Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ţară jucată la poker. Până unde se mărește miza?

corporatie

Foto: Guliver/Getty Images

Suntem într-un continuu festival de promisiuni electorale, cu toate că până la alegeri mai este cale lungă. Discursul guvernamental are ca element central creșterile de venituri ale românilor. Lipsa investițiilor în infrastructură pare ca nu mai preocupă pe nimeni. E neimportant că, recent, Bacăul nu a avut apă curentă timp de o săptămână, iar despre autostrăzi ne-am obișnuit nici să nu mai întrebăm.

Singurul pariu pe care politicienii ni-l propun tuturor este acela că economia României poate susține o creștere de salarii și de pensii mult peste ceea ce am văzut în ultimul deceniu. 

De fapt, ce ni se propune este un joc de poker cu întreaga Românie. Guvernul urcă miza, iar dacă nu iese planul, va invoca riscuri externe.

Tocmai a fost lansată în dezbatere publică o nouă lege a pensiilor. Deja se propun ținte pentru 2021 care cu greu rezistă unei minime matematici.

Suntem invitați să credem în creativitate macroeconomică, în "wage-led growth", adică forțarea creșterilor de salarii peste ritmul productivității, iar acum să credem în creșterea Romaniei inclusiv prin pensii.

Cumva, poate reușesc toate aceste concepte să contrazică logica economică, iar în final, poate le iese pariul. Dacă ai cumva dubii că nu iese, ești alarmist! Nu ții cu poporul! Cine mai are timp acum de responsabilitate macroeconomică?

Si totusi, să facem niște calcule la rece. De ce este riscant pariul pensiilor pe care ni-l propune Guvernul pentru următorii 3 ani?

Pentru a vedea de la ce pornim, avem principalele repere ale bugetului de asigurări sociale, cel din care se achită majoritatea pensiilor de stat:

Venituri buget pensii: cei peste 4,9 milioane de salariați din economie virează 25% din salariul brut la bugetul de asigurări sociale, din care 3,75% se virează mai departe către fondurile de pensii administrate privat, excepție făcând cei care acum au peste 55 de ani și nu au intrat în sistemul Pilon II. Putem aproxima principalele venituri nete la bugetul de pensii ca fiind 21,25% aplicat masei salariale din economie, rezultând 52,3 miliarde RON. Mai avem contribuția angajatorilor introdusă de la începutul anului, atunci când nu ieșeau calculele în urma "revoluției fiscale", aceasta contribuție fiind de circa 3 miliarde de RON.

Practic, 55,4 miliarde RON sunt sumele prelevate de la angajații și angajatorii din economie pentru a sustine pensiile în plată.

Pe latura de cheltuieli 2018: avem 4,69 milioane de pensionari din acest buget, iar pensia medie a fost, până de curând, 1072 RON. Prin majorarea punctului de pensie de la 1 iulie, e de presupus că pensia medie este acum circa 1180 RON în a doua jumătate a anului, rezultând o cheltuială anuală de 62 mld RON pentru anul 2018.

În concluzie, circa 7 miliarde de RON este deficitul preconizat pe bugetul de pensii de anul acesta, care va fi acoperit de la bugetul general, ca în fiecare an.

În calculul de mai sus nu intră pensiile sociale și cele pentru agricultori plătite din bugetul general. De asemenea, nu intră "pensiile speciale", care ne costă încă 8 miliarde de RON anual plătite tot de la bugetul general prin intermediul ministerelor aferente și asupra cărora este necesară o discuție separată. 

Calculul cinic pentru 2020 și pariul pentru 2021

Indicatorul cheie în acest pariu al Guvernului este punctul de pensie. In jurul lui apar formule complicate, pe marginea cărora se va discuta mult în spațiul public, însă pentru a simplifica expunerea: punctul de pensie aproximează pensia medie pe care sistemul public o poate achita din bugetul de asigurări sociale.

Din tabelul de mai sus se observă anvergura pariului:

- după un impuls de +15% pe care vrea să-l dea la anul, Guvernul aruncă pe piață așteptarea de +40% creștere a punctului de pensie, implicit a tuturor pensiilor, cu două luni înainte de alegerile din 2020. Cum, nu doriți să crească pensiile? Evident, toată lumea dorește acest lucru, problema este întotdeauna de ritm. Cine le va susține? In niciun caz cine le propune, ci salariații României, economia, cetățenii.

- pensiile ar urma să crească cu peste 70% nominal în urmatorii 3 ani. Pentru acest lucru, ce salarii ar trebui să avem în România în 2021?

- 115 miliarde RON cheltuieli cu pensiile, iar apoi 140 miliarde RON în 2022, conform expunerii de motive din spatele legii propuse. Să cheltuim dublu peste 3 ani?

Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează 5,7 milioane de salariați și un salariu mediu brut de 5.362 RON în 2021 (netul urmând să fie 3.313 RON). Aceste cifre nasc, automat, o serie de întrebări:

- este România capabilă să genereze încă 700.000 de noi locuri de muncă în următorii 3 ani? Ce se va întâmpla dacă nu?

- iar dacă ar fi capabilă, 21,25% din salariul mediu brut ar genera venituri la bugetul de pensii de 78 miliarde de RON, presupunând o colectare integrală. Cum vom cheltui noi 115 miliarde RON pe pensii în 2021? Doar cu un deficit de peste 30 miliarde de RON, iar asta dacă economia ar merge bine.

De altfel, încă din expunerea de motive a legii se indică un impact bugetar de -25 miliarde RON în 2021. Insuși statul, prin ministerul Muncii, recunoaște din start că expune România unui risc pe bugetul de pensii de circa 6 miliarde de euro anual. Bani care se iau din bugetul general, adică tot din banii tuturor, nu din altă parte.

Cât înseamnă 6 miliarde de euro anual? De exemplu, echivalentul a peste 1.000 de kilometri de autostradă, având în vedere standardele de cost. Din nou vom avea deficite apăsând doar pedala consumului, nu pe cea a investițiilor.

O țară nu poate fi condusă doar pe ipoteza că lucrurile vor merge bine. Să ai deficit bugetar mare, să ai deficite externe în creștere, iar la doi pași de noi să fie pe punctul de a izbucni o nouă criză financiară. Vorbim aici despre Turcia, unde politicul a căutat să forțeze legile economicului, să se războiască cu piețele, cu investitorii. In final, a pierdut.

Acum 2 ani nu trebuia să credem în pariuri. Datele economice arătau plictisitor de bine, îndeplineam toate criteriile nominale pentru aderare la euro

In 2016 eram departe de aceste riscuri. Salariile și pensiile nu creșteau cu 15-20% anual, ci doar cu 10% și nu aveam inflație. Bifasem toate criteriile nominale de aderare la euro, fiind din punct de vedere economic între cele mai stabile țări din Europa. Am pierdut acea poziție atunci când politicienii au început să facă pariuri pe noi.

Acum nu mai îndeplinim criteriile de aderare la moneda unică și stăm cu ochii în jur să nu izbucnească o criză a piețelor emergente, care să ne prindă din nou cu promisiuni nesustenabile.

Merită să acceptăm pariul pe care ni-l propune Guvernul?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Logica matematică este corectă. Dar am totuși câteva mici observații. Deși sunt de formație economist, nu pot să nu gândesc și subiectiv. Subiectivitatea ține de latura umană a economiei. Cu cât se apropie momentul ieșirii mele la pensie mă gândesc cu o anumită temere la acel moment, iar din acest motiv observ câteva tendințe pe care dezbaterea economică nu le cuprinde în modelele propuse dezbaterii publice.
    În primul rând nu știu din ce fel de fond va fi plătită pensia mea. De ce? Pentru că raportul actual dintre salariați și pensionari este mult prea aproape de 1, aproximativ un salariat la un pensionar, iar tendința este ca numărul pensionarilor să depășească semnificativ numărul salariaților. Asta ar însemna o creștere continuă a cotei de participare a salariaților la fondul de pensii. Puțin probabil! În atare condiții, numai o modificare de paradigmă va putea crea un fond din care să se plătească pensii. Când au fost gândite sistemele de fonduri de pensii, la sfârșitul secolului al XIX și secolul XX, raportul între salariați și pensionari era net în favoarea salariaților, iar speranța de viață a unui pensionar era mult mai mică. Prin urmare, mai degrabă mă aștept la o viitoare alocare din bugetul de stat, unde se adună bani și din alte surse (impozite pe profit, consum, avuție etc.).
    În al doilea rând, costurile vieții, inclusiv pentru pensionari vor crește, sau cel puțin așa arată tendințele. Acest fapt va crea o anumită presiune pe guvernanți de a mări pensiile. Presiunea va avea și o anumită logică. Aceasta constă în creșterea valorii salariului celor care vor ieși la pensie, având principiul contributivității ca argument suprem. Un alt argument aici ar fi plata de către numeroase companii la “negru” a unor sumei peste valoarea la care au fost fixate salariile oficial, din motive de fiscalitate, la nivelul minim pe economie. Persoanele care încasează azi astfel de salarii vor crea în viitorul nu foarte îndepărtat o masă de presiune importantă.
    Prin urmare, eu personal văd problema ancorării de o anumită sumă mai mare sau mai mică a viitoarelor pensii o chestiune care poate face obiectul unei dezbateri politice oneste sau a unor argumente care să stea la baza programelor electorale de dreapta sau de stânga, iar dezbaterea, inclusiv asupra sursei acestor fonduri, să fie foarte bine acoperită cu știință și argumente economice și sociale.
    • Like 0
    • @ Septimiu Moga
      Din credite pe baza de garantii guvernamentale ,gireaza cu bogatiile solului si subsolului dar se pare ca nu pre mai au ce ...
      • Like 0
  • Ionel check icon
    http://www.economica.net/in-primele-sase-luni-ale-anului-2018-economia-arata-foarte-bine_157262.html
    • Like 0
    • @ Ionel
      dalex check icon
      Cat de prosti trebuie sa fim ca sa credem ca, fara investitii, economia poate creste ?
      In anii 70 Romania comunista avea ritmul de crestere peste Japonia. Imprumuturile au creat iluzia de "crestere"economica pe care am platit-o in anii 80. Unde suntem astazi si unde este Japonia ?
      De cate ori trebuie sa dea un prost cu capul de zid ca sa-i intre in functie neuronul plin de "crestere economica PSDragnea" si sa priceapa ca economia creste cu investitii si munca nu cu salarii si pensii marite cu bani de imprumut ?
      • Like 0
    • @ dalex
      Ionel check icon
      http://www.zf.ro/constructii-imobiliare/2016-cele-mici-investitii-infrastructura-dupa-marea-criza-cea-mare-crestere-economica-asteptata-guvernul-facut-economii-ghete-si-trimis-copii-scoala-papuci-zapada-aiba-bani-medicamente-dupa-aia-mici-16042149
      https://www.capital.ro/investitiile-straine-directe-au-crescut-1.html
      https://www.capital.ro/investitiile-straine-directe-in-crestere-cu-176-in-primele-c.html

      Concluzie: Investiţiile străine directe au crescut cu 17,6% în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 1,720 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), iar 2016 a dost cel mai slab an la investitii dupa criza !
      • Like 0
  • Ionel check icon
    https://www.qmagazine.ro/guvernul-pe-care-vor-sa-il-dea-jos-opozitia-diaspora-si-iohannis-a-produs-cea-mai-mare-crestere-economica-din-ue-cifrele-eurostat/
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult