Un articol despre un laptop plimbat pe la terase

Închid nervos capacul laptopului și o iau la pas.

Nu sunt, cred, singurul care a constatat că în vecinătatea a patru decenii de viață, mintea o ia mai încet pe cărările ideilor, că pe autostrada gândurilor mergi mai degrabă pe prima bandă, cu viteza legală, cât mai aproape de calea de siguranță.

Îmi era suficient un stilou, o agendă liberă de scris prin colțuri. Acum m-am accesorizat. Laptop, telefon, căști, un remarcabil bloc notes, cu pen, ca să nu mai pun cerneală. Umplu golurile imateriale din minte cu materiale extensii tehnologice, în speranță că, poate, cine știe, or să gândească ele în locul meu, în locul nostru.

Știu, inutil. Am căpătat și tabieturi, invoc inspirația în templele contemporane ale relaxării. Cafenea, terasă, masă.

Sunt la a doua azi, de la prima am plecat închizând capacul nervos. Nervos pe mine. M-am așezat la a doua.

Cu laptopul în brațe. Am descoperit că sunt și mofturos, nu mai pot să scriu la o tastatură care flexează, de parcă nesiguranța unei taste e cea care duce la idei firave. Am nevoie să fie ușor, să nu se blocheze, să nu se poticnească, să fie fluid în sistemul lui de operare, e limpede, mi s-a deformat mult grila de evaluare. Îmi aduc aminte tastele proeminente ale calculatorului cu 86 la final, ceva ce mai vezi doar prin muzee ale tehnologiei, taste ce-ți zgâriau buricele degetelor, ecranul catodic în care, dacă te uitai suficient de mult, ajungeai așa de familiar cu el că îi învățai pixelii pe nume, și, corecți să fim, nu erau prea multe nume.

Acum e plat, îl mângâi și răspunde, e o bogăție a culorilor, o privire într-o galaxie de pixeli cuprinsă într-o carcasă, mă rog, o linie pe margine, în cazul de față.

Îmi place senzația că intermediarul dintre mine și cuvântul scris e discret, dar pot să îi frâng capacul, să am un dialog cu tastele ca pianistul cu clapele, că lucrurile sunt unde le caut, că pot să scriu și nu doar să tastez. Na, un monstru blând al rezoluției amețitoare, al puterii de procesare.

Și mă mai bucură ceva, că sunt oameni care înțeleg perfect de ce am nevoie: o complexitate deghizată în simplitate. Una care să mă ajute să deschid ferestre spre ce-mi plac: fotografie, filme, scris, muzică bună.

PS. Într-o provocare pe care am găsit-o interesantă, cei de la Dell mi-au pus un laptop în brațe și și-au asumat că o să scriu ce vreau, riscând, riscând pentru că ei sunt doar autorii bijuteriei de laptop numit Dell XPS, sistemul de operare e făcut de Microsoft. Eu am trecut pe Mac din 2008. Cu surprindere am redescoperit Windows 10 Home, este impecabil. Ca să trag linie, am stat în locurile mele preferate, cu acest laptop în față, cu multă plăcere. 

Articolul face parte din campania „Youniverse” susținută de Dell Technologies. XPS încurajează performanța, provocarea statu-quo-ului și depășirea limitelor, pentru a livra cea mai bună calitate în afaceri, dar și în viața de zi cu zi. XPS a fost catalogat în cadrul CES2020 drept „Best in show” – cel mai bun laptop de 13’’ în categoria sa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp