Criza de mijlocul vârstei: multe femei se duc spre satisfacţia de a mȃnca sau a bȃrfi cu prietenele, bărbaţii spre meciuri şi sticla de bere. De la obiceiuri confortabile, la oportunități de creștere personală

foto: Profimedia

În mai multe articole anterioare am vorbit despre criza de mijlocul vȃrstei, fenomen psihologic cu dezvoltare aproape explozivă, detrimentală şi aducătoare de multă nefericire atȃt pentru persoana care o parcurge cȃt şi pentru cei din jur (despre asta aici şi aici).

Spuneam atunci că sursa acestei crize este realizarea faptului că perioada de tinereţe (înţeleasă ca vitalitate, capacitate de ascensiune, frumuseţe fizică, etc) se încheie, că energia atinge un plafon şi apoi începe să scadă, că oglinda începe să prezinte riduri, kilograme în plus şi păr rărit, că somnul devine o recompensă în loc de a fi o pedeapsă, etc. Cei care nu pot accepta acest lucru trec printr-o criză. Dar … ce se întȃmplă cu ceilalţi?

Cum reacționează unele persoane la schimbările aduse de înaintarea în vârstă 

Unii pur şi simplu consideră că asta este o fatalitate şi îşi reduc şi pretenţiile de la viaţă, şi aportul, dar şi gradul de bunăstare psihică, pentru că – în mintea lor – ei şi-au „pus cruce” vieţii: femeile se duc spre satisfacţia de a mȃnca sau a bȃrfi cu prietenele, bărbaţii spre meciuri şi sticla de bere; acestea sunt, evident, doar clişee, dar ele exprimă cumva acelaşi lucru: de acum înainte eu nu mai contez, viaţa mea e lipsită de pretenţii şi tot ce pot face e să mă „şterg” cȃt mai mult din univers. Ceea ce urmează este o existenţă gri, punctată de plȃngeri – fie că sunt la adresa sănătăţii, sau a guvernului, sau a vecinilor, se găseşte mereu ceva pe care să fie deplasată nefericirea.

Evident că nici una din cele două extreme, fie criza de mijlocul vȃrstei, fie dispariţia din propria viaţă nu sunt soluţii bune.

Şi totuşi, fenomenele legate de trecerea de la tinereţe la maturitate există şi se manifestă la toată lumea.

Schimbarea de mijlocul vârstei – o abordare sănătoasă

Ce e de făcut pentru a face tranziţia aceasta într-un mod sănătos psihologic şi aducător de stare de bine?

Cu siguranţă este de adus o schimbare. Deşi termenul nu este unul consacrat, mie îmi place să o numesc „schimbarea de mijlocul vȃrstei”.

Ceea ce tind să uite oamenii aflaţi la jumătatea vieţii este că timpul trecut pȃnă la momentul respectiv nu a trecut degeaba. Tot timpul ăsta a fost folosit: pentru a-şi face o carieră, pentru a se „aşeza” într-o relaţie de cuplu şi eventual într-una de parentalitate, pentru a-şi fi făcut un cămin (fie că este o proprietate fie un spaţiu închiriat dar care este deja personalizat), pentru a fi încercat o mulţime de lucruri pentru a afla ce se potriveşte şi ce nu, ce place şi ce nu, pentru a fi achiziţionat o serie întreagă de competenţe şi abilităţi, de la un carnet de conducere sau folosirea unei limbi străine pȃnă la competenţe de interacţiune socială, de negociere, de rezolvare a situaţiilor problematice.

Zestrea acumulată până la mijlocul vieții

Toate acestea sunt o „zestre” cu care intrăm în a doua jumătate a vieţii, iar dacă le privim şi le valorizăm ca atare vom vedea că … merită pe deplin cȃteva riduri.

De cȃte ori mă gȃndesc la această schimbare, îmi apare în minte metafora folosită de Clarissa Pinkola Estes în „Femei care aleargă cu lupii”. Să presupunem că ne aflăm la o recepţie cu bufet suedez. O persoană aflată în prima jumătate a vieţii va lua o farfurie în care va adăuga, din ceea ce se află pe masă, acele lucruri care îi plac sau i-au trezit curiozitatea de a le gusta. Nu de alta dar în perioada tinereţii se achiziţionează experienţe şi cunoştinţe prin încercarea a ceea ce este „in ofertă”: a societăţii, a familiei, a prietenilor, etc. După ce însă au fost trăiţi aceşti ani de viaţă şi s-a acumulat experienţă pe măsură, lucrurile se schimbă. Ca să rămȃnem în metafora autoarei, o persoană matură îşi va imagina mai întȃi ce şi-ar dori să aibă în farfurie, şi abia apoi va privi spre mesele cu preparate. Dacă ceea ce îşi doreşte se află acolo, atunci le va lua, dar dacă nu sunt … va merge să mănȃnce în altă parte.

Ce avem de înţeles de aici: la maturitate deja ştii ce vrei – şi ce îţi place, şi ce poţi, şi care sunt punctele tale forte şi cele slabe, ştii ce să cauţi şi ce să eviţi – cu alte cuvinte ştii cine eşti. Alt lucru important este că abia la maturitate îţi poţi cu adevărat permite să faci ce vrei.

Nu luaţi acest „să faci ce vrei” în sens frivol sau uşuratic. Să faci ce vrei înseamnă că ştii ce profesie ţi se potriveşte, dar eventual ai vrea să te extinzi la ceva un pic sau mai mult diferit, şi ştii şi ce ai avea de făcut pentru asta. Dacă e vorba de timpul liber, ştii ce îţi place şi ce nu şi nu vei alege o drumeţie pe munte dacă ţie îţi place de fapt să stai pe plajă: le-ai încercat pe ambele (plus multe alte alternative) şi ştii ce te mulţumeşte şi ce nu. Mai ştii şi ce tipuri de oameni îţi plac, şi nici nu mai ai vreo anxietate în a merge să cunoşti oameni noi, dacă ţi se par interesanţi. Ai şi subiecte de discuţie, suficient de multe ca să te poţi simţi bine în situaţii sociale. Ştii ce îţi place să mănȃnci şi ce haine ţi se potrivesc.

Şi … poţi să şi faci aceste alegeri pentru că se bazează şi pe o susţinere materială pe care nu o aveai la 20 de ani şi pe cunoştinţe şi abilităţi pe care le-ai dobȃndit în timp.

Ce mai rămȃne de făcut este să folosești toate astea. Dacă in tinereţe creşterea era extensivă, cantitativă, acumulare de informaţii, experienţe, abilităţi, competenţe şi bunuri materiale, acum creşterea e mai degrabă intensivă, în interior: a alege acele lucruri care îţi plac şi a ţi le oferi. Că e vorba de o schimbare de direcţie în profesie sau adăugarea unor activităţi în plus, care să aducă mai degrabă satisfacţie personală decȃt mulţi bani (cu alte cuvinte care să aibă drept motivaţie împlinirea profesională în primul rȃnd, şi abia în al doilea rȃnd recompensa materială), că e vorba despre selectarea cu grijă a activităţilor din timpul liber, după nevoile proprii, că e vorba de a-şi restructura cercul social, dacă era prea plin de „prieteni de oportunitate” şi nu care aduc valoare, sau că e vorba de o schimbare a regimului de viaţă în care să mai dispară din tirania lui „trebuie” fiind înlocuită cu „îmi doresc”, toate acestea fac parte din schimbarea de mijlocul vȃrstei.

Adaptarea conștientă versus criza inevitabilă

A încerca cu obstinaţie păstrarea aceluiași stil de viaţă ca în perioada tinereţii va duce automat la dezamăgire: pe de-o parte energia s-a diminuat, pe de alta cu cȃt am căpătat experienţă a crescut şi profunzimea gȃndurilor şi emoţiilor, deci ceea ce ne făcea plăcere odată se poate să nu se mai potrivească. Dacă privim cu atenţie la noi înşine cu siguranţă vom vedea diferenţele, iar schimbarea de mijlocul vȃrstei ar trebui să le ia în considerare. Şi da, probabil că nu ne mai ţin puterile să le mai facem pe toate, dar cȃştigăm suficient pentru a „cumpăra” ajutoare, fie că e vorba de un aspirator inteligent care se mişcă sigur, fie că e vorba de a lua un taxi în locul statului în picioare în autobuz, o firmă de curăţenie sau o agenţie de turism care să ne ofere un program de vacanţă care nu mai e cu cortul în spinare ci în hoteluri şi eventual cu transportul asigurat.

Nu există o „reţetă” unică – fiecare persoană are să-şi găsească modul propriu de adaptare, dar, cu siguranţa, o schimbare se produce. Avem de ales dacă o facem noi, conştient, după ce privim atent la noi înşine, sau ne lăsăm purtaţi de alte forţe, ajungȃnd ori la dezamăgire ori la criză.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp