După doi ani: totul poate fi folosit ca armă. Cum s-a schimbat lumea odată cu războiul lui Putin în Ucraina

Foto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia

Nu știu dacă ne dăm seama în mod real, dar lumea s-a schimbat odată cu acest război brutal și ilegal pornit de Putin. De ce? Pentru că războiul este cel mai mare și mai brutal motor al schimbării. Iar războiul cere război, mai ales atunci când nu mai există o superputere care să-l împiedice.

Când a început invazia Ucrainei, pe 24 februarie 2022, unii au prezis că ar putea dura doar trei zile pentru ca forțele rusești să captureze capitala Kiev. Pe măsură ce războiul intră în al treilea an, Vladimir Putin pare să aștepte ca sprijinul occidental pentru Ucraina să se reducă substanțial. Deși sprijinul pentru Ucraina în rândul europenilor rămâne larg, doar 10% dintre aceștia mai cred că forțele Kievului pot învinge Rusia, o formă de „acord de compromis” fiind considerată cel mai probabil punctul final al conflictului.

Între timp, SUA au evaluat faptul că rezervele de muniții ale Ucrainei sunt la o limită critică, iar până la finalul lunii martie situația va deveni „catastrofală”. Separat, aliații europeni se ceartă între ei pe comenzile de obuze pentru Ucraina și încearcă să strângă de urgență 1,5 miliarde de dolari, pentru a le cumpăra din afara UE, notează Financial Times.

Lucrurile se complică din ce în ce mai mult, dar pentru a înțelege prezentul e nevoie să ne întoarcem puțin în trecut. Pe 24 februarie 2022, lumea a devenit brusc foarte diferită pentru generațiile de tineri europeni, dar motivul este la fel de vechi ca și timpul. În acea zi șocantă de acum doi ani, mulți dintre cetățeni au văzut în premieră cum războiul s-a întors pe bătrânul continent.

În scurt timp au apărut imagini cu orașe moderne bombardate, coloane nesfârșite de vehicule blindate, mase de soldați care înaintau, se retrăgeau sau săpau tranșee printre ruinele urbane și în fortificațiile câmpurilor de luptă. Pe toate televiziunile din lumea liberă au circulat imagini cu cozi lungi de refugiați și cu soldați și civili răniți și mutilați în spitale după ce au fost prinși în mijlocul atacurilor.

Dar ce a declanșat Putin în Ucraina e o imagine nouă doar pentru cei tineri. Europa a avut întotdeauna războaie: în urmă cu trei decenii, Balcanii au fost sfâșiați de ciocniri interetnice, iar din 2014 au avut loc lupte în regiunea ucraineană Donbas, dar aceste conflicte au fost limitate și chiar stăpânite.

În timp a apărut un nou tip de război, cel hibrid. Lumea a fost martora unor atacuri teroriste asimetrice, a invaziilor unor țări întregi fără aproape nicio rezistență, a bombardamentelor aeriene sistematice, a asasinatelor selective și a contrainsurgenței puterilor ocupante împotriva forțelor de gherilă locale, după cum subliniază și o analiză a cotidianului spaniol El Pais. 

Dar noutatea războiului de modă veche care a revenit în primele ore ale zilei de 24 februarie 2022 a fost ceva diferit, dar în același timp familiar și de nerecunoscut. Era ireal. S-ar putea spune chiar că realitatea din fața noastră venea din filme, cu un amestec de imagini de groază vechi și noi. Și asta pentru că revenirea sa a avut loc pe continentul unde s-au purtat cele mai multe războaie din istoria omenirii și poate singurul loc unde războiul a zăcut complet uitat și aruncat „în debara” ca instrument de rezolvare a conflictelor.

Cu alte cuvinte, în urmă cu doi ani se întorcea în Europa figura monstrului războinic străvechi și feroce. Referindu-se la război, Raymond Aron scrie în cartea „Secolul războiului total”, că războiul e hiperbolic, dominat de industrie și tehnologie și care implică societăți întregi. El plasează civilii în prima linie într-o ciocnire existențială brutală între două sau mai multe țări, care irosește vieți, bogății și chiar viitorul națiunilor. Iar liderii politici se lasă prinși într-o cursă sângeroasă în căutarea victoriei cu orice preț. Aron scria asta în 1951, după ce văzuse ororile celui de-Al Doilea Război Mondial.

Acum, odată ce războiul de acest gen revenise și era live, el a șocat majoritatea generațiilor europene născute în perioada pașnică de după război. Toți acești oameni se obișnuiseră să subînchirieze la nivel de concept povara securității către Statelor Unite, să beneficieze de protecție socială sub forma unui stat social puternic și să se bucure de un comerț pașnic care le-a permis să construiască economii prospere. Europenii se bucurau de viața bună și erau complet indiferenți la tributul în sânge care fusese cerut tinerilor până în 1945.

24 februarie 2022 a fost data care a schimbat totul.

Poate că războiul i-a luat prin surprindere chiar și pe cei care l-au pornit, crezând că pot limita brutalitatea invaziei la o operațiune tehnico-militară rapidă și ușoară pentru a neutraliza armata ucraineană, a răsturna guvernul lui Zelenski și a schimba democrația ucraineană cu un regim clientelar autoritar și care pleacă capul în fața Moscovei. 

