
foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia
Consilierea în carieră reprezintă un element esențial în procesul de dezvoltare personală și profesională, având un impact direct asupra succesului și satisfacției individuale în viața profesională. Am ales să aduc în atenția cititorilor acest subiect pentru că lucrez de peste 15 ani în consiliere și orientare în carieră, mentoring și coaching și în ultimul timp am sesizat o nevoie acută în acest sens.
Există multiple inițiative private în acest sens, în multe fiind și eu direct implicată de ani de zile, iar una dintre ele este programul Upgeneration.ro creat de Monica Florea în cadrul căruia sâmbătă, 1 februarie, am susținut un workshop experiențial despre pregătirea pentru interviu cu tinerii înscriși anul trecut în program. Am avut cu aceștia și o sesiune de mentorat în care am fost extrem de plăcut surprinsă de avalanșa de întrebări primite și de nivelul de entuziasm manifestat de adolescenți. Munca cu copiii, cu adolescenții este complex și plină de provocări, dar personal iubesc să lucrez cu aceștia și mă intrigă prejudecățile și etichetele pe care le punem cu atât ușurință în ceea ce-i privește.
Sinteza principalelor secțiuni:
- Conștientizarea nevoii de consiliere în carieră este esențială pentru diverse categorii de beneficiari, inclusiv elevi, studenți, absolvenți și angajați. Acest proces facilitează autocunoașterea, dezvoltarea competențelor și adaptarea la cerințele dinamice ale pieței muncii.
- Metode și instrumente utilizate în consilierea în carieră: evaluarea aptitudinilor, sesiuni individuale de consiliere, ateliere și training-uri, informare și documentare.
- Provocări în conștientizarea nevoii de consiliere în carieră. În mediul universitar, studenții sunt încă reticenți să solicite această consilier. În mediul rural, atragerea și menținerea consilierilor școlari și a psihologilor rămâne o provocare. Între cele două extreme, există un număr mult prea mic de consilieri: un consilier la 800 de elevi.
- Strategii pentru îmbunătățirea conștientizării și a accesului la consilierea în carieră: campanii de informare și promovare, integrarea consilierii în programele educaționale, dezvoltarea platformelor digitale, parteneriatele între instituții.
Pentru studenți și absolvenți, consilierea în carieră oferă sprijin în identificarea oportunităților profesionale și în dezvoltarea competențelor necesare pentru a accesa aceste oportunități. Pentru angajați, sprijinul în carieră poate facilita tranzițiile profesionale, adaptarea la schimbările din industrie și gestionarea satisfacției la locul de muncă. Astfel, nevoia de consiliere în carieră este universală, dar trebuie adaptată în funcție de categoria de beneficiari.
Conștientizarea nevoii de consiliere în carieră este esențială pentru diverse categorii de beneficiari, inclusiv elevi, studenți, absolvenți și angajați. Acest proces facilitează autocunoașterea, dezvoltarea competențelor și adaptarea la cerințele dinamice ale pieței muncii.
Consilierea în carieră reprezintă un proces prin care indivizii sunt ajutați să-și identifice interesele, aptitudinile și valorile, în vederea alegerii și gestionării traseului profesional optim. Aceasta include informarea privind oportunitățile educaționale și profesionale, dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor și planificarea carierei. Scopul principal este asigurarea unei funcționări optime a individului în societate, prin promovarea sănătății, dezvoltării personale și asumarea responsabilă a unui rol activ în viața socială.
Metode și instrumente utilizate în consilierea în carieră
Consilierea în carieră utilizează diverse metode și instrumente pentru a sprijini beneficiarii, printre care:
1. Evaluarea aptitudinilor și intereselor: aplicarea de teste și chestionare pentru a identifica punctele forte și preferințele profesionale ale individului.
2. Sesiuni individuale de consiliere: discuții personalizate între consilier și beneficiar, axate pe nevoile și obiectivele specifice ale acestuia.
3. Ateliere și traininguri: activități de grup menite să dezvolte competențe precum comunicarea, lucrul în echipă și abilitățile de prezentare.
4. Informare și documentare: furnizarea de materiale și resurse privind piața muncii, oportunitățile educaționale și profesionale.
Provocări în conștientizarea nevoii de consiliere în carieră
Deși beneficiile consilierii în carieră sunt evidente, există provocări în conștientizarea și accesarea acestor servicii:
1. Lipsa de informare: mulți oameni nu sunt conștienți de existența și importanța serviciilor de consiliere în carieră. Părinții, de exemplu, care consideră că știu ei mai bine ce-și dorește copilul și care-i sunt nevoile, iar, de multe ori, nu au nici cunoștințele, nici experiența de a-i îndruma corect.
2. Percepții eronate: unii consideră că nu au nevoie de consiliere sau că aceasta este destinată doar celor cu dificultăți majore.
3. Accesibilitate redusă: în unele instituții, serviciile de consiliere sunt limitate sau insuficient promovate.
România stă foarte prost și la capitolul consiliere și orientare în carieră. Pe lângă lipsa profesioniștilor în domeniu - și aici vorbesc despre cei care au studii certificate de Ministerul Educației, experiență în programe educaționale, la care se adaugă studii de psiho-pedagogie - nu se bate nimeni pentru posturile de consilieri școlari, de exemplu, mai ales în zonele rurale. Nu mai menționez că-n ceea ce-i privește pe copii și adolescenți, efortul poate fi și mai mare, deoarece și provocările sunt mult mai mari într-un context care nu le este mereu favorabil din punct de vedere emoțional și mintal (adicția de tehnologie, depresie, cazuri de bullying, familii disfuncționale, droguri etc.).
Motivele sunt evidente - nu se pune preț pe educația vocațională și nu avem un sistem de învățământ corelat cu tendințele și cerințele la nivel local și global, nici cu progresul tehnologic, colaborarea dintre copii/părinți/școală este deseori defectuoasă, condițiile (inclusiv financiare) pentru consilierii în carieră lasă de dorit în multe unități de învățământ, ducem lipsă de strategie, instrumente și susținere din partea părinților și/sau profesorilor.
De asemenea, nu toți profesorii diriginți sau consilierii școlari manifestă interes pentru formarea în domeniul consilierii în carieră. Aceștia sunt adesea copleșiți de sarcini birocratice, suferă de burnout și nu dispun de timp sau resurse financiare pentru formare continuă. În plus, oferta de cursuri acreditate de formare profesională continuă gratuită este limitată, iar formarea inițială include doar un curs opțional de consiliere în cadrul modulului psihopedagogic.
În contextul dinamic al pieței muncii și al evoluțiilor socio-economice, consilierea și orientarea în carieră (COC) reprezintă un pilon esențial pentru pregătirea tinerilor în vederea integrării eficiente pe piața muncii. În România anului 2025, aceste servicii se confruntă cu multiple provocări, dar și cu oportunități semnificative de dezvoltare.
Statisticile spun că s-au făcut progrese, adică, în anul școlar 2023-2024, numărul consilierilor școlari a fost suplimentat cu 1.200 de posturi, reducând raportul mediu de la un consilier la 1.200 de elevi la un consilier la 800 de elevi. Cu toate acestea, Legea învățământului preuniversitar prevede un raport de un consilier la 500 de elevi, obiectiv încă neatins. De asemenea, aproximativ 96% dintre școli au beneficiat (pe hârtie) de serviciile unui consilier, deși nu toate cu normă întreagă. (edupedu.ro) Din păcate, un singur om pentru 500 de copii, presupunând o activitate zilnică de opt ore, este nu puțin, ci extrem de puțin.
Pentru a aborda aceste provocări, Ministerul Educației a lansat un program complex de consiliere și orientare profesională pentru elevi, finanțat cu aproape 28 de milioane de euro. Acest proiect vizează dezvoltarea și extinderea serviciilor de consiliere și orientare profesională oferite elevilor, implementarea programelor de informare privind oportunitățile de carieră și introducerea evaluărilor vocaționale pentru elevi și părinții acestora. De asemenea, se dorește pilotarea modelului ”Whole School Approach”, care implică o colaborare integrată a tuturor resurselor școlii pentru susținerea și orientarea carierei elevilor. (edupedu.ro)
În mediul universitar s-au înființat de-a lungul timpului centre de consiliere psihologică și orientare în carieră. Aceste centre le oferă studenților servicii gratuite de consiliere într-un mediu sigur și confidențial, abordând probleme de adaptare la mediul academic, dificultăți interpersonale și orientare profesională. Am colaborat un an cu un astfel de centru și am avut o mare dezamăgire legată de interesul manifestat de profesori, dar și de studenți în ceea ce privește serviciile de consiliere și orientare în carieră. Rareori profesorii sunt dispuși să promoveze și să încurajeze astfel de servicii, care pentru studenți sunt gratuite, deși efortul presupus din partea lor este minim. De asemenea, studenții încă manifestă multă teamă de a fi judecați din partea colegilor atunci când apelează la astfel de servicii sau la consiliere psihologică. De asemenea, am promovat serviciile de coaching oferite gratuit pentru angajați și profesori în cadrul universității respective. Nu am avut nicio persoană interesată de un astfel de serviciu, ceea ce mi-a întărit convingerea că unii oameni ori nu știu despre ce este vorba, ori le este teamă să se vulnerabilizeze, ori nu sunt deloc deschiși pentru niciun fel de schimbare, ori sunt mult prea orgolioși și consideră că nu au nevoie de sprijin.
Un studiu realizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) evidențiază faptul că, deși există centre de consiliere și orientare în carieră în universități, eficiența acestora este adesea limitată de resursele umane și materiale insuficiente, precum și de o integrare deficitară a acestor servicii în parcursul educațional al studenților.
Legat de introducerea profesorilor psihologi, începând cu 1 septembrie 2024, școlile le pot solicita centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE) alocarea unui profesor psiholog, care poate fi psiholog clinician sau psihoterapeut. Această măsură vizează îmbunătățirea sprijinului psihologic oferit elevilor. (gandul.ro) Din nou util, necesar, dar nu suficient.
Provocările în mediul rural: în zonele rurale, atragerea și menținerea consilierilor școlari și a psihologilor rămâne o provocare, în principal din cauza resurselor financiare limitate și a salariilor mai mici comparativ cu mediul urban. Mulți specialiști preferă să lucreze în cabinete private, unde remunerația este mai atractivă. (gandul.ro) Iar problemele cu care se confruntă copiii din mediul rural - sărăcie, lipsa sprijinului din partea părinților, abuzurile, sunt deseori mult mai mari și mai dificile.
Declarații oficiale: Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat importanța formării profesorilor pentru a identifica problemele psihologice ale elevilor și necesitatea unor proceduri clare în școli pentru a orienta elevii către consilieri specializați. De asemenea, a recunoscut că numărul de copii arondați unui consilier este încă prea mare și că nu toți consilierii au pregătirea necesară pentru a aborda probleme psihocomportamentale complexe. (edupedu.ro)
Deși s-au făcut pași importanți în direcția îmbunătățirii serviciilor de consiliere școlară și psihologică în România, este necesară o continuare a eforturilor pentru a atinge standardele propuse și pentru a asigura un sprijin adecvat tuturor elevilor, și nu numai, indiferent de mediul în care învață.
Pentru a îmbunătăți situația în sistemul de învățământ este esențială creșterea numărului de consilieri școlari și reducerea numărului de elevi arondați fiecărui consilier. De asemenea, este necesară diversificarea și accesibilizarea programelor de formare continuă pentru profesori în domeniul consilierii în carieră, precum și implementarea unor politici care să reducă sarcinile birocratice ale acestora, permițându-le să se concentreze pe activitățile de consiliere.
Iată câteva exemple de strategii pentru îmbunătățirea conștientizării și accesului la consilierea în carieră:
- Campanii de informare și promovare: Organizarea de evenimente, seminarii, webinarii și activități interactive în școli, universități și companii pentru a educa beneficiarii despre importanța consilierii în carieră. Aceste activități pot include povești de succes ale celor care au beneficiat de consiliere, informații despre servicii disponibile și beneficiile obținute.
- Integrarea consilierii în programele educaționale: Introducerea unor cursuri sau module obligatorii de dezvoltare personală și profesională în cadrul sistemului educațional, care să includă și consilierea în carieră. Acest lucru ar contribui la normalizarea apelării la consilieri profesioniști și ar încuraja beneficiarii să utilizeze aceste resurse.
- Dezvoltarea platformelor digitale: Crearea unor platforme online care să ofere acces facil la resurse, teste de autoevaluare, consiliere video și informații despre oportunitățile de carieră. Acest lucru ar elimina barierele fizice și ar crește accesibilitatea pentru categorii mai largi de beneficiari.
- Parteneriate între instituții: Colaborarea între universități, școli, companii și organizații guvernamentale pentru a promova importanța consilierii în carieră și pentru a finanța servicii accesibile. Aceste parteneriate ar putea facilita participarea la programe de mentorat, coaching, formare și evenimente de carieră.
Studiile recente privind consilierea în carieră
Consilierea în carieră pentru studenți și absolvenți:
Un raport publicat de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic din România arată că studenții care beneficiază de consiliere în carieră în timpul studiilor au șanse mai mari de angajare în domeniul pentru care s-au pregătit. În plus, aceștia manifestă o mai mare încredere în procesul decizional legat de carieră. (cnipt.ro)
Impactul consilierii asupra angajaților:
Conform unui studiu realizat în cadrul unor companii multinaționale din Europa Centrală și de Est, angajații care participă la sesiuni de consiliere profesională raportează un nivel mai mare de satisfacție în muncă, un angajament mai puternic față de organizație și o reducere semnificativă a ratei de burnout. (hrreview.com)
Consilierea pentru reconversia profesională:
Studiile evidențiază că reconversia profesională ghidată prin consiliere devine tot mai importantă într-o piață a muncii în continuă schimbare. Programele de consiliere care sprijină indivizii să dobândească competențe noi și să se adapteze la cerințele actuale sunt esențiale pentru reducerea șomajului și creșterea oportunităților economice. (worldeconomicforum.org)
Studiile spun că 7 din 10 tineri au nevoie să-și dezvolte abilitățile de viață care să-i ajute să pună o bază solidă atât din punct de vedere personal, cât și profesional. În acest context, adolescenții și tinerii se simt debusolați și copleșiți pentru că nu reușesc să-și găsească o traiectorie în acord cu aspirațiile și abilitățile lor.
Avem un potențial uriaș și în România, dar neidentificat și neexploatat. Cred că trăim un moment în istoria noastră ca popor când putem rupe lanțul lui „Doamne, ajută!” și al lui „Lasă că merge și așa!”
Mai devreme sau mai târziu, din ce în ce mai mulți oameni apelează la servicii de consiliere, coaching, mentoring în carieră, conștientizând că se află într-un moment în care ori nu se regăsesc în munca lor, ori simt că pot și vor să facă altceva, ori au ales greșit studiile, jobul. M-aș bucura să văd mai multă aplecare și din partea părinților în relația cu copiii, și din partea profesorilor și a tuturor celor care au misiunea de a forma și dezvolta oameni. Iar pentru asta primul pas ar fi să învățăm să acceptăm că nu suntem perfecți și să înțelegem că-n relația cu copilul/adolescentul, nevoia lui primează. Și să lucrăm la relația cu sine, în primul rând, apoi la relația cu copiii noștri.
Cred că este extrem de important să conștientizăm, la toate nivelurile, care sunt beneficiile pe care le poate aduce consilierea în orientarea în carieră și să acționăm în consecință.
Printre beneficiile pe termen lung ale consilierii în carieră se numără:
- Dezvoltarea unei cariere aliniate cu interesele și abilitățile personale – o consiliere eficientă ajută oamenii să-și identifice punctele forte și să aleagă un domeniu profesional potrivit.
- Reducerea riscului de abandon școlar și universitar – elevii și studenții care beneficiază de orientare în carieră au șanse mai mari să își găsească motivația și să finalizeze studiile.
- Creșterea satisfacției profesionale – o alegere informată a carierei duce la un nivel mai mare de satisfacție și implicare în muncă.
- Adaptabilitate sporită la schimbările pieței muncii – consilierea în carieră dezvoltă competențe care le permit indivizilor să se recalifice sau să își schimbe direcția profesională atunci când este necesar.
- Reducerea șomajului pe termen lung – persoanele care beneficiază de consiliere sunt mai bine pregătite să își găsească un loc de muncă stabil și să se integreze în piața muncii.
- Creșterea încrederii în sine și a abilităților de luare a deciziilor – procesul de consiliere ajută la dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a lua decizii informate privind parcursul profesional.
- Îmbunătățirea competențelor sociale și conectivitate – consilierea încurajează dezvoltarea relațiilor profesionale și a rețelelor de contact, esențiale pentru evoluția în carieră.
- Eficiență crescută în planificarea carierei – oferă un cadru clar pentru stabilirea obiectivelor pe termen lung și strategiilor pentru atingerea acestora.
- Contribuție la o economie mai stabilă și performantă – o forță de muncă bine orientată și pregătită profesional contribuie la creșterea productivității și la reducerea discrepanțelor dintre cererea și oferta de pe piața muncii.
- Promovarea stării de bine la nivel mintal și emoțional – alegerea unei cariere potrivite și evitarea blocajelor profesionale ajută la reducerea stresului și a anxietății legate de locul de muncă.
Resurse:
1. HotNews.ro - Evaluarea sistemului de orientare în carieră din școlile românești de către Banca Mondială
2. EduPedu.ro - Problemele din consilierea în carieră pentru elevi
3. EduPedu.ro - Proiectul Ministerului Educației de 28 de milioane de euro pentru orientarea în carieră
4. ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) - Raport despre serviciile de consiliere și orientare în carieră din perspectiva studenților.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.