Istoricul Mark Galeotti, după doi ani de război: Victoria şi înfrângerea înseamnă acum lucruri diferite. Trebuie să ascultăm cu atenţie ceea ce spune Putin

Foto: Petr TOPIČ / MFDNES + LN / Profimedia

În cei doi ani de război sângeros din Ucraina, peste jumătate de milion de soldaţi au fost ucişi sau răniţi, peste şase milioane de ucraineni au fugit din ţară şi, cu toate acestea, linia frontului abia dacă s-a mişcat de un an. Istoricul Mark Galeotti scrie în cotidianul britanic The Independent că, privind în viitor, vor trebui luate decizii cu privire la orice, de la următoarele sisteme de armament pe care Occidentul le va furniza Ucrainei, până la adoptarea de către Kiev a unei strategii mai defensive.

Pe scurt, potrivit lui Galeotti, există trei lecţii şi indicatori cheie pentru viitor, care sugerează unde ar putea merge războiul în continuare. Iar aceștia sunt:

Trebuie să ascultăm cu atenţie ceea ce spune Putin, pentru că indiciile sunt întotdeauna acolo

Cu toată disponibilitatea sa de a minţi şi de a deturna, Vladimir Putin are tendinţa de a ne spune ce vrea. Atunci când a invadat Ucraina, el pare să fi crezut cu adevărat că va avea parte de o victorie fără probleme. După cum a reiterat în prima jumătate de oră suprarealistă a interviului său cu Tucker Carlson, în care i-a prezentat opinia sa despre istoria ruso-ucraineană începând din secolul al IX-lea, Putin nu crede cu adevărat că sunt două ţări distincte, spune Mark Galeotti.

În schimb, liderul autocrat de la Kremlin a presupus că ucrainenii vor accepta, aproape fără luptă, impunerea unui nou guvern, mai maleabil, dispus să menţină Ucraina în sfera de influenţă a Rusiei. Până la un punct, acesta este încă obiectivul său declarat. Cu toate acestea, există, de asemenea, o anumită nuanţă care începe să se strecoare în retorica sa şi la care ar trebui să fim atenţi, subliniază Galeotti.

De ce? Pentru că Putin doreşte în continuare să menţină Ucraina în afara NATO, dar există indicii din partea unor personalităţi, atât oficialităţi, cât şi grupuri de reflecţie, că ar fi dispus să o vadă aderând la UE.

Dacă Rusia poate păstra teritoriile pe care le-a ocupat, atunci există indicii că, atât timp cât rămâne neutră, Ucrainei rămase în urmă i se poate permite un anumit grad de independenţă.

Bineînţeles, acest lucru nu este acceptabil nici pentru dreptul internaţional, nici pentru ucraineni. Cu toate acestea, demonstrează că până şi cererile imperialiste ale lui Putin vor fi modulate în funcţie de ceea ce crede că poate obţine.

Putin vine în 2024 dintr-o poziţie puternică. Forţele sale au rezistat contraofensivei ucrainene de anul trecut şi au mai multă muniţie. În plus, liderul de la Moscova are speranţe în perspectiva unei schimbări politice în Occident, mai ales dacă Donald Trump câştigă preşedinţia SUA. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne aşteptăm la o voinţă reală de a negocia, cu atât mai puţin de a face concesii, crede Mark Galeotti.

Dacă Ucraina ţine linia şi îşi pregăteşte forţele pentru operaţiuni reînnoite în 2025, dacă producţia de muniţie occidentală începe să crească şi dacă hotărârea este menţinută, atunci trebuie să fim atenţi la orice semnal că Putin începe să se agite. Dacă se întâmplă acest lucru, spune Galeotti, ar putea fi un semn că negocierile sunt posibile. Dar, pe termen scurt, ar însemna probabil o escaladare sau vreo strategie disperată, pe măsură ce încearcă să recâştige iniţiativa.

Resursa umană contează, dar este o problemă pentru ambele părţi

În ampla sa analiză, Galeotti mai transmite că o mare parte din dezbaterile din Occident se învârt în jurul armelor care trebuie trimise Ucrainei şi a reproşurilor din trecut că cele „potrivite” nu au fost trimise în numărul „potrivit” la momentul „potrivit”. Desigur, ritmul, amploarea şi natura asistenţei militare contează, dar adevărul este că nu există nicio armă magică capabilă să schimbe singură cursul războiului.

Atunci când HIMARS şi alte sisteme de rachete şi artilerie cu rază lungă de acţiune au fost furnizate pentru prima dată, acestea au fost anunţate ca fiind câştigătoare ale războiului. Cu siguranţă, acestea le-au permis ucrainenilor să lovească posturile de comandă şi depozitele de muniţii ruseşti cu o rază de acţiune şi o precizie mai mare odată ce au fost introduse, în iulie 2022, dar, în timp, invadatorii s-au adaptat.

De la tancurile occidentale moderne la avioanele F-16 ai căror piloţi sunt deja pregătiţi, toate acestea oferă îmbunătăţiri graduale ale capacităţilor militare ucrainene, dar nu sunt un glonţ de argint.

Prin urmare, Galeotti crede că acest război a oferit un indiciu crud şi sângeros că resursa umană este încă esenţială. Există un motiv pentru care ambele tabere îşi ţin secretizate pierderile din luptă. Mai mult, Kievul nu le spune nici măcar aliaţilor săi câte victime a suferit.

Un număr mai mare de soldaţi ai lui Putin au fost ucişi sau răniţi, dar populaţia Rusiei este de patru ori mai mare decât cea a Ucrainei şi, ca proporţie din populaţie, ucrainenii suportă pierderi mai mari.

Bocancii în teren este o resursă militară pe care Occidentul nu o va furniza. În timp ce prin operaţiunea Interflex Marea Britanie a antrenat peste 30.000 de soldaţi ucraineni, nu există niciun electorat serios care să susţină trimiterea de trupe pentru a lupta şi a risca un război mai amplu cu Rusia.

Problema resursei umane devine din ce în ce mai dificilă pentru ambele părţi. Afirmaţiile Moscovei potrivit cărora între 1.000 şi 1.500 de ruşi se oferă voluntari pentru armată în fiecare zi par puternic umflate, însă, înainte de alegerile prezidenţiale din martie, Putin nu doreşte în mod clar o repetare a mobilizării masiv nepopulare din septembrie-octombrie 2022.

Cu toate acestea, dacă nu recrutează mai mulţi oameni, şansele ca forţele sale să fie capabile să lanseze operaţiuni ofensive majore şi susţinute în 2024 sunt limitate, aşa că acesta va fi un indicator cheie de urmărit.

Pe de altă parte, spune istoricul Mark Galeotti, solicitarea armatei ucrainene de a chema încă 450.000 - 500.000 de soldaţi a dus la un punct culminant tensiunea dintre preşedintele Volodimir Zelenski şi popularul său comandant, generalul Valeri Zalujnîi. Ucraina cheltuieşte deja mai mult de o treime din PIB pentru apărare, iar întrebarea este dacă îşi poate permite aceşti soldaţi în plus.

Ulterior, Zelenski l-a demis pe Zalujnîi, iar o nouă lege a recrutării este încă în discuţie. Teama este că, pe măsură ce recrutarea devine din ce în ce mai drastică şi mai extinsă, acest lucru ar putea începe, în cuvintele unui diplomat european stabilit la Kiev, „să submineze moralul ucrainean şi să facă mai puţin de neconceput un fel de înţelegere cu Putin”.

Victoria şi înfrângerea înseamnă acum lucruri diferite

Se vorbeşte mult şi des despre victorie şi înfrângere, mai atenționează Mark Galeotti. La începutul războiului, când forţele ruseşti înaintau spre Kiev, era relativ uşor să le definim pe amândouă: însăşi supravieţuirea Ucrainei ca naţiune independentă şi suverană era direct ameninţată. Doi ani mai târziu, însă, datorită rezistenţei extraordinare a poporului ucrainean, este mult mai greu să le definim.

O victorie ucraineană ar însemna nimic mai puţin decât expulzarea fiecărui soldat rus de pe fiecare centimetru de teritoriu ocupat, inclusiv din Crimeea? Nu numai că va fi o sarcină dificilă, dar nu ar pune neapărat capăt războiului, ci doar ar muta linia frontului la graniţa naţională. Putin ar fi în continuare liber să îşi regrupeze forţele pentru un alt atac, în timp ce ar lansa drone şi rachete asupra oraşelor şi liniilor electrice ucrainene.

O înfrângere ucraineană ar însemna subjugarea naţiunii? Acest lucru pare foarte puţin probabil acum că armata rusă a suferit pierderi atât de mari. În cel mai rău caz, potrivit atât strategilor britanici, cât şi celor ucraineni, Rusia ar putea să împingă cucerirea teritorială până la fluviul Nipru, care taie ţara, ocupând toată partea de est. Acest lucru ar fi teribil, nu în ultimul rând pentru ucrainenii prinşi în capcana teritoriului deţinut de Rusia. Dar nu ar stinge naţiunea ucraineană, spune Galeotti.

În prezent, Ucraina este angajată oficial în noţiunea maximalistă de victorie, dar chiar şi la Kiev există voci tăcute care recunosc că ţara ar putea ajunge să se confrunte cu o dilemă teribilă: să continue războiul la nesfârşit sau să accepte pierderea unor teritorii în numele posibilităţii de a merge mai departe, mai ales în ceea ce priveşte aderarea la NATO şi la UE?

„Nu suntem nici pe departe în această situaţie acum, dar s-ar putea ca într-o zi să trebuiască să decidem că vieţile ucrainenilor contează mai mult decât pământul ucrainean”, i-a spus un oficial ucrainean lui Mark Galeotti. .Acest lucru nu ar fi uşor. Zelenski a exclus orice concesii. Mai mult, ar fi chiar contrar Constituţiei, deşi există modalităţi de a ocoli acest lucru, cum ar fi nerecunoaşterea oficială a oricărei pretenţii ruseşti asupra teritoriilor ocupate.

Cu toate acestea, concluzionează Mark Galeotti, întrucât nu poate exista o strategie semnificativă fără o idee clară a unui obiectiv, este clar că în acest al treilea an de război, am putea asista la discuţii atente şi discrete menite să stabilească ceea ce Kievul şi partenerii săi occidentali consideră a fi un succes semnificativ şi realizabil.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp