Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
În vreme de pandemie, când primim iar lecția dură a fragilității democrației, când privim neputincioși la ce se întâmplă, când suntem într-o așteptare tristă și fără răspunsuri, când nu mai știm ce sau în cine să credem, pentru că, vorba lui Topârceanu, zboară vești contradictorii, când ne dăm seama că, într-adevăr țara aceasta este la porțile Orientului, poate pentru că sunt Paștile, mi-am amintit de un articol a lui Nae Ionescu.
„Simone, dormi?” De trei ori s-a întors Iisus către ucenicii Lui, cei mai aproape ai Lui, și le-a cerut să vegheze pentru El. Și de trei ori ei L-au părăsit – adormind întru osteneala lor: și nu știau ce să răspundă, că erau ochii lor îngreunați de somn....
De ce le-a cerut să vegheze? Ca să-L păzească?... Nu a făcut-o. Pentru că el mergea la moarte – voia să meargă. În ceasul în care soarta Lui se împlinea, El le cerea să privegheze – să fie cu El. Iar ei au adormit. Nu au fost. Deși iubirea Lui pentru ei avea să sfărâme porțile iadului.
Simon Petru doarme. Și noi toți – ca el”.
În această adormire a venit însă, iată, lumina sfântă la Ierusalim, care, așa cum a spus patriarhul, trebuie să intre în casa sufletelor noastre.
Cred Doamne, ajută necredinței mele. Credința mea e slabă și puțină. Dar, cu toate acestea, îmi pun nădejdea în ea.
Poate pentru că în copilărie, în fiecare duminică, mă duceam cu mama la biserică.
Poate pentru că bisericile noastre ortodoxe sunt atât de calde și pline de povești și îți dau acea senzație de acasă. Cu tot respectul pe care îl am pentru celelalte religii, mă bucur că m-am născut într-o familie de țărani ortodocși.
Pentru că așa cum spune celălalt Noica, părintele Rafail, „mă găseam în Biserica Ortodoxă, a cărei atmosferă o recunoșteam. Eram în Casa Tatălui meu, dar un înstrăinat și am trăit dureros și bucuros starea Fiului risipitor... Căci, dacă n-aș fi trăit ortodoxia ca un convertit, poate că n-aș fi putut niciodată să o văd în frumusețea ei strălucitoare”.
De 30 de ani această țară încearcă să-și găsească locul într-o lume în continuă mișcare. Am sperat că s-a așezat pe drumul cel bun atunci când a aderat la NATO și a devenit membră a Uniunii Europene.
Așa hulită cum e în aceste zile, biserica și mai ales credincioșii au dovedit în noaptea Învierii decență, demnitate și responsabilitate. Preoții, deși se adaptează vremurilor și pandemiei, au reușit, iată, să aducă lumina în sufletele oamenilor. Nimeni nu a încercat să fenteze regulile, n-au existat turme de habotnici decerebrați care să ia cu asalt porțile bisericilor - așa cum s-au descris scenariile apocaliptice ale ultimelor zile.
În bisericile noastre, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la fel ca în toate duminicile din urmă și în aproape tot postul, preoții au slujit singuri.
Patriarhul nu a intrat în polemici. Și-a transmis mesajul în singurătate, așa cum a făcut-o și Papa Francisc. Mulți, poate, vor spune că a greșit, că greșește, mai ales după mult discutatul „acord” cu MAI. E dreptul lor.
E dreptul fiecăruia de a căuta să dea un răspuns lumii. E dreptul fiecăruia de a încerca să o facă, fie cu un zâmbet, fie cu o piatră.
Dar cred că noaptea de Înviere a fost cum nu a mai fost.
Mă gândesc la emoția aceasta, până acum nemaitrăită, de a sta fiecare dintre noi, la ferestrele caselor noastre, unde stăm închiși, departe de lume, dar în lume, la miezul nopții, cu o lumânare aprinsă și cântând „Hristos a înviat”. Lumea a cântat la balcoane, și-au urat unii altora „Hristos a înviat”/ „Adevărat a înviat”, la geamuri au fost aprinse lumânări.
Cred că emoția aceasta a topit atât de clamata distanțare socială și ne-a ostoit dorul de îmbrățișarea aceea caldă și bună, pe care nu o va putea înlocui nicio realitate virtuală, niciun emoticon și nici o rețea socială.
Întotdeauna, când ne simțim izolați și singuri, ne rămân credința și speranța.
Le-am trăit împreună la miezul nopții, când am rostit „Hristos a înviat!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu pot sā descriu dezgustul, dar pot ilustra cu documente senzatia despre "lectia" amintitā mai sus:
Toatā seara România TV, a arātat în direct si simultan douā ferestre spre România de azi:
-- Unul tocmai cu Gigi Becali, un simbol în subconstientul românului de rând. În ziua, seara învierii au gāsit un Om Chici, un marionet profund incult si tipic balcanic. Si s-a putut auzi si urmārii ineptiile debitate de "omul nostru" trup si suflet, bun de imitat, dar total fals în de toate...
--- În acelasi timp, pe strāzile Bucurestiului si ale provinciei poporul exemplar (cu foarte multe exemplare) si bine (mersi) tolerat exersa drepturile si forta limitele cu fortele de ordine. "Fortele" au încercat sā reinstaureze statul de drept si linistea în plinā stare de urgentā militarā, cu greu fācând fatā si si mai greu apāsînd pe trāgaci, "din cauza legilor proaste". Sau cine stie... din simpatie, omenie. Mā rog. Treaba lor.... Si marea problemā a noastrā în viitor!
Cāci: vin vremuri, cu comportamente "exemplare", decupate si transpuse aici din filmul distopic primul Mad Max.
Am vāzut si nu vreau sā si trāiesc în viitorul apropiat!
Dacā tot credeti, cā acum în România Sfintele Pasti si Învierea Domnului au fost sārbātorite într-un mod exemplar.... Nu mai zic nimic.
Fiti Binecuvântati! Si Dumnezeu cu noi, cā nu stim ce urmeazā...