Ultimul an bun al bunicului. Manifestul umanist: o peliculă de acum 80 de ani pentru realitatea de azi

„1938 a fost anul cel mai bun… Pe urmă a venit războiul…” Astfel ȋncepeau, mereu, reamintirile bunicului din tinereţea sa.

O singură dată nu a trecut la poveştile nostalgice ale războiului de dincolo de Prut. Şi, doar atunci am ȋnţeles pe deplin cele două propoziţii.

În primăvara lui 1938, bunicul se angajase la calea ferată. Armata, fabricile, ţăranii avuţi, CFR-ul, toată lumea căuta să angajeze oameni serioşi, dornici să cȃștige bani, dar să şi transpire pentru ei. Ceva nemaivăzut ȋn Romȃnia, unde, la sat, bărbaţii lucrau pămȃntul, puţini semnȃnd vreun contract pentru altfel de munci. Așa că bunicul se văzuse cu primii săi bani, ȋşi cumpărase nişte haine de duminică cum nu crezuse că ȋşi va permite vreodată, „cămaşă albă cu guler scrobit ca domnii de la Timişoara”.

Printre prietenii săi era şi băiatul unei familii de ţigani, aşezaţi la casa lor, respectȃnd cu sfinţenie obiceiurile satului. Cum şi acel tȃnăr avea nevoie de bani, ȋntr-o luni l-a luat cu el la calea ferată fiindcă unul din „maistori”, cum le zicea el, chiar ȋi ceruse sȃmbătă să mai aducă vreun „vlăjgan muncitor”. Iar prietenul său tocmai era unul pe care nu ȋl ȋntrecea nimeni nici cȃnd era vorba de ridicat baloţi, nici cȃnd promitea ceva.

„Maistorul” era un om corect, mereu cu o Biblie micuţă la el, nu ȋi ȋnjurase vreodată pe băieţii săi şi nici nu le reţinuse din bani, aşa cum făceau alţii. Cȃnd se puneau să mănȃnce de prȃnz, nu ȋi lăsa să se atingă de pȃine pȃnă nu se spălau pe mȃini şi ascultau rugăciunea pe care o spunea el.

Cȃnd l-a văzut pe acel băiat ȋnalt, mai lat ȋn spate decȃt bunicul – care era şi el un zdrahon – i-a aruncat o privire urȃtă şi l-a trimis acasă. Doi dintre cei din satul lui, care ȋi cunoşteau puterea şi dăruirea, au intervenit, cerȃnd respectuos să-l pună la o ȋncercare. Însă maistorul a ȋntors doar puţin capul spre ei şi a mȃrȃit cum nu ȋl mai auziseră vreodată: „Țiganii şi evreii sunt şobolani. De-asta ȋi fac nemţii săpun.”

Nu ştiu ce s-a ȋntȃmplat cu acel băiat, nici cu „maistorul”. Ştiu doar că povestirile de război au happy-end numai ȋn filmele hollywoodiene. Poate că ele ne-au făcut să bagatelizăm războiul, să ȋl vedem ȋndepărtat şi mereu cu un final lăcrimos, dar strălucitor. O utopie periculoasă!

Bunicul a ȋnţeles prea tȃrziu de ce 1938 a fost un an bun. Era prea tȃnăr să intuiască ce va urma. Iar ȋn satul lui erau puţine radiouri şi ziarele ajungeau rar. 

Altfel ar fi ştiut că, peste tot ȋn lume:

- se construiesc garduri care să ne păzească de evrei/mexicani, ţigani/arabi;

- se construiesc arme tot mai multe şi mai sofisticate. Nu cred că ȋn 1938 exista Institutul pentru economie şi pace; el există azi pentru a ne da o cifră teribilă: ȋn ultimul deceniu, costul războaielor a crescut continuu, ajungȃnd la cifra de 2.000 dolari/pămȃntean;

- ȋn ţări civilizate, copiii de evrei/mexicani sunt despărţiţi de poliţie de propriii părinţi. Auschwitzul va fi construit puţini ani mai tȃrziu după povestea cu „maistorul”;

- indezirabilii trebuie recenzaţi, fie că nu sunt arieni ȋn Germania, fie ca sunt ţigani ȋn Italia,

- europenii sunt nişte birocraţi poponari, nu ca noi, ungurii, ruşii ori polonezii, drepţi, morali şi credincioşi.

- Europa e creştină, nu se poate „ȋncrucişa” cu necredincioşii veniţi de peste Mediterana – cȃndva i se spunea Mare nostrum - dornici să ne dărȃme bisericile şi să facă ȋn locul lor sinagogi/moschei.

- ȋntoarcerea la origini, la puritatea credinţei şi a moralităţii străbunilor va face lumea mai bună. Bineȋnţeles că niciunul dintre cei ce susţin această idee nu au habar că la fel se ȋntȃmplă cu „fidelii lui Allah”, cei ce se detonează prin aeroporturile Europei pentru a face lumea aşa cum era ȋn vremea Profetului, ȋndoctrinaţi de acei ulama pentru care femeia este doar puţin mai inteligentă decȃt o capră, unul din motivele pentru care nu trebuie pentru nimic ȋn lume să se urce la volanul unei maşini.

- străinii conspiră ȋmpotriva noastră, popor cumsecade şi iubitor de pace (a noastră = romȃni, unguri, polonezi, italieni etc)

- trebuie să ne gȃndim la muncitorul american, francez şi neamţ, trebuie să ne protejăm industria şi ţara. De-asta impunem taxe, iar pentru a le putea face respectate mai trebuie să construim nişte tancuri.

- noi suntem departe de toată nerozia asta. Şi ne păzeşte Sfȃnta Biserică şi regele nostru, nu trebuie să fim cu vreunii, dacă scăpam de şobolanii care ne-au invadat țara ne va fi bine ȋncă un veac de-acum ȋnainte.

Nouă, fiecăruia, ne e greu să observăm cum se schimbă, ȋncet, lucrurile, cum ceea ce era firesc ieri astăzi trebuie schimbat, cum hoţia devine virtute şi crima - curaj. Sau, poate, ne era. Fiindcă, spre deosebire de bunicul, acum avem internet, avem informaţie, avem (ȋncă) dreptul de a le primi şi utiliza.

Şi, mai ales, ȋl avem pe Charlie Chaplin: 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp