„Eu știu mai bine: între geniu și atotștiutor”. Radiografia psihologică a sportului național al contrazisului

foto: Edward Bartel / Panthermedia / Profimedia

Dacă există un sport național pe care îl practicăm cu toții, fără echipament special și fără antrenament oficial, acesta este contrazisul. Nu contează subiectul: politică, fotbal, medicină, economie, creșterea copiilor, schimbarea bujiilor la mașină sau prepararea sarmalelor. În România, indiferent de tema discutată, întotdeauna se va găsi cineva care „știe mai bine”.

Fie că e vorba de vecinul de la trei, vărul din diaspora sau comentatorul de pe Facebook, fiecare are o opinie solid argumentată (de cele mai multe ori cu surse de pe YouTube sau „din experiența proprie”). Cert este că, la noi, specialiștii nu prea au loc de cei care sunt mai specialiști decât specialiștii (analizati creșterea numărului de coachi și terapeuți alternativi de pe piața românească din ultimii 5 ani). După cum spunea și Daniel David într-un podcast: „Sunt mulți care cred că se pricep și confundă opinia cu cunoașterea”.

Continuând să îl citez pe domnul Daniel David, în prezent ministru al Educației din România, care a derulat o cercetare foarte interesantă, publicată în cartea “Psihologia Poporului Român”: profilul românilor este marcat de două tipare distincte. Pe de o parte, avem persoane cu instabilitate emoțională ridicată, un nivel scăzut de agreabilitate, deschidere și conștiinciozitate, precum și o tendință spre introversiune. Pe de altă parte, există un grup opus, format din persoane stabile emoțional, agreabile, deschise, conștiincioase și mai extrovertite. Surprinzător este faptul că aceste două grupuri sunt aproape egale ca proporție în populație, cu variații de tipul 51%-49% sau 48%-52%. Această polarizare puternică creează o tensiune constantă în societate, unde fiecare grup își percepe „adversarul” ca pe un rival natural.

De ce nu putem accepta că altcineva știe mai bine?

Fenomenul nu e nou, dar parcă în ultimii ani s-a amplificat. De ce? Câteva explicații simple:

1. Biasul psihologic Dunning-Kruger – „Dacă știu puțin, înseamnă că știu tot”- Conceptul Dunning-Kruger explică de ce unele persoane cu cunoștințe limitate într-un domeniu sunt cele mai sigure de părerile lor. Cu cât știm mai puțin, cu atât avem impresia că înțelegem mai bine subiectul și că nu e mare lucru să fim „experți”. Vă este și vouă cunoscut scenariu? Mai mult, un studiu realizat pe populația României a arătat că peste 65% dintre români sunt convinși că au competențe avansate în domenii în care nu au pregătire formală (ex. medicină, economie, tehnologie). Aceasta este una dintre cele mai ridicate rate din Europa.

2. Internetul ne-a făcut „experți universali” – Dacă ai văzut trei clipuri pe TikTok și ai citit două articole pe Wikipedia, eventual confirmate si de ChatGPT, clar ești calificat să discuți despre orice. Plus, dacă ai o părere, trebuie să fie corectă, nu? (Doar ai citit „undeva” că așa e). Sau poate ai plătit sute de euro la un expert care te-a învățat în doar trei pași să faci sarmale eco-bio sau metode de vindecare ale traumelor tale, chiar și cele pe care nu știai că le ai, nu?

3. Românii se află într-o zonă intermediară între individualism și colectivism. În mod paradoxal, deși ne percepem ca o societate colectivistă (adică valorile comunității sunt importante), în realitate, suntem mai degrabă individualiști în gândire.

4. Educația bazată pe autoritate și nu pe argumentare(din totdeauna?). În România, sistemul educațional a pus accent pe memorare și respectarea autorității, nu pe dezvoltarea gândirii critice. Mulți români au fost educați să învețe pe de rost, fără să pună întrebări. Astfel, atunci când cresc, simt nevoia să își afirme „expertiza” în orice domeniu, mai ales în lipsa unei educații care să le ofere instrumente reale de analiză critică.

5. Cultura suspiciunii și teoria conspirației. Românii au o tendință ridicată de a suspecta orice autoritate și de a crede că „există ceva ascuns” în spatele fiecărei afirmații. De aceea, de multe ori, resping argumentele specialiștilor și preferă „explicațiile alternative”. Când nu acționezi cu adevărat să îți schimbi viață, mai bine dăm vină pe horoscop și destin, nu? România se află în top 3 țări europene cu cea mai mare rată de credință în teorii ale conspirației. Un studiu din 2023 arată că peste 55% dintre români cred că autoritățile „manipulează adevărul”, iar 40% sunt convinși că „există informații ascunse de populație” în domenii precum știința, medicina sau politicul.

6. Adevărul nu e la mijloc, ci la mine – De ce să ascultăm pe cineva care a studiat ani de zile un domeniu, când noi „știm” deja răspunsul? În plus, dacă mai avem și o experiență personală pe subiect, e clar: ce spune profesorul, doctorul sau specialistul nu mai contează.

7. Contrazisul – un stil de viață.  În multe situații, nici nu ne interesează să avem dreptate, dar pur și simplu ne place să ne contrazicem. Dezbatem orice, de la rețeta de ciorbă până la efectele schimbărilor climatice. Nu contează dacă ești expert, prieten sau profesor – important e să avem „o discuție aprinsă”.

Cum scăpăm de sindromul „Eu știu mai bine”

Ei bine, surprinză! Nu scăpăm. Dar poate că putem exersa un pic mai mult ascultarea și acceptarea. Să înțelegem că nu trebuie să fim experți în orice și că a avea o părere nu înseamnă automat că ai dreptate.

Un exercițiu simplu: data viitoare când cineva vine cu o informație bine argumentată, hai să încercăm să ascultăm până la capăt, fără să o întrerupem (pare simplu, nu?) și să ne întrebăm sincer: „Oare chiar știu mai bine sau doar îmi place să am dreptate?”.

Dacă nu putem renunța la sportul național al contrazisului, măcar să-l jucăm cu fairplay. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp