Top 10 cei mai antipatici politicieni în 2025

Foto: Profimedia

Am urmărit cu mare atenție dezbaterile din agitatul mediul politic românesc de anul ăsta. Și mi-aș fi dorit să fac un top al politicienilor preferați, al celor mai simpatici. Însă, de curând, am început să simt un imbold mai natural, și anume să fac unul al celor mai antipatici.

În primul rând, mi-am dat seama că sunt mult mai mulți politicieni antipatici decât simpatici, iar rivalitatea pentru primele locuri în topul celor antipatici este mult mai echilibrată. Personal, am observat că nu-i antipatizez pe toți la fel. Fac diferențe fine. Pe unii doar îi disprețuiesc, pe alții îi detest, pe unii mai degrabă îi compătimesc, iar pe alții pur și simplu mă enervează să-i văd sau să-i ascult. Dar, toți îmi sunt antipatici, într-un fel sau altul.

În trecut, pe perioade lungi de timp, se întâmpla să existe câte un titular incontestabil al locului 1 în topul antipaticilor, fie că a fost vorba de Iliescu, Vadim, Adrian Năstase, Dragnea sau Firea. Acum, în 2025, mi se pare mai greu de ales „cel mai antipatic politician”. Însă, zilele trecute, am încercat acest exercițiu, adică mi-am actualizat topul „la zi”. Și cred că fiecare alegător ar trebui să facă, din când în când, același lucru.

Locul 10: Klaus Iohannis

Îl consemnez pe ultimul loc doar pentru că nu prea l-am văzut în 2025. Dar antipatia mea a rămas. E important de spus că, față de dumnealui, nivelul de antipatie mi-a crescut constant, în ultimul său mandat. Mai întâi m-a păcălit să-l votez a doua oară, declarându-se anti-PSD până în măduva oaselor și insistând că dânsul e salvatorul țării de ciuma roșie. Apoi, m-am trezit că a pus PSD la guvernare. Mai departe, nu știu decât că a dispărut din viața publică și a călătorit prin vacanțe exotice, trăind ca un belfer pe banii noștri. La sfârșit a vrut să demisioneze, pentru că voia la NATO, însă ăia știau cât de harnic e, așa că nici nu l-au băgat în seamă. Apoi a anulat alegerile, fără să ne spună precis de ce. Ulterior, și-a prelungit mandatul, apoi a demisionat. Iar tot haosul ăsta a fost împachetat, ca întotdeauna, într-o aroganță sobră.

Locul 9: Elena Lasconi

În 2025 mi-a devenit foarte antipatică și Elena Lasconi. Atât de antipatică, încât am ajuns să o includ în acest top, deși, culmea, anul trecut votasem exact cu ea. Ba chiar îmi amintesc ce emoții am consumat în noaptea aia, când, spre dimineață, a reușit să-i depășească pe Simion și Ciolacu, trecând în turul doi (cel care n-a mai fost). Între timp însă, a făcut numai tâmpenii, ajungând cumva, la final, în tabăra cealaltă. S-a certat ca la mahala cu propriul partid, apoi a venit cu niște poze false încercând discreditarea concurentului său. Am ajuns să o antipatizez pentru că eu cred că tâmpeniile ei riscau să-l coste pe Nicușor Dan, mai ales în turul 1, respectiv riscau democrația din România.

Locul 8: Diana Șoșoacă

Eu nu prea o urmăresc pe fosta doamnă senatoare, azi europarlamentar, însă nici n-aș putea s-o exclud din acest top. Dacă aș urmări-o mai des, sunt convins că ar urca ceva mai sus în clasament. Pentru că oricând, în orice interviu sau orice meme, oricând o văd, în orice ipostază, o găsesc antipatică. Există un spectru larg de de detalii care mă contrariază și mă enervează simultan la Diana Șoșoacă, de la ținuta șleampătă, la atitudinea narcisică și de la tonul scandalagiu, la filozofia searbădă.

Locul 7: Crin Antonescu

Persoana lui Crin Antonescu nu o găsesc, în mod particular, antipatică. Mi se pare chiar un caracter interesant, cu care sunt convins că ai ce să vorbești. Însă anturajul în care Crin Antonescu se afirmă politic, mi se pare format întotdeauna numai din oameni antipatici. Deși este un mânuitor îndemânatic al cuvintelor, în dezbateri îi era uneori greu și lui să găsească explicații sau scuze pentru toate crizele generate de partidele pe care le-a reprezentat. Iar astfel, am observat că, chiar și un personaj simpatic, dar promovat de o gașcă de escroci antipatici, devine pentru mine, prin asociere, antipatic. Iar lamentările lui Crin, ulterioare turului 1, cele în care sugera că-i este indiferent rezultatul turului 2, mi-au sporit nivelul de antipatie la adresa lui.

Locul 6: Marcel Ciolacu

El este politicianul care îmi amintește cel mai mult de FSN (partidul baronilor și al hoților incompetenți). Pentru mine, Ciolacu arată, se poartă, vorbește, minte și dezinformează, exact ca un FSN-ist. Eu îl înțeleg ca pe un șmecheraș fără prea multă carte, doar învârtit și descurcăreț, ca orice absolvent de „școala vieții“. În fond, Ciolacu nu este decât un habarnist ipocrit, unul care nu se pricepe la nimic, în afară de „combinații”, dar unul care și-a depășit enorm condiția, reușind să conducă țara timp de câțiva ani și să-și mascheze incompetența, în tot acest timp, în fața întregii țări. Atunci când alegătorii l-au trimis în sfârșit acasă, și-a dat demisia, apoi a revenit și a demisionat din nou. La fel ca și FSN, nu a avut niciodată vreo ideologie. Singurul său scop a fost să conserve puterea hoților. Mi-e antipatic, însă uneori îl compătimesc, respectiv atunci când îl văd chinuindu-se să exprime o idee simplă prin acrobații lexicale, iar formulările sale nu reflectă decât bezna unei culturi modeste și lacunele unui vocabular redus.

Locul 5: Ana Maria Gavrilă

O apariție nouă și inedită în peisajul politic românesc este Ana Maria Gavrilă. Ea este genul de personaj antipatic, dar amuzant. Nu poți să nu zâmbești ascultând-o. Mie mi se pare fascinantă incoerența dânsei și capacitatea de a folosi foarte multe cuvinte, fără a transmite nici măcar o singură idee. Am urmărit-o de multe ori, însă nu am reușit să desprind absolut nicio idee. Înțeleg doar că a identificat „dușmanul” iar acum cheamă poporul la luptă împotriva tiraniei. Se visează o revoluționară înverșunată, o eroină în slujba Domnului și a neamului. Este desigur doar o butaforie, însă mie femeia asta îmi inspiră o formă de răutate pură, autentică, naturală. Culmea, o răutate ingenuă. Iar, una-peste-alta, exprimarea sa bilingvă, de asemenea naturală, este delicioasă. Cu Ana Maria Gavrilă, mai întâi te amuzi pe săturate de aberațiile ei naive și de umorul ei involuntar, însă abia ulterior, atunci când îi înțelegi răutatea profundă, începe să-ți devină antipatică.

Locul 4: Cristian Popescu Piedone

Recunosc, pentru Piedone am o antipatie mai veche, dar persistentă, așadar nu-l puteam omite din acest top. În plus, observ că nici acum nu se potolește, e încă activ și se dă în continuare în spectacol. Pentru mine, Piedone este tiparul politicianului toxic complet, unul care întrunește o colecție dintre cele mai oribile atribute: pe de o parte e narcisist, arogant, ipocrit și manipulator, pe de altă parte este corupt, mafiot, combinator și lipsit de scrupule. Comportamentul său este mereu agresiv, până la limita violenței. Respectul, compasiunea sau bunul simț sunt calități pe care nici măcar nu le poate simula, fără să falseze îngrozitor. Din păcate, cred că caracterul său nociv va continua să se afirme în societate, pentru că Piedone este ambițios și perseverent, așadar îi prevăd un viitor lung în politica românească.

Locul 3: Călin Georgescu

E adevărat că eu pe Călin Georgescu nu l-am luat niciodată în serios. Când îl urmăream vorbind, simțeam efectiv cum îmi jignește inteligența. Mi s-a părut mereu doar un profet ratat, rătăcit între două conferințe conspiraționiste. S-a autoproclamat drept soluția la toate relele lumii, de la sărăcia spirituală a poporului, până la sustenabilitate și dezechilibrul planetar al apei de izvor. Omul vedea România viitoare ca pe o mănăstire ortodoxo-bio-eco, unde toți vom trăi din ierburi, rugăciune și autosuficiență economică produsă de o vacă națională sfântă, mulsă sustenabil. Soluția sa era România organică, tradiționalistă, purificată de globalism, în care Dumnezeu face totul, iar oamenii trăiesc în pace, în mijlocul poprului sfânt. Iar „curățirea neamului” am înțeles-o ca pe o dietă detox de tip dacopat. L-am apreciat doar pentru că s-a retras, fără mare scandal. Totuși, mi-e încă antipatic Călin Georgescu, însă pentru mine, el nu e un politician. Nici un gânditor. E mai degrabă o stare de spirit: aceea în care ești confuz, dar foarte sigur pe tine. Și iată că în România, starea asta a ajuns, din păcate, sustenabilă.

Locul 2: George Simion

Confuzia dintre tribuna politică și peluza ultrașilor de pe stadion, este cea mai mare scăpare a filozofiei lui George Simion. Desigur, așa cum pe stadion se afirmă galeria care strigă mai tare, uneori, în politică, lucrurile funcționează la fel. Dar nu este asta regula. În politică e important și ce strigi, nu numai numărul de decibeli. Mi-e antipatic George Simion pentru că mi-e evident că el înțelege patriotismul ca pe o probă olimpică la care el e singurul concurent. De fapt, el nu face politică, el face spectacol folcloric cu nervi, țipete și indignare pe repeat. Marele său talent este că reușește să pară revoltat chiar și când spune „bună ziua”. Chiar și atunci când declară că își iubește țara, o face într-un mod melodramatic, de parcă țara ar fi nevastă-sa. Și nici atunci nu pare un soț înțelegător sau romantic, ci mai degrabă un tiran abuzator. Mi-era antipatic și înainte, însă cu fuga de dezbateri, minciunile din campanie și cu neacceptarea înfrângerii, mi-a devenit și mai antipatic. Plus că, după campania asta, deși nu e, mi se pare analfabet în 3 limbi. În concluzie, pentru mine George Simion nu e decât un paradox ambulant: vrea ordine, dar cultivă haos. Vrea moralitate, dar înoată în populism. Vrea „România Mare”, dar ar păstra-o mică, pitită în clișee, strigături și frică de tot ce e altfel.

Locul 1: Victor Ponta

Cel mai antipatic politician român în 2025 mi s-a părut Victor Ponta. Pentru mine el este cea mai reprezentativă emblemă a cinismului colectiv care domină politica și cultura românească actuală, în ansamblu. La Ponta, discursurile meșteșugite, glumițele răsuflate și zâmbetele prefăcute ascund mereu interese meschine. Tânărul reformator de pe vremuri, speranța FSN-iștilor din generația post-Iliescu, ne-a dat o lecție cruntă despre cum ipocrizia poate îmbrăca haine moderne și cum hoția poate fi ambalată în diplome plagiate și discursuri europeniste. A promis onoare, dar a oferit rușine.

Pentru mine, Ponta este sinonim cu trădarea încrederii publice, cu dublul discurs și cu jocul cel mai murdar care se poate desfășura prin tenebrele puterii. Cum altfel să descrii parcursul său politic decât printr-o succesiune de trădări și compromisuri? A fost protejatul lui Năstase, a fluturat steagul social-democrației, apoi și-a încropit propriul partid din resturi de orgolii și frustrări, exact ca orice politician care nu mai crede în idei, ci doar în propria glorie. S-a aliat cu cine a fost nevoie și și-a schimbat principiile după cum bătea vântul sondajelor. Când nu a mai putut controla jocul, s-a victimizat. Când a fost chemat la răspundere, a pozat în persecutat politic.

Personal, cred că pentru fiecare român care mai crede că politica poate fi un act de onoare, Ponta trebuie să rămână un exemplu negativ. Nu numai de condamnat, ci de înțeles – pentru a nu repeta greșeala de a-i mai acorda vreodată încrederea.

Antipatia față de politicieni nu e hate. Și nici nu trebuie să ducă la ură. Ea este doar un consecința unor dezacorduri pe teme politice. În practică, antipatia este doar unul dintre rezultatele posibile ale evaluării unui politician, iar ea se bazează pe probe și argumente. Așadar, antipatia este doar un dislike care nu ar trebui să aibă alte consecințe în afară de unfollow, block sau ban. Adică, în cuvintele noastre: „nu voi vota niciodată cu el!”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp