Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

UE joacă tare împotriva lui Trump. 3 mutări care rescriu istoria

Donald Trump / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

Las aici o serie de premiere care, fie din pricină că au avut loc „pe sub radar”, cum se spune, fie pentru că sunt foarte recente, riscă să treacă neobservate – deși toate împreună și fiecare în parte modifică semnificativ dinamica globală.

1. UE ține Ucraina pe linia de plutire

În ultimul an, Ucraina a rezistat în fața Rusiei aproape exclusiv datorită Uniunii Europene. De la venirea la putere a lui Trump, ajutorul american pentru Ucraina aproape s-a volatilizat – și totuși Ucraina a rezistat și dă semne că poate rezista în continuare, pentru că a avut alături de ea Europa, UK și Canada.

Cu alte cuvinte, dezangajarea americană nu a afectat major rezistența ucraineană, UE dovedindu-se un furnizor de securitate (inclusiv de intelligence) capabil să înlocuiască SUA.

Două lucruri merită semnalate. Primul, că UE nu gâfâie după un efort de un an, totul sugerează că europenii pot sprijini Ucraina pe termen lung. Al doilea – că înlocuirea Americii cu Europa ca furnizor principal de securitate pentru Ucraina a avut succes chiar și în condițiile în care la început europenii nu erau deloc pregătiți pentru asta și au fost surprinși de dezangajarea americană.

Ceea ce sugerează că, odată cu întărirea capacității militare a UE, care are loc as we speak, europenilor le va fi din ce în ce mai ușor să protejeze Ucraina (din moment ce au reușit să facă asta chiar și în condițiile în care nu erau pregătiți).

2. Alinierea strategică a UK la UE

Amenințările lui Trump la adresa Groenlandei au obligat Regatul Unit să aleagă între SUA și UE. Și, pentru prima dată în epoca postbelică, britanicii nu au mai răspuns cu tradiționalul „Yes, Mr. President”. Dimpotrivă, UK s-a aliniat perfect la poziția europeană, care amenință America cu represalii în cazul în care Trump va aplica noile tarife.

Poziția europeană – susținută cvasi-identic de Comisie, de Consiliu, de Parlament și de principalele state membre UE (Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda) – este ea însăși fără precedent, și sugerează că Europa e pregătită să facă față unui conflict cu SUA. Deci e încrezătoare că poate face față unui astfel de conflict (altfel și-ar fi menținut strategia de appeasement din 2025).

Credința că, dacă e nevoie, poți face față simultan războiului din Ucraina și unui eventual conflict economic cu America schimbă fundamental dinamica globală. Fiindcă UE se prezintă astfel ca un nou pol de putere globală, o alternativă democratică și predictibilă la autoritarismul Chinei și la tranzacționalismul agresiv al Americii.

UK s-a aliniat imediat la UE tocmai fiindcă noul centru de putere, odată ce și-a demonstrat viabilitatea, e preferabil Americii și Chinei.

Sunt convins că, asemenea Regatului Unit, multe alte state vor începe să vadă UE ca pe „the safe bet”. Ba chiar sunt gata să pariez că anul ăsta vom vedea repoziționări semnificative din partea Turciei și a Israelului.

Revenind la UK, să constatăm că decizia de aliniere cu UE nu aparține exclusiv guvernului. Ea e susținută și de conservatori, și de liberal-democrați, și de verzi – ba chiar și de extrema dreaptă (care, la fel ca în Europa continentală, începe să se rupă de Trump). Cu alte cuvinte, vorbim de o decizie strategică, cu consecințe pe termen lung, nu de una tactică.

Începând de ieri, UK nu mai e în tabăra americană.

3. Dispariția NATO

E limpede că NATO, așa cum îl știm, a dispărut din momentul în care America a ridicat pretenții teritoriale față de un aliat – și ulterior a amenințat cu tarife suplimentare Danemarca și aliații care au decis să sprijine regatul nordic.

Probabil că pe structura vechiului NATO se va construi noul sistem de apărare colectivă a UE – dar, oricum ar fi, vechiul NATO a murit.

Pentru europeni, America nu mai e un aliat, ci doar un partener. Pe anumite dimensiuni parteneriatul va fi strâns, pe altele mai puțin, iar pe altele vom avea competiție directă. Dar alianță nu va mai fi. Practic revenim la relația care exista între Europa și SUA înainte de al doilea război mondial.

Pentru că Europa tocmai și-a (re)obținut autonomia strategică.

Așa încât pentru europeni garanțiile de securitate nu mai vin de la Washington, ci de la Bruxelles.

(În cazul României, rămâne să vedem dacă și când elitele de la București vor înțelege noua realitate.)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    Democrațiile nu au instrumente funcționale pentru a elimina liderii psihopați pentru că nu au fost proiectate să detecteze psihopatia, ci să limiteze puterea. Iar astea sunt două lucruri foarte diferite. Limitele există pe hârtie, dar funcționează doar dacă actorii acceptă regulile jocului.
    Democrația pornește de la o presupunere optimistă (și naivă): că actorii politici sunt, în linii mari, raționali, responsabili și capabili de rușine publică. Psihopatul politic sparge această premisă din temelii. El nu răspunde la rușine, nu interiorizează norme, nu simte vinovăție și nu percepe adevărul ca pe o constrângere.
    Instrumentele democratice clasice, alegeri, separația puterilor, presa liberă, procedurile juridice funcționează lent, procedural și reactiv. Psihopatia, în schimb, este rapidă, oportunistă și ofensivă. Până când instituțiile „se mișcă”, liderul psihopat a capturat deja agenda publică, a polarizat societatea și a delegitimat arbitrii care ar fi trebuit să-l sancționeze.
    Mai grav: democrația nu poate exclude un lider doar pentru ce este, ci doar pentru ce poate fi dovedit că a făcut. Psihopatia nu e infracțiune. Minciuna politică nu e automat ilegală. Cinismul, cruzimea, lipsa empatiei nu sunt criterii juridice. Iar când devin evidente, daunele sunt deja produse.
    În plus, orice mecanism preventiv real (testare psihologică, excludere pe criterii de personalitate, intervenție timpurie) ar fi imediat perceput ca nedemocratic, abuziv sau totalitar. Și pe bună dreptate: aceleași instrumente pot fi folosite împotriva opozanților incomozi. Așa că democrațiile preferă riscul psihopatului ales liber riscului unui arbitru care decide cine e „apt” să conducă.
    Psihopatul "Americii Mărețe Din Nou" e Trump, un președinte-gangster care a întors lumea cu fundul în sus. Unii îi cad în genuchi și îi aduc laude, alții se poartă cu el cu grija cu care manevrezi un coș cu ouă, nu cumva să îl supere cu ceva. Puțini au curajul si demnitatea să-l înfrunte. Cred că UE ar trebui sa-i pună piciorul în prag. S-ar putea ca nebunul să dea înapoi. Deși un nebun rămâne mereu imprevizibil.
    Cât despre Nicușor, cu eternele lui dileme nerezolvate și mereu în defensivă, inclusiv in politica externă, e doar un nicușor, acolo, care mimează pe președintele.
    • Like 4
  • Mihai check icon
    La cum arată cifrele economice, alta va fi realitatea după mid terms. Așa că mai ușor cu desființarea NATO și preamărirea Bruxelles-ului.
    • Like 0
  • IraM check icon
    Am auzit ca Germania si Franta ar fi trimis impreuna 25 de militari pe teren.
    Au dublat forta militara de acolo.
    • Like 1
    • @ IraM
      Ironic și prost ca întotdeauna.
      • Like 3
    • @ Zugravu Mircea
      IraM check icon
      Stiu, nu va place adevarul...
      • Like 0
    • @ IraM
      Nu tu deții adevărul. Esti doar un slugoi transfug tolerat. Nu ai alt drept decat să aprobi ce face și zice stapanul dement neofascist.
      • Like 1
    • @ IraM
      doi soldati era suficient. pentru ce reprezinta
      • Like 0
  • NATO .? Mr. Trump, D. este la a doua încercare, de a desființa organizația. Prima a fost aceea de an include în Uniunea Statelor Americane pe credincioasa Canada . Ar fi fost al 51le-a stat. Pretinsa sa expansiune merge acum asupra Danemarcei..Vor urma Islanda, Irlanda și poate și mai departe.. mai are trei ani să se reproducă și să se fructifice. .. Să fie oare acest american agent rus ? Să vrea să se extindă oare și dincolo de Pacific, (vezi Formosa/Taiwan) în Europa atlantică ? Iar dacă nu, europenii să plătească măcar 1.000.000.000 USd pentru siguranța de a fi lăsați să trăiască…
    • Like 1
    • @ Alex Bacall
      O javra neofascista, dement senil trump.
      • Like 2
  • Dacă Trump vrea să joace dur și Danemarca va impune sancțiuni! Va opri achizițiile de piese LEGO de către US...
    • Like 3


Îți recomandăm

Curtea Constitutionala - CCR 2026

Cred că România nu prea mai are multe opțiuni bugetare. Că ne place sau nu, chiar dacă se simte costul vieții tot mai mare. România e crescut pe datorie, când dobânda era modică. Acum însă plătim pentru distracția din perioada 2020-2024. Și dacă nu vom reuși să ajungem într-un punct comun, politic și social acceptat, situația va deveni mult mai grea. Cu mai multe tăieri de bugete. Fie ca în criza din 2008, fie prin inflație și dobânzi. foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește mai mult

Elon Musk 55 ani

După pierderea „bătăliei de la Cernavodă”, încheiată cu odată închiderea celui de-al doilea reactor al singurei noastre centrale nucleare, urmărim cu sufletul la gură veștile despre noi surse de energie care să ne salveze economia și stilul de viață. Facem aceste eforturi pentru că, surpriză!, când seceta lovește Europa și România nu doar hidrocentralele au de suferit, ci și reactoarele care se bazează pe apele râurilor și fluviilor pentru a se răci. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon parinti si copii

E vorba de persoane care niciodată nu povestesc despre realizările proprii, ba chiar le minimizează dacă sunt aduse în discuţie de altcineva, care nu îşi spun niciodată părerea, deşi au idei foarte bune, care sunt de obicei submisivi, chiar dacă li se cer lucruri nerezonabile, şi care rar îşi urmează propriile vise, rămȃnȃnd de multe ori la voia conjuncturilor curente. foto: Profimedia

Citește mai mult

mancare - canicula

Printre multele întrebări pe care schimbarea asta intensă de climă le pune apare și aceea a schimbării întregului sistem personal pe care fiecare îl are în jurul hranei - când și ce cumpărăm, când gătim, ce ținem în frigider, la ce oră mergem la restaurant sau ieșim la terasă. imagine realizată cu AI

Citește mai mult

drona marina

Am fost informați azi că o dronă marină care NU este ucraineană (din informațiile Ministrului Apărării), încărcată cu explozibil, a fost distrusă la 80 de metri de platforma Neptun Deep / sursa foto: Facebook Radu Miruță

Citește mai mult
sound-bars icon