Văd oameni zilnic în cabinet și, oricât aș categorisi diagnoze, probleme, tipuri de personalitate, oamenii nu încetează să mă fascineze. Oricât cred că știu și înțeleg, învăț că încă mai e de învățat și de înțeles. Asta e într-un fel smerenia, humbleness-ul pe care nu știu să îl traduc mai bine, al meseriei de psihoterapeut.

Am înțeles că am nevoie de liniște și pace. Am ieșit de pe social media. Am prioritizat somnul și sportul. Și mi-am programat un retreat Vipassana, 10 zile de meditație în tăcere totală. Nu vorbești cu nimeni, nu ai nici contact vizual. La sfârșit de aprilie, undeva în Covasna, într-un loc departe de lume. Vreo 70 de oameni, în aceeași liniște.

Am citit undeva că oamenii posedă niște neuroni numiți neuroni oglindă. Acești neuroni ne fac pe noi să acționăm în grupuri, să imităm comportamente, fie bune, fie rele.

Ne-am uitat fascinați și ne-am tot întrebat: cum au reușit? Ce s-a schimbat în ei acolo sus? foto Profimedia

În psihologie, acest tipar este cunoscut sub numele de negativity bias. Descrie tendința noastră de a acorda mai multă greutate informațiilor negative decât celor pozitive. foto Profimedia

Din cȃnd în cȃnd, citind o carte sau făcȃnd cȃte o căutare pe internet, găsesc cȃte o frază sau un paragraf care mi se întipăreşte adȃnc în minte sau îmi trezeşte o emoţie puternică. De obicei copiez acea frază într-o listă de citate, iar uneori evenimentele din viaţă îmi aduc aminte de unul dintre acestea. foto Profimedia

Aproape toții clienții care trec ușa cabinetului îmi spun că își doresc o stimă de sine mai bună. Stima de sine pare să fie rețeta pentru o viață împlinită, iar lipsa ei sursa problemelor noastre. Stima de sine este, în definitiv, valoarea pe care ne-o acordăm nouă înșine. Dar ce îi determină pe unii oameni să aibă o stimă de sine mai ridicată și pe alții una mai scăzută? Sau, oare ce ni s-a întâmplat de am ajuns să ne devalorizăm și ce însemnă să ne valorizăm corespunzător? foto Profimedia

Ne uităm în toate părțile și ne simțim tot mai pierduți. Pentru că am uitat de singura persoană pe care ne putem baza cu adevărat. Singura persoană care e acolo tot timpul. Și cu care nu mai stăm de vorbă. Cu noi înșine.

Prietena mea nu e deloc om de rând. E o femeie remarcabilă, cunoaște o mulțime de oameni remarcabili. Și totuși, eu sunt cea care se remarcă prin disciplină. Ceva nu se adună.

Capacitatea noastră de a ne adapta și de a trece prin sezoane ne face, de fapt, să ne bucurăm mai mult de viață, pentru că nu există niciun „ecuator” al vieții noastre, așa cum există unul al planetei, și niciodată nu apucăm să fim într-un echilibru perfect, iar timpul nostru personal trece inevitabil prin sezoanele vieții.