Noua ordine mondială. Acestea sunt cele patru țări cruciale pentru viitorul României: „Ar fi bine să începem să construim”

sursa foto: Profimedia

Noțiunea de „Indo-Pacific” e una destul de simpatică, dacă te uiți cu atenție la ea. În primul rând, ea a fost inventată de SUA, ca națiune pacifică, și ulterior preluată și de alte națiuni pacifice (Japonia, Coreea de Sud, Australia etc.). Pe scurt, e o noțiune creată și folosită în principal de națiunile cu ieșire la Oceanul Pacific.

India, de exemplu, principala putere de la Oceanul Indian, nu vorbește niciodată de Indo-Pacific, ci de „Oceanele Indian și Pacific” – având, cu alte cuvinte, grijă să țină separate cele două oceane, să nu sugereze vreun continuu.

A doua trăsătură interesantă reiese din chiar ordinea cuvintelor. Ordinea Indo-Pacific sugerează că Oceanul Indian are o importanță mai mare decât Pacificul. Și așa și este. În ciuda faptului că e cea mai mare întindere de apă de pe planetă, Oceanul Pacific nu are nicio importanță strategică – în sensul că controlul lui nu poate asigura dominație globală.

Pacificul e un ocean mai degrabă solitar. Pentru a fi relevant, el are nevoie de Oceanul Indian – care abia el e un ocean relevant din punct de vedere strategic. Oceanul Indian are deschidere la Pacific, la Atlanticul de Sud și – prin Marea Roșie și Marea Mediterană – la Atlanticul de Nord. Cum ar veni, Oceanul Indian este unul foarte bine conectat.

Ăsta e motivul pentru care națiunile pacifice au inventat regiunea „Indo-Pacific”. Fiindcă fără Oceanul Indian, națiunile pacifice, oricât de puternice ar fi din punct de vedere economic, nu au nicio relevanță strategică.

Din Oceanul Indian poți ajunge direct oriunde în lume – deci cine controlează Oceanul Indian are potențialul de a conduce lumea. Același lucru e valabil și pentru Oceanul Atlantic – dovadă că națiunile atlantice au condus lumea din secolul al XV-lea până relativ recent.

Doar că de ceva vreme bogăția – și mai ales potențialul de bogăție – s-a mutat în sud, ceea ce face ca Oceanul Indian să înlocuiască Oceanul Atlantic ca centru strategic al lumii.

În termeni de PIB la paritatea puterii de cumpărare, India este acum a patra economie a lumii (după China, SUA și UE). În termeni de PIB nominal, India va deveni a treia economie a lumii în 2050 (după China și SUA), și a doua economie a lumii în 2075 (după China, depășind SUA).

De asemenea, iarăși în termeni de PIB la paritatea puterii de cumpărare, undeva prin 2065 India va depăși China, devenind cea mai mare economie a lumii.

Uitați tot ce știți și începeți să vă obișnuiți cu ideea că Oceanul Indian e deja (sau cel puțin e pe cale ca foarte curând să devină) centrul lumii.

Motivul e destul de simplu. În Asia de Sud și în Asia de Sud-Est trăiește, combinat, o treime din populația lumii – și face asta pe o suprafață egală cu cea a Canadei. Densitatea populației este incredibil de mare, iar asta permite foarte ușor crearea de rețele generatoare de prosperitate.

Gândiți-vă așa: 2 milioane de oameni în București, versus 2 milioane de oameni răspândiți în restul țării. În condițiile astea e mult mai ușor să creezi prosperitate în București decât în restul țării, fiindcă te ajută densitatea populației.

În Asia de Sud, densitatea populației e de 362 de locuitori pe kilometru pătrat. În Asia de Sud-Est, e de 135 de locuitori pe kilometru pătrat. Pentru comparație, în UE densitatea e de 106 locuitori pe km pătrat, iar în SUA de 96 de locuitori pe km pătrat.

În China, densitatea e de 147 de locuitori pe km pătrat – mai mare decât în SUA și în UE și aproximativ egală cu cea din Asia de Sud-Est, dar de peste două ori mai mică decât cea din Asia de Sud, ceea ce explică de ce Asia de Sud (în principal India) va deveni pentru următoarele secole principala putere economică și centrul strategic al lumii. (În India, densitatea e de 432 de locuitori pe km pătrat, de trei ori mai mare decât în China.)

Astăzi, lumea ne este prezentată, în principal de către americani (și americanofilii de pretutindeni) într-o versiune ultrasimplificată, ca un conflict (economic, tehnologic, politic, cultural, potențial militar șamd) între SUA și China – restul lumii fiind ținută să aleagă (de bunăvoie sau cu forța) între cele două.

Dar e bine să observăm că, în ciuda artificiilor și a jocurilor de lumini, acest conflict, altfel real, este unul între două (super)puteri pacifice – adică unul lipsit de orice relevanță strategică globală, fiindcă Pacificul, am stabilit deja, este un ocean solitar, fără valoare strategică (altfel puterile pacifice n-ar încerca disperate să-și pună la butonieră și Oceanul Indian, inventând noțiunea de „Indo-Pacific”).

America a fost relevantă doar atât timp cât s-a definit ca națiune atlantică (și în condițiile în care Atlanticul era centrul strategic al lumii). Din momentul în care s-a redefinit ca națiune pacifică, relevanța ei strategică s-a evaporat (din simplul motiv că Pacificul este un ocean fără valoare strategică globală).

Așa încât un eventual conflict între SUA și China ar trebui să ne lase perfect indiferenți – la fel cum o eventuală alianță între SUA și China ar trebui primită de restul lumii cu ridicări din umăr. Pentru că, brutal spus, ce se întâmplă în Pacific nu contează pentru ordinea globală. Îmi cer scuze pentru impolitețe, dar repet: Pacificul este un ocean fără relevanță strategică. În consecință, puterile pacifice, oricât de valoroase ar fi din punct de vedere cultural, nu au valoare strategică globală indiferent ce-ar face și indiferent cum s-ar comporta unele cu altele.

Există un motiv foarte puternic pentru care nicio putere pacifică n-a dominat vreodată lumea, de la începutul istoriei și până acum. Iar motivul ăsta e Oceanul Pacific, cu particularitățile lui geografice.

Așa încât ce ni se oferă azi la nivel retoric (și întrucâtva analitic) – conflictul dintre SUA și China drept element geostrategic major, la care într-un fel sau altul suntem ținuți să luăm parte – e o minciună. Una favorabilă Americii, dar tot minciună.

Singura atitudine normală față de el e indiferența. Neutralitatea. Ignorarea. Nebăgarea în seamă. La fel cum n-am băgat în seamă conflictul sino-japonez care a precedat cel de-al doilea război mondial (lucru pentru care chinezii sunt supărați pe noi până-n ziua de azi). Ce se întâmplă în Pacific – inclusiv o tragedie – e relevant din punct de vedere uman/moral, firește, dar nu are absolut nicio relevanță strategică globală.

Puterile pacifice nu pot conduce lumea – și, în consecință, nu pot influența ordinea globală – din simplul motiv că au avut ghinionul să fie puteri pacifice, și nu ale altui ocean. (Dacă credeți că China nu știe asta, eu zic că vă înșelați.)

Prin urmare, în loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică.

Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa.

Da, știu, americanii au în vedere un alt coridor – Oceanul Indian, Golful Persic, Peninsula Arabică, Israel, Mediterana, cu oprire în Grecia (așa-numitul coridor economic India-Orientul Mijlociu-Europa). E motivul pentru care americanii își declară, în conversații nepublice, pierderea oricărui interes strategic față de Marea Neagră (și față de Turcia) și concentrarea pe Marea Mediterană cu privilegierea Greciei. Premierul grec Mitzotakis a negociat excelent, bravo lui, și crede că a tras lozul cel mare.

Doar că un coridor exclusiv maritim (Oceanul Indian-Marea Roșie-Marea Mediterană-Marea Neagră) e întotdeauna mai ieftin decât unul care e și maritim și terestru. Și, indiferent de traseu, odată mărfurile ajunse în Mediterană, e mai ieftin să le duci tot cu vaporul până-n Constanța și de-acolo pe Dunăre până-n Germania decât să le duci cu vaporul până-n Grecia și de-acolo cu trenul până-n Germania.

Pe fond însă, cele două coridoare (cel exclusiv maritim și cel maritimo-terestru) nu se exclud reciproc. Cu cât mai multe coridoare care leagă India de estul Mediteranei și de Europa de Sud-Est, cu atât mai bine. Noi suntem generoși: să trăiască și Grecia. (Dar la un moment dat va trebui să-i dăm o palmă pentru c-a încercat să tragă toată spuza pe turta ei și pe noi să ne-arunce sub tren. Așa ceva nu se face și nu va fi iertat.)

Revenind la coridorul exclusiv maritim, din perspectiva lui (și în particular din perspectiva României) patru țări au valoare strategică de prim rang: India (evident), Etiopia („adevărata” intrare în Marea Roșie), Egiptul (intrarea în Mediterană) și Turcia (intrarea în Marea Neagră). Întâmplător sau nu, toate astea patru țări vor fi, în 2075, printre primele 20 de economii ale lumii (cu India, cum am spus, pe locul al doilea ca PIB nominal și pe primul loc ca PIB la paritatea puterii de cumpărare).

În construcția unei lumi indo-atlantice, astea sunt cele patru țări strategice pentru noi: India, Etiopia, Egiptul și Turcia.

Cât despre Marea Neagră, nu pe americani trebuie să-i convingem de ceva, ci pe indieni. Și cel mai simplu și direct o putem face invitându-i să ne dezvolte porturile de la Marea Neagră și eventual să ne construiască porturi noi – ba chiar să ne modernizeze și câteva porturi de la Dunăre.

Avem un parteneriat strategic cu India. E timpul să-l punem la treabă și să ne purtăm ca un centru strategic al noii lumi indo-atlantice.

Când am scris despre lumea atlantică, cea care a înlocuit vechea lume mediteraneană, am spus că geografia a fost decisivă. Țările cele mai apropiate de Atlanticul de Nord (Europa de Vest și SUA) au beneficiat cel mai mult de pe urma noilor posibilități aduse de un ocean cu valoare strategică.

Același lucru se va întâmpla și în noua lume indo-atlantică, doar că în oglindă: Levantul și Europa de Sud-Est vor beneficia mai mult decât Europa de Vest, iar Europa de Vest mai mult decât America. Într-un fel, după „excursul” atlantic, ne vom întoarce la vechea lume mediteraneană în care bogăția și prestigiul veneau dinspre est spre vest și dinspre sud spre nord.

Iar ăsta e un motiv suplimentar pentru ca noi, balcanicii, să ne-o dorim. Și ca să ignorăm bazaconiile cu Europa prinsă între SUA și China. SUA și China sunt doar niște fantome gălăgioase. La fel ca Rusia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp