Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un bătrân = un bătrân

În răsdiscutatul subiect al pensiilor speciale, nu e vorba de pensii. Nici de contributivitate, nici de plafonare, nici de impozitare.

90% dintre pensiile zise speciale sunt ale militarilor. Deci, despre ce vorbim? Eliminarea pensiilor „nesimțite” înseamnă o confruntare directă cu armata.

Pe care PNL, urmând exemplul PSD din ultimii 30 de ani, nu o va declanșa niciodată. De ce?

Păi, deoarece cu armata poți să dai o lovitură de stat, ca aceea din 22 decembrie 1989, cu civilii, fie și cei de la 10 august, nu poți.

Din 16 decembrie până în 21, unități ale armatei române au tras în manifestanții împotriva regimului Ceaușescu. Din 22 decembrie, au fost împușcați oameni pentru ca uniformele kaki, împreună cu grupul Iliescu, să capete legitimitate de apărători ai țării atacate de „teroriști”.

În urma acestei mascarade sângeroase, armata și-a câștigat privilegiile pe care le are și astăzi.

Privilegii nemeritate. 90% dintre cadrele armatei stau în țară prin birouri și unități militare. Sunt foarte puțini cei care merg în zone de pericol de pe planetă. O fac de bunăvoie și pentru asta primesc niște lefuri bune. Sunt, și ei, niște români care muncesc în străinătate, cu nimic deosebiți de cei care lucrează în construcții, putând fi oricând victime ale accidentelor de șantier.

Pensiile speciale pentru magistrați însumează 7 % din total – și acestea sunt discutabile, dar nu are rost, câtă vreme grosul, cele ale militarilor, rămâne neatins. 

Cât despre faptul că legea dă dreptul multor inși în robă sau uniformă să iasă la pensie sub vârsta de 60 de ani, mergând până la 39-40, aceasta este o bătaie de joc la adresa statului și poporului român, care ar trebui să nu mai continue nicio zi.

Văd că nu spune nimeni această propoziție simplă: un bătrân = un bătrân, indiferent ce a fost în viață. Nevoile sunt aceleași: medicamente, operații, perioade în stațiuni de tratament, regimuri alimentare speciale, căldură în casă.

De aceea ar trebui, pur și simplu, să fie stabilită o pensie minimă garantată, calculată după acest „coș” al pensionarului și, firește, indexată cu inflația. La fel cum există alocația pentru copii, aceeași pentru toți.

Ce este peste, să rezulte din contributivitatea fiecăruia, potrivit salariului avut. În rest, niciun ban în plus, nimănui. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult