Un președinte mut pentru liniștea noastră

Este uluitor pentru mine să constat că, după mai bine de 35 de ani de libertate, câștigată cu greu, noi, românii, ca popor, dovedim că nu am știut ce să facem cu această libertate, iar acum suntem pe punctul de a o pierde și de a ne întoarce în întuneric, în acel întuneric pe care copiii noștri nici nu și-l pot imagina, dar pe care noi, cei care atunci aveam în jur de 20 de ani, l-am cunoscut și nu-l putem uita.

Cum este posibil ca, într-un moment în care România se află la un nivel de bunăstare și dezvoltare economică pe care nu l-a cunoscut niciodată în istorie, aceeași Românie să fie, iată, în același timp, atât de aproape de prăpastie?

În primul rând, pentru că povestea post-decembristă a României a început prost. Foarte prost. Ba aș spune chiar mai prost decât atât nici că s-ar fi putut începe. În acel moment crucial, în care practic totul era posibil, puterea a fost preluată, așa cum toată lumea știe (dar nu toată lumea vrea să recunoască), de niște comuniști reciclați, în frunte cu Ion Iliescu. Autointitulați „emanați” ai Revoluției, dar care nu au fost deloc „emanați”, ci un grup de comuniști de mâna a doua, pregătit să profite de oportunitatea oferită de extraordinara explozie de furie anti-totalitară a unor oameni obișnuiți, adunați la un loc de un dictator psihopat.

Deci am început să reclădim un edificiu dărâmat, nu curățând terenul de resturi și de moloz, săpând o fundație adâncă și apoi turnând ciment și beton curat și proaspăt, ci încercând, prostește, să punem una peste alta bucăți din molozul aflat la fața locului. Să clădim așadar un castel nu din cărămizi, ci din bucăți de moloz, inegale și diforme.

Iar acest castel, care, cu tot felul de proptele și improvizații, s-a menținut, de bine de rău, în ultimii 35 de ani, este acum pe punctul de a se prăbuși. Cu noi înăuntru, locuindu-l.

Caraghios, ciudat, lamentabil, suprarealist, debusolant și halucinant pentru mine este să constat acum că acest colaps (previzibil și aproape inevitabil) nu se datorează în mod direct urmașilor lui Iliescu, ci mai degrabă... președintelui Iohannis.

Iohannis, pe care eu unul, împreună cu mulți români cu vederi pro-europene și anticomuniste, l-am votat cu convingere atât în 2014, cât și în 2019.

German - la fel ca primul rege al României moderne, Carol I - profesor de fizică, fost primar al Sibiului, cu rezultate cu adevărat remarcabile în toate cele patru mandate ale sale, bun vorbitor de engleză, prezentabil (aspect important pentru un președinte care conduce practic și politica externă a țării) – era atunci, în 2014, mai mult chiar decât aș fi așteptat de la un candidat prezidențiabil din România. L-am votat cu speranța sinceră că acest om va desprinde pentru totdeauna țara de pe traseul sinuos, ezitant, bâlbâit, ambivalent pe care continua să rătăcească chiar și după 25 de ani de la „căderea” comunismului și să o înscrie definitiv pe calea civilizației occidentale. Și nu oricum, ci „nemțește”, adică cu disciplină, seriozitate, muncă.

Însă mai mult ca orice m-a convins la el aversiunea (declarată) față de PSD, pentru că, în viziunea mea, ținerea la distanță a acestui pseudo-partid (de fapt un hibrid creat din molozul comunist), de frâiele puterii, doar ea în sine, ar fi reprezentat o garanție a unei reduceri simțitoare a corupției la nivelul statului și a unei integrări propriu-zise, sănătoase, organice a României în lumea occidentală civilizată.

Un președinte care să ne scape de PSD – iată îmi ziceam, un adevărat motiv de mândrie. Începusem să-mi recapăt puțin mândria patriotică pe care am simțit-o în zilele revoluției din 1989, când întreaga lume civilizată ne privea cu admirație, dar pe care o pierdusem după evenimentele din iunie 1990, ceea ce pentru mine reprezenta o adevărată minune.

Iată, însă, că lucrurile nu au stat deloc așa cum mă așteptam eu. După un mandat nu foarte convingător (2014-2019), „minunea” a explodat: domnul Iohannis, germanul, pro-occidentalul, anticomunistul și antipesedistul pe care îl așteptasem atâția ani după revoluție, blagoslovește monstruoasa coaliție: PSD intră la guvernare alături de PNL. Iar el, domnul Iohannis, numește această alianță o dovadă de „maturitate” politică.

Nu, domnule Iohannis, aceea nu a fost maturitate, nici pragmatism, nici iscusință, ci un act profund antidemocratic.

Pentru că, prin această manevră toxică, dumneavoastră ați desființat practic unul dintre principiile de bază ale ideii de democrație, și anume existența celor doi piloni ai acesteia: Puterea și Opoziția. Pentru a obține o majoritate „confortabilă”, dumneavoastră ați amestecat Puterea cu Opoziția, golind de sens însăși ideea de democrație. Ați creat pe de o parte o „Putere” constituită practic dintr-un monstru hidos, contaminat cu virusul (cripto) comunist purtat de PSD, lăsând de cealaltă parte o „opoziție” fără vlagă, practic un vid, o gaură neagră, care, inevitabil, cu timpul, a început să soarbă, ca un vortex, așa numitele forțe extremiste – suveraniste, pro-ruse, populiste, partide fără nici o ideologie, create numai din ură și din prostie.

Ce anume l-a determinat pe domnul Iohannis să facă așa ceva? Ce anume l-a determinat pe dl Iohannis să accepte cu atâta seninătate, atunci, în 2021, ieșirea din coaliție a USR? Mult invocata „imaturitate” a acestui partid să fi fost un argument suficient? Dar care au fost greșelile strategice făcute de acest partid pentru a-l fi exclus din orice discuții? Nu era oare, domnule Iohannis, ceva legat de Justiție? Adică de dreptate, nu? Sau să-i zicem bun simț?

Ce presiuni, ce murdării se vor fi întâmplat acolo, în cercurile „înalte”, mature, dar atât de jalnice ale puterii ca să vă facă pe dumneavoastră, antipesedistul înfocat, pro-occidentalul, civilizatorul, să acceptați să blagosloviți și să intrați în horă cu acest hibrid comunist, care duce cu el și va duce mereu, până la ultima sa clipă, microbul toxic al mentalității de gangster politic rus, puțin cosmetizat pentru a putea fura bani europeni, fără jenă și fără teamă de nimic, nici măcar de dumneavoastră?

Probabil nu vom ști niciodată. Dumneavoastră însă, domnule Iohannis, știți. Și veți trăi cu asta până la capătul vieții.

Dar, domnule Iohannis, nu doar cu gândul a ceea ce ați făcut în 2021 va trebui să dormiți noaptea. Pentru că, după „maturitatea” pe care ați dovedit-o atunci, ați mai dovedit o maturitate acum, mai recent, la final de 2024.

După ce ați constatat mai întâi „că nu există dovezi concludente” pentru imixtiunea rusă în alegeri, la câteva zile ați „desecretizat” niște documente de mare importanță pentru țară, potrivit cărora, ce să vezi, imixtiunea cu pricina de fapt avusese loc. Iar CCR anulează niște alegeri la care niște oameni băgaseră voturile lor, pe care puseseră cu mâna lor ștampila... Așadar încă o umilire a ideii de democrație.

Și după toate astea a urmat tăcerea. Tăcerea asta amuțitoare, asurzitoare, neverosimilă, sinistră, absurdă. Din partea dumneavoastră, domnule președinte, care ar trebui să vorbiți cu noi, cei care v-am ales, mai ales acum, în perioada asta sinistră în care nimeni nu mai înțelege nimic.

Ce așteptați, de fapt? Chiar credeți că, de acum și până la alegerile din mai - iată cum se închide cercul – mai 1990 – mai 2025 - noi, cetățenii, mai ales cei care am avut încredere în dumneavoastră, nu merităm măcar câteva explicații de bun simț?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp