Huiduielile fac parte din spațiul libertății aferente democrației și omului modern, dar sunt articulate de lipsa regulilor, a normelor, fiind expresia unui comportament dezlănțuit și instinctual. Ele stau sub deviza „facem ce vrem, când vrem, cât vrem”. Dar manifestările zgomotoase și lătrătoare ale unor români au devenit atât o stare de fapt, cât și una de spirit în spațiul românesc. Toate acestea au apărut mai frecvent în condițiile emergenței curentului de opinie suveranist, izolaționist, antieuropean, dar mai ales antiromânesc.
Pe lângă aceste manifestări pe care majoritatea comentatorilor politici le pun pe seama revoltei împotriva clasei politice, cred că totuși, ele exprimă filonul rebel, nestăpânit, vindicativ care a rezistat în ființa noastră colectivă de-a lungul secolelor și care ține de stratul cel mai de jos al arhitecturii noastre sociale, de lumpenproletariat, de partea gregară a lumii noastre. Nestăpânirea, haiducia în afara regulilor și a legii sunt fundamentul huiduielilor și al violențelor tot mai des întâlnite.
Există o adevărată polifonie a huiduielilor. Astfel, avem de-a face în primul rând cu huiduieli benigne, liniare, fără stridențe ce aparțin unor formatori de opinie, intelectuali băgători de seamă ale căror platforme discursive hipercritice se manifestă cu eficiență în spațiul public. Și asta ține tot de specia huiduielilor, de astă dată subtile, înfrânate, învăluite în finețuri intelectualiste și rafinate, în limbaje și expresii ce țin de blândețea ipocrită a profilului elitist, civilizat, dar ce poate fi alocat întotdeauna lui „Gică Contra”.
O a doua categorie de huiduieli o găsim în spațiul politic al partidelor. În acest caz, huiduielile ritmează la intervale regulate (aproape săptămânal), ca de pildă mârâiala lui Sorin Grindeanu împotriva propriului guvern.
Acest purtător de mesaj al unui partid care în majoritatea lui este vinovat pentru situația de azi a țării vrea să confere PSD-ului, paradoxal, statutul de virgină și de inocentă. S. Grindeanu poartă un bagaj imens de păcate politice, de la Ordonanța 13, la afacerea Nordis și până la pupila sa Monica Hunyadi.
El a confundat postura de lider politic cu cea a propriilor fantasmagorii și plăceri vinovate.
Grindeanu urlă ca un lup flămând și frustrat împotriva celor de la PNL și USR. Ridicol și histrionic, acesta a devenit un personaj în totalitate dezagreabil în spațiul politicii românești.
Alți lideri de partid, precum cei din USR, își exhibă și ei nemulțumirile huiduind „sotto voce” împotriva tuturor și încearcă să-și asume un statut de cavaleri sosiți pe cai albi în politica românească, dar total nevindecați de infantilismul teribilist și de bolile copilăriei, dar și cu genealogii suspecte. Unul dintre cei mai vocali huiduitori este C. Drulă, care se scapă pe sine cu apelative și formulări din ce în ce mai abjecte. Se vrea un adevărat justițiar și un ridicol priceput în toate cele ale lumii.
Exemplul clasic al huiduieilor care dau tonul și fac consistența acestei polifonii a răcnetelor colective o reprezintă detașamentele de strânsură ale AUR, SOS și C. Georgescu. Acești dezlănțuiți și scăpați din lesă au fluierat și au huiduit în ziua națională a României absolut totul, chiar și pe „Dumnezeul popoarelor care a insuflat decisul nostru”, așa cum a fost formulat atât de convingător, într-un credențional din Ardeal cu care s-a mers la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Au huiduit împotriva premierului, împotriva președintelui țării, împotriva guvernului țării, împotriva Franței simbolizată de generalul Berthelot, împotriva României, împotriva liderilor de la 1918. Au îmbăloșat cu huiduielile lor spațiul sacru al statalității românești de la Alba Iulia. A fost un adevărat răcnet cvasi-animalic la adresa României și a solemnității momentului de la 1 Decembrie. A fost un condamnabil „fluierat în biserică”, după expresia cumințeniei sapiențiale a poporului. Conduși de cei trei lideri întâmplători precum G. Simion, o personificare a incompeteței, a precarității intelectuale și a primitivismului violent în politică, de D. Șoșoacă, această primată urlătoare (din seria alegorică a pavianului din politica românească), distribuită în câteva chipuri, unul de mare patriot în țară și altul de filorusă și putinistă la Moscova. Al treilea personaj, C. Georgescu, căpitan de haiduci complotiști, este un delirant șarlatan metafizician al scenei publice românești.
Toate aceste huiduieli îmi amintesc de manifestări asemănătoare de la 1 Decembrie 1990 când au fost huiduiți C. Coposu, președintele PNT-cd, și Szocs Geza, secretar general al UDMR, când au luat cuvântul de la tribuna sărbătorească de la Alba Iulia. Hoardele feseniste, cele auriste ale Vetrei Românești au fost încurajate în mod evident și total condamnabil de infatuatul neocomunist premierul de atunci, P. Roman, care și-a ridicat pumnii pentru a stimula și dirija corul de urlători. Coborâți la Alba Iulia din toate ținuturile Ardealului, huiduitorii au comis, dincolo de manifestările unui patriotism de multe ori găunos ai fiilor transilvăneni, o mare eroare și impietate față de idealul național și democratic stabilit de marii bărbați politici de atunci, de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Mai exact, au huiduit pe lângă descendenții direcți ai PNR, făritori ai Marii Uniri și pe reprezentanții naționalității maghiare din Transilvania. S-a ratat din motivele unui patriotism gregar și primitiv recunoașterea oficială și publică a actului de la 1 Decembrie 1918, de către comunitatea maghiară din Transilvania. Mai pe românește spus, tot cu extrageri din înțelepciunea populară, „am dat ca vaca, cu piciorul în șuștar și s-a vărsat laptele”.
Sunt absolut condamnabile și de neiertat aceste excese ale patrioților de pripas de atunci, care s-au reprodus și în 2025 la Alba Iulia. Conducătorii de azi ai județului și orașului Alba Iulia, cred că ar fi trebuit să prevină acest dezmăț patriotic al suveraniștilor știindu-se din timp, din avertismentele lui D. Șoșoacă, că vor fi huiduieli și blasfemii.
Acești haidamaci ar fi trebuit opriți la porțile cetății, la porțile acestui spațiu sacral care este Alba Iulia. Ar fi trebuit ținuți în afara zidurilor în țarcuri, lăsându-li-se dreptul să huiduie și să latre la astrul lunar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Legi avem pentru combaterea unor asemenea specimene. Grav este că nu avem cine să le aplice.
Ne place democrația dar doar dacă toți strigă în cor ce vrem noi să auzim, dacă nu, la pușcărie!
Curat democratic, deh!