Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

O anomalie: povestea angajatului care pleca mereu ultimul acasă „ca să facă impresie bună” în fața șefilor. Codul Muncii, de la multinaţionale, la domnul Oprişan

Echipa HR și candidată

Foto: Guliver Getty Images

„Colega mea de la Resurse umane vă va căuta pentru a vă prezenta un pachet salarial revizuit. Eu v-am sunat fiindcă ştiu că ne-aţi refuzat oferta nu neapărat pentru că angajatorul dumneavoastră actual v-a oferit un salariu la fel ca al nostru, ci pentru că nu ştiţi foarte multe despre compania noastră, cum se lucrează aici şi aţi avut unele temeri fireşti.”

A urmat o discuţie telefonică de douăzeci de minute, sinceră, pe parcursul căreia viitoarea angajată şi-a mărturisit toate dubiile pe care le avea faţă de jobul pentru care aplicase, avusese un interviu cu persoana care acum o suna, primise oferta solicitată, primise şi un nou pachet salarial de la compania ȋn care lucra după ce ȋşi prezentase demisia şi, ȋn urma acesteia, decisese că, pentru aceiaşi bani, era mai bine să rămȃnă.

„În primul rȃnd, sunt obişnuită cu ce am aici. Problemele noi necesită soluţii care mănȃncă mai mult timp fiindcă nu ştii unde să le cauţi. Pe urmă, orice schimbare e un stres. Dacă nu mai există motivaţia financiară, pentru ce să ȋmi sporesc nivelul stresului? În al treilea rȃnd, am un copil pe care ȋl las ȋn fiecare dimineaţă la grădiniţă: patru-cinci zile pe lună mai pot face ore suplimentare, dar mai mult nu fiindcă soţul lucrează ȋn vȃnzări şi nu ştie exact cȃnd termină. Şi tot de aici se trage şi a patra problemă: cȃnd mergi ȋntr-un loc nou trebuie să faci impresie bună şi nu cred să existe vreun şef care să fie ȋncȃntat cȃnd vede un subaltern că pleacă la cinci minute după terminarea programului.”

Acestea au fost problemele pe care, ştiind că cititorii de azi sunt grăbiţi, le-am prezentat ȋn rezumat.

Dilemelor amicei, şeful de departament ce o sunase le-a răspuns pragmatic. Cumva prea frumos fiindcă, la sfȃrşit, doamna era convinsă că face o alegere bună acceptȃnd noul job. Însă, la fel de pragmatică, a aşteptat primirea noii oferte financiare ȋnainte de a-şi prezenta demisia.

Evident că fiecare poate promite multe ori zugrăvi realitatea ȋn culori strălucitoare. Unele dintre condiţiile prezentate la semnarea unui contract pot să fie ulterior diluate. Sau, odată cu schimbarea şefului organizaţiei sau chiar a unuia de departament, atmosfera se poate schimba brutal. Lăsăm la o parte că, dintr-o discuţie, fiecare poate ȋnţelege ce vrea şi ȋşi poate imagina cȃte ȋn lună şi-n stele. Cumva ca ȋntr-o căsătorie, la un alt nivel. Ceea ce ne interesează pe noi este că, la sfȃrşitul discuţiei, viitorul angajat a ȋnţeles că privea raporturile cu viitorul său angajator dintr-o perspectivă care ȋl punea ȋntr-o postură de inferioritate.

În primul rȃnd, cel ce dorea să o angajeze nu ȋşi imagina că va pune slujba ȋnaintea nevoilor copilului. De fapt, contractul de muncă ȋnseamnă că ȋţi „ȋnchiriezi” aptitudinile profesionale timp de opt ore pe zi, de luni pȃnă vineri, unei organizaţii ȋn cadrul căreia ai un un anumit rol. Este treaba organizaţiei să ȋţi organizeze munca şi să ȋţi folosească cȃt mai bine şi mai profitabil cunoştinţele şi abilităţile. Evident că, dacă ȋn cazul ȋnchirierii unui imobil sau a unei maşini, sunt sumedenie de reguli ce trebuie respectate pentru a nu afecta bunul ȋnchiriat, cu atȃt mai puternic cuvȃnt cȃnd este vorba de “ȋnchirierea” unei fiinţe pentru cȃteva ceasuri dintr-o zi, regulile trebuie sa fie mai stricte. Evident că numai ȋntr-o utopie poate fi vorba numai de drepturi: motivarea este pozitivă, dar şi negativă. Însă, pe o piaţă a muncii ȋn care nevoia de angajaţi – nu doar serioşi ori foarte bine pregătiţi – nu are acoperire ȋn ofertele existente, motivarea negativă trebuie folosită cu precauţie.

În al doilea rȃnd, pentru şeful de departament care ȋi explicase cele de mai sus, orele suplimentare sunt doar o excepţie. Nu doar că sunt scumpe pentru angajator, dar necesitatea efectuării lor ȋn mod constant este dovada unei proaste organizări. În luna precedentă, angajata ce efectua aceleaşi operaţiuni precum postul pentru care aplicase doamna, efectuase un număr de şase ore care, foarte probabil, nu urmau a fi plătite, ci compensate cu o zi liberă.

Şi, ȋn sfȃrşit, adăugase glumeţ şeful de departament, nevoia de a „face o bună impresie” muncind peste program, poate chiar fără plată, este o anomalie a celor intraţi ȋn piaţa muncii atunci cȃnd angajatorii, mai cu seamă autohtoni, spuneau trufaş „hai, bagă, că mai sunt zece la uşă care ȋţi vor postul”. Şi, cumva, gȃndind că trebuie să ne arătăm implicaţi pentru a intra ȋn graţiile şefului, ne pune ȋntr-o vădită inferioritate faţă de angajator. Or, chiar Codul muncii precizează cȃt se poate de clar că părţile contractului de muncă sunt egale ȋn drepturi…

Ceea ce a ȋnţeles amica mea, a fost că atitudinea sa faţă de angajator era tocmai aceea care dădea loc abuzurilor şi ȋncălcării legii. Că degeaba ceri angajatorului să aibă un comportament raţional şi să ȋţi respecte ȋntocmai drepturile dacă tu ȋnsuţi ȋi dai prilejul să ţi le ȋncalce. Este ca şi cum te vaiţi că medicul primeşte plicul cu bani pe care tu ȋnsuţi ai insistat să ȋl primească.

Bărbatul de la celălalt capăt al firului mai adăugase că avea un prieten bun care plecase la o mare companie germană ȋntr-una din fabricile din chiar ţara de origine a acesteia. Bucuros peste poate că prinsese acel post, ȋncerca să găsească soluţii noi, să performeze, pleca mereu ultimul acasă. Perioada aceasta a durat vreo doua săptămȃni pȃnă ce a fost chemat la serviciul de resurse umane şi ȋntrebat dacă are probleme de adaptare, dacă are nevoie de a fi trimis la un curs de limbă ori dacă şeful i-a repartizat prea multe probleme. Ruşinat, a mărturisit motivul pentru care rămȃnea peste program. Doamna de la Resurse umane, cu seriozitate teutonică, şi-a ȋnghiţit un zȃmbet şi i-a explicat că acea companie ȋşi respectă personalul şi cunoaşte foarte bine legea pentru a permite un asemenea exces de implicare. Cu tact, doamna i-a mai explicat că atitudini de acest fel dăunează colectivului, că vor crea discuţii ȋntre colegi, că dorinţa de afirmare este firească, ȋnsă trebuie să se realizeze prin rezultate bune folosind resursele puse la dispoziţie şi respectȃnd procedurile fabricii.

Ceea ce a ȋnţeles amica mea a fost că atitudinea sa faţă de angajator era tocmai aceea care dădea loc abuzurilor şi ȋncălcării legii. Că degeaba ceri angajatorului să aibă un comportament raţional şi să ȋţi respecte ȋntocmai drepturile dacă tu ȋnsuţi ȋi dai prilejul să ţi le ȋncalce. Este ca şi cum te vaiţi că medicul primeşte plicul cu bani pe care tu ȋnsuţi ai insistat să ȋl primească.

Istoric privind, am putea spune că este o mentalitate aproape medievală, de supus al vreunui boier, dobȃndită de-a lungul veacurilor ȋn care o parte a noastră am slujit ȋn gospodăriile celor trei “naţiuni privilegiate” transilvănene, iar o altă parte am suferit domnii fanariote şi am experimentat umilinţa pentru a supravieţui.

Poate a fost influenţa ultimei jumătăţi de secol, cȃnd a trebuit să ne „descurcăm” şi cea mai la ȋndemȃnă tactică era aceea de a „peria” superiorul şi a-i face voile.

Cȃnd am ajuns din şcoală ȋn „cȃmpul muncii” am constatat că aproape nimic din ceea ce ȋnvăţasem nu ne folosea ȋn viaţa reală. Şi conştiinţa faptului că nu ştiam aproape nimic din ceea ce aşteptau ceilalţi de la noi ne-a făcut să plecăm capul, să adoptăm atitudinea umilă şi dorinţa de a fi pe placul unui şef care nu era mai pregătit decȃt noi, dar avea „ştiinţa vieţii” şi, mai ales, ştiuse, la un moment dat, să facă bani.

Sau, poate, explicaţia este mai simplă şi o regăsim ȋn actualitate: o mare parte a noastră (şi nu o generaţie, nu cred că suferă de tara asta o ȋntreagă generaţie şi nici nu avem nevoie de alte clasificări care să ne dezbine) am trăit anii ȋn care era aproape imposibil să ȋţi găseşti o slujbă doar datorită competenţelor tale. Au fost anii ȋn care ‘’capitalul autohton” nu avea nevoie de profesionişti, ci de oameni care să tragă sforile, să le asculte orbeşte ordinele şi să le satisfacă capriciile.

Şi, poate, mai e o explicaţie: cȃnd am ajuns din şcoală ȋn „cȃmpul muncii” am constatat că aproape nimic din ceea ce ȋnvăţasem nu ne folosea ȋn viaţa reală. Şi conştiinţa faptului că nu ştiam aproape nimic din ceea ce aşteptau ceilalţi de la noi ne-a făcut să plecăm capul, să adoptăm atitudinea umilă şi dorinţa de a fi pe placul unui şef care nu era mai pregătit decȃt noi, dar avea „ştiinţa vieţii” şi, mai ales, ştiuse, la un moment dat, să facă bani.

Acest angajat docil, mereu de acord cu şeful, gata să uite de ziua de naştere a copilului dacă cel ce ȋi plăteşte salariul ȋi cere să mai ȋntocmească nişte dări de seamă pe care nu le va citi nimeni, pare că este din ce ȋn ce mai greu de găsit chiar şi ȋn judeţele cele mai sărace. Numai zilele trecute, domnul Marian Oprişan se vedea contrazis ȋn public de un subaltern, curaj care l-a făcut pe starostele Vrancei să ȋi ceară acestuia, ȋn stilul buticarilor interlopi ai anilor ’90, de faţă cu primul-ministru şi jurnaliştii ce relatau „vizita de lucru”, să nu ȋşi mai permită vreodată a-l contrazice. Doar şeful are ȋntotdeauna dreptate, nu-i aşa?!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Angajații români nu își cunosc valoarea. Se lasă intimidați usor de orice șef. Pe unde am lucrat am incercat sa luminez colegii insa le este mai comod să fie prosti.
    Vorbesc pe la colturi însă pe față nu înfruntă patronul într-o discuție cinstită.
    Urmăriți ca nu există sindicate la firmele private desi sunt de folos pentru patroni.
    • Like 0
  • Bine zis.
    Dar nemții sunt nemți, să nu uităm asta.
    Noi NU suntem nemți, deși ne plac fenomenal nemții.
    De unii singuri însă, ne comportăm mai degrabă grecește...italienește...rusește.
    Nu generalizăm, corect. :-)
    O corporație uriașă care „duhnește” de bani, este însă cazul fericit.
    Cazul societății mici și mijocii, aici e șmecheria.
    Funcție de „temperament”, destui patroni o dau implicită, de cele mai multe ori nu de la început, tocmai pentru a stabili/așeza situația înaintea potențialului conflict.
    Odată ce EȘTI acolo...și anumite relații financiare se așează...șantajul e mult mai facil.
    Datoria ta e, cum spuneți, să-ți aperi drepturile.
    Și să alegi oameni care votează legi ce încurajează asta.
    • Like 0
  • „...orele suplimentare sunt doar o excepţie. Nu doar că sunt scumpe pentru angajator, dar necesitatea efectuării lor ȋn mod constant este dovada unei proaste organizări.”
    De ani de zile repet acest adevăr tuturor celor interesați! Din păcate, se pare că angajatul român face asta pentru că nu vede alte modalități mai deștepte prin care SĂ FIE PROMOVAT EL, NU COLEGII LUI,
    Orice prost pervers cu competențe medii știe să stea peste program. Asta nu înseamnă că trebuie promovat acel prost pervers. Sper ca firmele românești să înțeleagă asta, pentru că este și în interesul lor!
    • Like 2
    • @ Tom Dick N'Harry
      Big like!
      Ma pregateam sa spun eu cam aceleasi lucruri.
      Adaug ca. atunci cand am ajuns seful unui departament la o companie mare am mostenit acolo regula infiintata de predecesorul meu: Daca cineva nu-si termina treaba la sfarsitul programului si trebuie sa ramana peste program inseamna ca NU a muncit eficient in cele 8 ore, si este vinovat de asta. Daca mai multi angajati trebuie sa ramana peste program inseamna ca seful nu a organizat bine serviciul si este vinovat de asta!
      • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      Victor66 check icon
      Asta nu fac si japonezii? Sta seful peste program, ca s-a certat cu nevasta, stau si eu!
      • Like 0
    • @ Victor66
      La japonezi este cu totul altceva, acolo se stă din convingere, există o altfel de legătură între angajat și firmă, ancorată adânc în cultura lor.
      Nu este deloc același caz ca și în restul lumii, acolo nu se stă peste program sperând că șeful te ca remarca și te va promova pe tine, în dauna altora mai competenți, dar care nu gândesc la fel de pervers ca tine.
      • Like 0