Europa s-a trezit din visul său de stabilitate

Dar dovada concludentă a surprizei a putut fi observată în fuga disperată din Rusia a oligarhilor asociați și complici ai lui Putin, care s-au împrăștiat prin lumea occidentală cu tot cu iahturile, proprietățile și hotelurile lor de lux. Aceștia nu au fost conștienți de amploarea și semnificația eșecurilor planurilor militare ale Kremlinului și de ruptura bruscă a Rusiei cu tot ce înseamnă ideea de globalizare. Au urmat sancțiunile occidentale ca răspuns la agresiune.

Totul s-a schimbat după 24 februarie 2022, dar mai ales în Ucraina și Rusia. S-a schimbat și ordinea regională. Europa s-a trezit din visul său de stabilitate. La fel și ordinea mondială.

Trebuie să înțelegem că un război este prima piesă de domino care care și înclină apoi către celelalte. Instituțiile internaționale sunt în mare parte paralizate, așa cum este cazul ONU. Organizația interzice războiul și asigură pacea, din păcate doar pe hârtie, iar Consiliul său de Securitate este blocat de doi ani de veto-ul Rusiei la orice măsură sau declarație care afectează acțiunea sa în Ucraina.

Armata unei superputeri nucleare (recunoscută ca fiind cea mai mare din lume, cel puțin până în ziua invaziei) a oferit un exemplu teribil și descurajator despre ceea ce poate face puterea politică a unei țări atunci când este dispusă să folosească forța pentru a-și rezolva dificultățile politice sau disputele cu vecinii săi. Ce a pornit Putin în urmă cu doi ani este tipul de război definit de specialiști ca fiind organizatorul relațiilor internaționale, deoarece implică „existența, crearea sau distrugerea unor state”, în acest caz Ucraina.

Tocmai pentru că ideea unei ordini internaționale guvernate de drept și de cooperare multilaterală stă la baza UE, numai scandalul și repulsia ar putea declanșa un război pe teritoriul blocului comunitar. Pentru Europa, însă, nu este vorba doar de stabilirea limitelor UE și NATO și a domeniului de aplicare a hegemoniilor Moscovei și Bruxelles-ului.

Și nici nu este vorba cu adevărat de cele două modele de societate și de cele două ideologii, una democratică și alta autoritară. Confruntarea este între două concepții ale ordinii internaționale, una bazată pe diplomație, negociere și instituții de rezolvare a conflictelor, iar cealaltă care crede doar că cel mai puternic își impune voința prin forță în detrimentul rațiunii. În cele din urmă, ce face Putin în Ucraina este un război împotriva ideii însăși de Europa ca spațiu de cooperare, pace și prosperitate.

Dacă ne uităm mai atent și trecem de zgomotul știrilor zilnice, războiul pornit de Putin în Ucraina nu a bulversat doar ordinea europeană, ci întreaga ordine internațională. În ultimii 30 de ani, SUA au deținut hegemonia, după patru decenii de Război Rece între Moscova și Washington. Acum există mai multe puteri de calibre diferite, dar toate au marjă de manevră pentru a contracara vechile hegemonii și a-și impune propriile condiții.

O poveste nouă a războiului

În acest caz, multipolaritatea actuală este o întoarcere la vechea lume dezordonată, care nu cunoștea decât niște reguli în interiorul unor țări suverane. Iar acestea funcționau, cu excepții limitate și recente, după legea junglei. Fenomenul este vechi. Tucidide l-a descris în Istoria războiului peloponesiac, prima scriere al celui mai crud realism politic: cei puternici fac ceea ce vor, iar cei slabi fac ceea ce trebuie.

Războiul lui Putin în Ucraina face parte din aceeași poveste veche, dar reprezintă, de asemenea, o poveste nouă, deoarece acest război, ca toate războaiele, schimbă, de asemenea, modul în care se desfășoară conflictele.

Dincolo de imaginile cu ruinele unde cândva erau orașe se suprapun acum rachetele hipersonice, dronele sinucigașe ghidate și telefoanele mobile prin intermediul cărora se duce acum și un războiului cibernetic.

Trupele rusești avansează sau rămân blocate, iar imaginile de pe linia frontului din Ucraina par desprinse din războaiele mondiale din secolul XX. Dar un război invizibil, potențial mai decisiv, se desfășoară în paralel în spațiul cibernetic, fiind folosiți sateliți, tehnici de geolocalizare, inteligența artificială, ferme de boți și moduri de piratare a sistemelor informatice ale inamicului.

Altfel spus, atunci când căile pașnice ale politicii și diplomației sunt epuizate, una dintre părți decide să urmeze calea de mijloc. Este calea cea mai puțin sigură, dar și cea mai eficientă în distrugerea realității pe care încearcă să o schimbe. În schimb, violența și șansa vor decide. De aici și această joc în care fiecare parte aruncă tot ce are la îndemână: tineretul, populația și resursele sale.

Logica lui Putin e clară: s-a dedicat trup și suflet pentru a-și distruge adversarul nu doar pe câmpul de luptă, ci și în ceea ce privește economia sa, liniile sale de aprovizionare sau comerț, până când nu mai rămâne nimic de distrus.

Problema e că războiul total care a revenit în Europa și care este asemănător celor din trecut, dar mai rău, este acum și global. Războiul pornit de Putin în Ucraina este primul război global al secolului XXI, cu capacitatea de a se răspândi în mediul imediat și pe întreaga planetă, datorită dezechilibrului pe care l-a declanșat în ordinea mondială precară și datorită noilor alinieri și diviziuni pe care le provoacă în lume.

Vladimir Putin critică națiunile occidentale care s-au s-au unit în jurul SUA și spune despre acestea că sunt „inamicul care atacă Rusia prin forța interpusă de Ucraina”. În plus, o nouă axă anti-occidentală se conturează între regimul de la Moscova, cel de la Teheran și cel de la Phenian, cu Beijingul care se apropie și apoi face un pas înapoi.

O altă parte care nu s-a aliniat cu Occidentul sau care pare a fi în căutarea unui echilibru este Sudul global. Țări precum India, Indonezia și Brazilia încep să aibă o greutate mai mare într-o viitoare ordine mondială în care SUA și partenerii lor nu vor mai putea să conducă așa cum au făcut-o până acum.

Războiul aduce și veși bune

Avem însă și vești bune: cel puțin pentru un moment, NATO a fost consolidat. Cea mai puternică alianță militară din istorie s-a extins prin aderarea Finlandei și Suediei, iar ușile sale sunt deschise pentru Ucraina într-un viitor post-Război. În acest fel, Zelenski a obținut deja prima sa victorie asupra lui Putin, care a invadat Ucraina pentru a împiedica acest lucru, spune și The Guardian.

Războiul a modificat, de asemenea, Uniunea Europeană, care și-a întărit zona de slăbiciune cronică. Pentru prima dată în istoria sa, UE a improvizat mecanisme financiare pentru a furniza arme și muniții Kievului. Apoi a negociat intrarea Ucrainei în familia europeană și a inclus în bugetele strategice pentru următorii șapte ani un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru această țară devastată de război.

În tot acest război complicat, Putin devine un model de inspirație pentru alți lideri autocrați. Dacă Rusia poate declanșa un război împotriva Ucrainei, la fel poate face și Azerbaidjanul împotriva Armeniei, iar Israelul împotriva Fâșiei Gaza. Ar putea chiar și Venezuela să facă acest lucru în Guyana, China în Taiwan sau Coreea de Nord în Coreea de Sud.

Fiecare război escaladează de unul singur și constituie ulterior un pericol de escaladare generalizată. De ce? Pentru că interdependențele globalizării au schimbat sensul în care securitatea era legată de prosperitatea tuturor. Acum, aceste interdependențele au fost transformate în instrumente de amenințare și chiar de asediu.

Oricum, întoarcerea războiului în viața cotidiană a Occidentului a creat o cursă a înarmării și o rearmare pe scară largă, mai ales acolo unde investițiile în armament au scăzut cel mai mult, cum este cazul Europei.

În acești doi ani de când Putin a invadat Ucraina, stocurile de arme și muniții au fost epuizate. Iar în dictaturi precum Iran și Coreea de Nord fabricile de producție de armament au început să funcționeze la turație maximă ca să suplinească slăbiciunile industriale ale Rusiei.

Dar și fabricile din Europa își intensifică producția, guvernele fiind alarmate de reflexul izolaționist care împinge Statele Unite să renunțe la angajamentul transatlantic, mai ales dacă Donald Trump câștigă alegerile prezidențiale din acest an.

Efectele economice merg dincolo de industria militară. Ele perturbă lanțurile de aprovizionare și cresc prețurile. Foametea amenință țările sărace care depind de grâul ucrainean, în timp ce țările bogate nu se mai pot baza pe energia ieftină din Rusia, acest măr otrăvit din care Occidentul a mușcat ani de zile fără să-i pese de consecințe.

Civilii au fost strămutați în masă, uneori din cauza avansurilor unuia dintre părți, și sunt transformați în arme ale războiului globalizat. Războiul e o afacere care nu se referă doar la arme, ci la orice tehnologie, produs sau serviciu. Așa cum există un internet al lucrurilor, acum există un război al lucrurilor: totul poate fi folosit ca armă.

La drept vorbind, războiul global declanșat de Putin este, de asemenea, un apel la proliferarea nucleară. Rusia a invadat Ucraina sub protecția arsenalului său atomic. Putin l-a mânuit în mai multe rânduri pentru a-i intimida pe aliații Kievului și pentru a forța o aprovizionare prudentă și treptată cu material de război (artilerie, tancuri și avioane, în primul rând) și, de asemenea, pentru a limita războiul la teritoriul Ucrainei. Valoarea armei nucleare, care nu a fost niciodată desfășurată din 1945 încoace, constă în utilizarea sa ca mijloc de descurajare agresivă. Însă războiul pare că a distrus și această percepție, cel puțin în rândul dușmanilor democrației.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp