Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Un oficial din Sănătate îi spune unei mame: Nu o să fac un program național pentru un singur copil. Povestea unui bebeluș care vrea să trăiască

Alina Poterașu - bebelus - Octav Ganea

Foto Octav Ganea/Inquam Photos

Un secretar din Ministerul Sănătății i-a spus Alinei Poterașu că Statul nu va face program național de nutriție parenterală pentru patru copii, unul dintre ei fiind al femeii pe care o avea în față.

Alina Poterașu este mama unei fetițe în vârstă de 11 luni, născută fără pancreas. Internată de la naștere în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Marie Curie, Marina reprezintă o raritate medicală, fiind diagnosticată cu Sindrom Mitchell Reiley. Asta înseamnă diabet neonatal insulino-dependent, malformație de tub digestiv - atrezie duodenală ejectată și ectopie de țesut pacreatic. 

Pe românește, copilul ăsta (n.r. singurul caz de diabet neonatal tratat în România) este unul dintre cei 18 cu această afecțiune din lume care supraviețuiește. Da, ați citit bine. Doar 18 copii trăiesc la nivel mondial cu această afecțiune, deoarece majoritatea mor în primul an de viață. Potrivit medicilor care îi urmăresc, evoluția este cronică, copiii având nevoie zilnic de insulină și au valori ale glicemiei dificil de controlat. 17 dintre ei sunt îngrijiți la domiciliu, așa cum ar putea fi și Marina, dacă statul român ar iniția un program național de nutriție parenterală la domiciliu, în cadrul căruia perfuziile necesare pacienților diagnosticați cu sindrom de intestin scurt să poată fi decontate în totalitate.

'-Nu o să fac, doamnă, pentru un copil, program de nutriție parenterală', i-a spus un secretar de Stat în Ministerul Sănătății Alinei Poterașu, când aceasta a cerut decontarea cheltuielilor pe care îngrijirea fiicei ei le impune. Ce nu știe oficialul de la Sănătate e că nu e vorba despre un singur caz, ci de patru copii dependenți de nutriție parenterală care trăiesc în România.

Cu toții au fost salvați și îngrijiți luni - sau chiar ani - în secția de Terapie Intensivă de la Marie Curie, condusă de doctorul Cătălin Cîrstoveanu. Și toți vin în secție săptămânal să își ia porția de hrană - punguțele cu perfuzii. Soluțiile parenterale - preparate în clinică, personalizat și aseptic - li se administrează copiilor pe catetere centrale. Nu vă închipuiți că e vorba despre un smoothie băut cu paiul undeva pe o plajă. Dimpotrivă, inclusiv montarea cateterului reprezintă o manevră medicală dureroasă pentru copil.

După Erica B., Eli B. și Tomiță, foști pacienți ai secției, a venit rândul Marinei se plece acasă. Fetița însă este dependentă de perfuzie continuă cu insulină și nutriție parenterală totală.

În timpul spitalizării, fetița a trecut prin trei intervenții chirurgicale, prima la câteva zile de la naștere, iar ultima în urmă cu două luni.

Marina, care în iulie va împlini un an, nu tolerează alimentația și prezintă oscilații ale valorilor glicemiei multiple în cursul aceleași zile - episoade de hipoglicemie (40-50 mg/dl) și hiperglicemie (250-300 mg/dl). Fără nutriție parenterală copilul nu supraviețuiește.

Medicii Marinei, Cătălin Cîrstoveanu și Ștefan Manolache, cer ministerului Sănătății decontarea pompei de insulină (costă 5.000 euro) și a senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei și susținerea și decontarea nutriției parenterală personalizate la domiciliu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ia să fi fost copil de ministru, se făcea instant decontarea...
    • Like 0
  • Asa se intampla cand nu mergi la vot si ajung smecherii la putere , ei isi pun doar prosti pe care ii pot manipula cum vor ei , in primul rand noi toti santem de vina , apoi ei !
    Indiferenta caracterizeaza poporul român !
    • Like 1
  • Sunt mai mulți pacienți în România care au nevoie de nutriție parenterală iar ministrul sănătății a promis anul trecut că va rezolva această problemă până la sfârșitul anului trecut! Bineînțeles că nu a făcut-o. https://www.declic.ro/stiri/nutritie-parenterala-la-domiciliu
    • Like 1
  • Programele nationale sunt instrumente administrative greoaie care nu se pliaza deloc pe nevoile bolilor rare. Pentru boli rare trebuie apelate instrumente mai rapide. Daca secretarul de stat nu a gasit o solutie atunci calea logica este de intra in audienta la ministru sau seful casei de asigurari. Din ce stiu exista deschidere. Alternativ, o line de donatii pe facebook ar putea ajuta: oamenii sunt mai buni decat credem. Eu voi participa.
    • Like 4
  • Da...tipic românesc. Bine ca sunt bani pentru tot felul de asistati social sau angajati pe la partide. Dar e normal,nu-i asa? Acest copil nu poate si are sanse mici sa ajunga sa poata vota vreodata asa ca de ce sa cheltuim incercand sa-l salvam?
    • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Va dezamagesc: nu, nu e tipic romanesc.
      • Like 2
    • @ Florian Berghea
      Mda, e tipic cîinesc. Ori hienesc, că nici nu știu cum să-i spun.
      • Like 1


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult