteptat tocmai s-a întâmplat. Problema este că surpriza nu vine cu manual de utilizare. Ea doar sună alarma, iar noi decidem dacă reacționăm cu frică, furie, dezgust sau, rareori, cu bucurie. Dacă te trezești brusc cu o mână pe umăr într-o pădure întunecată, vei reacționa cu panică. Dacă primești o veste despre o moștenire neașteptată, este posibil să simți entuziasm. Surpriza este doar un pivot între extremele noastre emoționale. O monedă aruncată în aer, a cărei față nu o vedem decât după impact.
Și totuși, avem bucuria, singura emoție de bază pozitivă. O anomalie, un accident plăcut al evoluției? Nu chiar. Bucuria este recompensa chimică a creierului pentru lucruri care ne asigură supraviețuirea pe termen lung: hrană, sex, conexiune socială, succes. Este drogul nostru intern, menit să ne țină în priză și să ne facă să repetăm comportamentele benefice. Dar aici este ironia: pentru că are un rol instrumental, bucuria este, de fapt, efemeră. Furia poate dura zile. Frica ne poate paraliza luni de zile. Tristețea se poate întinde pe ani. Dar bucuria? Ea trece repede, fiind înlocuită de o nouă dorință, un nou obiectiv, o nouă nevoie de validare. Paradoxal, suntem construiți să alergăm după ceva ce nu putem păstra.
Această predispoziție spre negativitate nu este doar o chestiune individuală - ea se reflectă în felul în care ne organizăm ca societate. Mass-media este dominată de știri negative, pentru că frica vinde mai bine decât bucuria. O criză, un scandal, un dezastru - toate atrag atenția mai mult decât o poveste despre progres sau bunătate. Critica este mai ușor de oferit decât lauda, pentru că mintea noastră este mai bine antrenată să găsească defecte decât să aprecieze calități. Relațiile sunt mai fragile decât ne place să credem, pentru că ne amintim greșelile mai mult decât gesturile frumoase. Un „te iubesc” poate fi șters de o singură greșeală.
Așa funcționează creierul nostru. Suntem mai sensibili la pericole decât la oportunități, mai preocupați de ceea ce ne amenință decât de ceea ce ne împlinește. Iar asta face ca întreaga cultură umană să fie, fundamental, modelată de frică, furie și dezgust.
Dacă am fi niște simple mașinării biologice, răspunsul ar fi „nu”. Dar suntem mai mult decât algoritmii noștri evolutivi. Putem să-i observăm, să-i înțelegem și, într-o oarecare măsură, să-i rescriem. Meditația, terapia cognitiv-comportamentală, practicile de recunoștință - toate sunt încercări de a scurtcircuita negativitatea noastră naturală. Și funcționează, dar numai până la un punct. Putem învăța să gestionăm furia, dar ea va fi mereu acolo. Putem învăța să ne îmblânzim fricile, dar ele nu vor dispărea niciodată.
Adevărul este că nu trebuie să ne eliberăm complet de aceste emoții. Ele sunt parte din ceea ce suntem. Dar putem învăța să le echilibrăm, să nu mai fim prizonierii lor. Bucuria poate fi antrenată.
Negativitatea poate fi gestionată. Și poate că, într-un final, vom reuși să ne construim o realitate emoțională în care să fim mai mult decât niște simple mașini de supraviețuire.
Evoluția ne-a învățat să fim suspicioși, furioși și speriați, pentru că asta ne-a ajutat să supraviețuim.
Dar acum nu mai trăim în savană, ci în orașe, cu smartphone-uri și rețele sociale care amplifică exact acele emoții pe care le-am moștenit. Putem continua să ne lăsăm guvernați de ele sau putem încerca să le înțelegem și să le temperăm.
Nu este ușor. Negativitatea face parte din noi. Dar poate că, din când în când, ne putem aminti că bucuria, deși rară, merită să fie trăită pe deplin. Și poate că nu trebuie să alegem între a fi hateri sau loveri. Poate că putem fi amândouă, dar conștienți de alegerea noastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.