  • Asta e pentru ca majoritatea angajatilor nu au incredere in ei, si accepta toate mizeriile. Eu muncesc de vreo 18 ani , am fost la diferite firme mici, mari si foarte mari. Nu am stat niciun minut peste program, doar daca am vrut eu sa termin ceva, si asta nu a depasit niciodata 30 de minute. Si nu mi-a zis nimeni niciodata nimic, mi-am facut treaba bine, iar unde nu au iesit lucrurile, evident erau dependente de alte echipe, iar aici nu se mai pune KPI-ul. Daca stai tu de prost 3 ore peste program pana la 9 seara, e problema ta, ca vrei sa impresionezi, si nici nu primesti 4000 de euro pe luna, nici macar statuie nu ti se face. Probabil o sa te imbolnavesi iar in weekend in loc sa iesi cu prietenii, sa vezi un munte sau o mare, o sa stai in pat sa dormi :) Dar frica de a incepe de la zero cand ai rate la banca, lipsa de incredere in sine, poate si aia 7 ani de acasa (depinde cand i-ai petrecut, in ultimii ani de comunism sau dupa 1990) , care te invatau sa lasi capul plecat, plus alti factori. Mie mi-a zis un sef mai demult, ca trebuie sa iti vinzi pielea scump, ca angajat, daca, chiar stii meserie, nu vorbim aici de toti absolventii carora nici nu le-au trecut cosurile de pe fata si vor posturi de director si 2500 de euro net pe luna. Concluzia pe scurt: am ajuns sa am atitudinea asta fata de firme si angajator pentru ca atunci cand m-am format, desi ai mei voiau sa ma faca bancher si economist, eu am ales sa invat singur computere si IT. Nu mi-a fost niciodata frica sa-mi dau demisia, chiar si cu rate de platit. Ultimul meu sef (spun sef, ca asa e corect in romana, stiu diferenta intre sef si leader :) ), ma suna cand lucram de la Promenada mall de pe terasa, nu ca sa ma certe, dar sa nu plec, pentru ca vine si el :) Daca ai un sef un taranoi de la PSD sau echivalent, atunci uita ce am scris mai sus.
    • Like 2
    • @ Radu Andrei Malica
      GabiC check icon
      :-) Mai discutam cand vei face 45+ si vei mai avea, probabil , inca 10 ani de rate la banca si 2 copii ( sau 23.4..) acasa, dintre care unul nu a implinit inca un an ( deci sotia iti este inca acasa...pe "te miri ce" bani)
      Nu e cazul meu- dar cunosc destule; Oamenii aia sunt in stare sa faca orice; Mai ales cei din multinationale ( si mai exact- cei cu specializare de nisa, de ex: NSS, sau Radiodesign, sau ..mai stiu eu ce);
      Insa, per ansamblu- cand vei vedea ca "oportunitatile " ( a se citi "ofertele") se vor imputina...demisia nu va mai fi asa de simpla;
      • Like 0
  • Și totuși, în Românica, anomalia rămîne regulă.
    • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Nu, in Romania anomalia NU este regula. Tot asa cum votarea unui candidat care-ti promite o punga de malai sau 100 de lei este ANOMALIE. Desigur, mentalitatile se schimba greu si lent, dar se schimba. Si, nu in ultimul rand, Romania NU este Romanica!
      • Like 0
    • @ Adrian Andrei
      GabiC check icon
      Spune-i asta lui Dragnea si Comisiei Iordache ( apropos- sunt in "plen" acum- si modifica legi la greu! Nici nu vor mai putea fi anchetati hotii, la un moment dat)
      asta-i cu "modificarea mentalitatilor" despre care spui; La care tre` sa adaugi si mentalitatile celor "angajati la stat" - care- conform procedurii- stau! Si a celor n sute de mii de asistati, plus pensionari; Cred ca- in total- cam tot atatia cata forta de munca utila si productiva exista in Rrromanica acum;
      • Like 0
    • @ Adrian Andrei
      Te-am atins la glanda patriotică? Pînă cînd regulile nu vor fi aceleași pt TOȚI cetățenii României și nu vor mai apărea peste noapte legi cu dedicație pt jmekeri, rămîne cum am zis. România a rămas undeva în interbelic.
      • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Daca chiar vrei sa impui o regula trebuie sa incepi prin a fi primul care o respecta. Altminteri discursul tau devine la fel de penibil ca "ies si eu la curatat zapada dar numai dupa ce-i vad iesiti pe toti ceilalti locatari din bloc" sau "daca ieseau la vot ceilalti furau ei chiar mai mult decat astia". Iar glanda patriotica exista. Unii bolnavi o au hipertrofiata, alti bolnavi o au atrofiata.
      • Like 0
    • @ Adrian Andrei
      Nu ești tu nițel paralel cu ce am zis? Am denumit Românica țara bunului plac al celui mai tare/șmecher/jupîn, care dă „legi doar pt căței”. Bineînțeles că respect legile cu pricina ca să mă pot înțelege cu ceilalți „căței”, dar mi s-a cam luat de dulăi, așa ca pot măcar să botez țara asta cum îmi vine, cîtă vreme NU este o țară civilizată.
      Vrei și un desen sau e clar acum?
      • Like 0


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult