Presiunea de a fi fericit: de la obiceiul de a exprima public doar emoţiile bune, pȃnă la modelele din mass-media care promovează doar stările de bine

Foto: Frank Van Delft/ ImageSource/ Profimedia

Dacă de obicei aleg subiectele pentru acest blog din ceea ce întȃlnesc în jurul meu (printre studenţii sau colegii mei ingineri chimişti, în cercul meu social sau în cabinetul de psihoterapie) de data aceasta am ales să prezint un articol ştiinţific dintr-o prestigioasă publicaţie de specialitate [1], care tratează nivelul de fericire individuală în legătură cu două elemente cu specific naţional, şi anume indicele naţional al stării de bine şi presiunea socială spre a fi fericit.

Mai întȃi doresc să (re)amintesc că în psihologie fericirea este definită sub forma a două concepte: starea de bine subiectiv, respectiv starea de bine psihologic; pe ambele le-am detaliat aici. Articolul despre care voi vorbi în continuare se referă la fericirea definită drept stare de bine subiectiv, şi care constă în a avea mai multe emoţii pozitive decȃt negative cȃt şi cogniţii (gȃnduri) pozitive legate de starea personală prezentă.

Societatea valorizează starea de bine a indivizilor care compun colectivitatea, aceasta fiind asociată în general cu elemente legate de nivelul economic precum şi climatul social şi politic al unei ţări. Organizaţia Mondială a Sănăţăţii publica anual un indice al stării de fericire la nivel de ţări sau chiar oraşe (pentru curioşi, Bucureştiul ocupă locul 81 dintr-o clasificare a peste 180 oraşe care începe cu Helsinki şi care se încheie cu Kabul).

Ar fi de crezut că dacă o comunitate are un indice de fericire ridicat, atunci locuitorii acesteia probabil beneficiază de un nivel economic confortabil, servicii medicale bune, educaţie de calitate, legi corecte, relaţii sociale bune şi nivel de toleranţă ridicat. Aceste lucruri ar trebui să se reflecte şi la nivelul fericiri individuale. Paradoxal însă, lucrurile nu stau totdeauna aşa.

Ceea ce autorii studiului menţionat au arătat, bazat pe analize la nivelul a 40 de ţări, este că dacă indicele de fericire este crescut, societatea tinde să pună o anumită presiune asupra membrilor săi înspre a fi fericiţi, respectiv să încurajeze şi să valideze exprimarea sentimentelor pozitive şi să inhibe exprimarea emoţiilor negative. Acest lucru are loc pe diferite căi, de la obiceiul de a exprima public doar emoţiile bune pȃnă la modelele din mass-media care promovează fericirea – în special prin a arăta doar părţile bune din viaţa oamenilor şi fie a le nega pe cele negative, fie a le prezenta drept ceva şi excepțional şi catastrofic.

Această presiune socială merge pȃnă la nivelul comunităților mici, sau chiar a familiilor, care încep să arate exclusiv „faţa fericirii”, iar lucrurile merg pȃnă la a dezaproba exprimarea stărilor de spirit mai puţin bune, sau chiar rele de-a dreptul.

Care este rezultatul? Oamenii care traversează stări depresive, de anxietate, trec prin pierderi sau traume au dificultăţi în a le exprima şi nu primesc un suport social care le-ar putea fi extrem de util. In concluzie persoanele care se confruntă cu perioade de nefericire se adâncesc şi mai mult în tristeţe pentru că societatea le neagă acest drept, cerȃndu-le să fie fericite, sau măcar să se prefacă că sunt.

Aceste semne ale presiunii sociale le putem vedea şi noi. De exemplu, o clientă de-a mea care s-a luptat cu o depresie extrem de urȃtă şi pe care cu greu, dar cu mult curaj, a reuşit să o depăşească, a decis să nu ascundă acest lucru de oamenii din jurul ei, sperȃnd că împărtăsirea ei îi va putea ajuta pe cei care poate simt, mai mult sau mai puţin adȃnc, stări similare. Ei bine, familia ei este profund nemulţumită de decizia clientei şi îi tot reproşează că nu a ţinut totul ascuns. De ce? Pentru că membrii familiei s-ar fi simţit mult mai bine să „bage sub covor” suferinţa clientei mele şi să arate tuturor doar faţa fericită a familiei.

Eu o felicit pe clienta mea pentru curajul de a fi făcut altfel, dar mă întreb cȃte persoane, privind la fotografiile pline de zȃmbet de pe Facebook sau Instagram nu şi-au ascuns nefericirea, deprimarea, anxietatea …

De fapt este o mare diferenţă în a căuta fericirea pentru sine, ca stare de bine interioară, şi a căuta să arătam fericire. Cred că tare bine ne-ar prinde tuturor să reflectăm la asta.

Şi ar mai fi ceva de reţinut: „modelul” fericirii nu e unul universal. Lucrurile care fac un om fericit îl pot speria pe altul sau pot fi plicticoase şi anoste pentru un al treilea. Da, este în regulă să ne dorim să fim fericiţi, dar nu pentru că asta vrem să arătăm vecinilor, şi nu neapărat în modul în care sunt fericiţi cei apropiaţi nouă. Starea de bine ne-o definim personal, în funcţie de cine suntem noi şi ce ne face pe noi să ne simţim mulţumiţi, dinamizaţi, veseli, stimulaţi sau ne dă echilibru, pace interioară, mulţumire.

1. Dejonckheere, E., Rhee, J. J., Baguma, P. K., Barry, O., Becker, M., Bilewicz, M., … & Bastian, B. (2022). Perceiving societal pressure to be happy is linked to poor well-being, especially in happy nations. Nature: Scientific reports, 12(1), 1514.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp