sursa foto: Profimedia
Nicușor, eu îmi văd de treaba mea. Chiar dacă tu nu-ți vezi de treaba ta.
Să vă zic că nu sunt dezamăgită de Nicușor Dan? V-aș minți. Sunt dezamăgită.
Dar ce să fac? Îmi dau seama că, din nou și din nou, aștept de la alții să-și vadă de treaba lor.
Treaba lor e să se țină de promisiuni. Treaba lor e ca, atunci când greșesc și nu fac bine, să recunoască. Și să facă mai bine.
Îmi dau seama, din nou și din nou, că cei care ajung într-un rol important au nevoie să poată să învețe. Și să aibă capacitatea să recunoască când au dat răspunsul greșit.
Nicușor, 1+1=2. Iar ce faci tu acum ar fi echivalentul lui 1+1=0.
Dar Nicușor nu poate să recunoască că greșește. Și văd că foarte puțini dintre liderii din această țară recunosc când greșesc. Și își încalcă cu ușurință promisiunile.
Îmi dau seama, din nou și din nou, că copiii din această țară nu au cum să devină ei mai buni decât suntem noi, adulții din generația lor. Și că, din păcate, nu apar în sfera politică modelele atât de bune cum ne-am dorit.
Nu e doar despre scena publică
Eu, în viața mea, probabil ca noi toți, sunt dezamăgită de mulți oameni care par să nu mai aibă integritatea, grija și reziliența să fie consecvenți.
Și, ca noi toți, îmi dau seama că și în mine sunt acele lucruri.
Atunci sunt pur și simplu hotărâtă să-mi văd de treaba mea mai departe. Care e să mă fac pe mine într-o variantă cât mai bună.
Ce mi-am dorit eu de la toată lumea - de la părinții mei, de la profesori, de la politicieni, de la șefi și de la alții - am nevoie să fac eu.
Pe ei nu îi pot controla. Dar pot să mă controlez pe mine.
La 40 de ani, mi-am luat o brățară cu vorbele: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."
Treaba mea e ca eu să mă țin de cuvânt. Treaba mea e ca eu să recunosc când greșesc.
Sunt singurul șef care a greșit vreodată
M-am întâlnit acum o săptămână cu o fostă colegă de-a mea. Mi-a spus că am fost singurul șef din viața ei care a sunat-o, la câteva luni după ce a plecat din echipă, ca să-și ceară scuze și să-i spună că ea - subalterna - a avut dreptate.
S-a întors în echipă.
Dar nu e suficient ca doar un șef din viața unui om să aibă capacitatea de a recunoaște că a greșit. Nu e suficient ca doar un profesor să recunoască asta. Doar câte un părinte, pe ici, pe colo.
Toți, dar absolut toți, greșim.
Și toți, dar absolut toți, putem învăța să facem mai bine data viitoare.
Și țara asta va fi schimbată când toți, dar absolut toți, suntem dispuși: 1. Să recunoaștem când am greșit în fața celor din jur; și 2. Să învățăm să facem mai bine.
Te dezamăgește Nicușor?
Și pe mine.
Hai să facem noi o treabă mai bună.
Când a fost ultima dată când tu ai recunoscut că ai greșit? În fața celor pe care îi conduci. Uneori nu formal, ci doar pentru că ești părinte. Sau pentru că ești model. Ca noi toți.
Țara nu o să o schimbe Nicușor
Țara o să o schimbe fiecare dintre noi, care e dispus să fie onest, să se țină de cuvânt și să normalizeze faptul că a greșit și că are de învățat.
Țara nu o să o schimbe nici „sistemul", vinovatul preferat al multora dintre noi.
„Le système, c'est nous.” Sistemul suntem noi.
E mult mai ușor să creștem integritatea și viteza cu care învățăm, când suntem într-un grup de oameni unde asta e normal. De aceea, am creat OSCA (One School for Children and Adults).
Ca să-mi fie mie, și ca să ne fie nouă tuturor celor care vrem să evoluăm, mai ușor. Și să știm ce avem de făcut ca să putem învăța să facem mai bine.
Că dacă întrebi pe oricare dintre noi, pun pariu că toți răspundem că: „Da, vreau să învăț să fac lucrurile mai bine”. Pun pariu că și Nicușor zice la fel.
E o diferență mare de tot între a zice și a face.
Noi, la OSCA, am creat cicluri de învățare de șase săptămâni, în care, în fiecare zi, faci măcar un lucru mic, ca la sfârșit să ai un comportament diferit.
Așa avem ocazia ca, la fiecare 6 săptămâni, să ne facem viața puțin mai bună. Și țara mai bună.
E țara mea. Nu e țara lui Nicușor.
E și treaba mea să o fac mai bună.
E țara noastră. Și e treaba noastră.
Hai să ne vedem noi de treaba noastră.
Eu învăț de dragul meu și de dragul celor din jur.
Și învăț de dragul copiilor. Pentru că știu că singurul mod în care o să le aduc copiilor din România o viață mai bună este dacă le aduc adulți care vrem și facem variante din ce în ce mai bune ale noastre.
De acolo, o să iasă societatea mai bună. Doar dacă fiecare dintre noi devenim, din ce în ce mai mult, mai buni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.