Diminuarea riscurilor și chiar eliminarea totală a acestora a fost una din grijile oamenilor - indiferent de continent- încă din antichitate. În anul 3000 înaintea erei noastre, chinezii își împărțeau mărfurile- atunci când o transportau pe râuri - în mai multe ambarcațiuni. Principiul de a nu pune ouăle în același coș funcționa din acele vremuri, iar acest mod de a diminua pagubele este considerată și forma străveche a primei asigurări, chiar dacă aceasta nu semăna cu cea pe care o cunosc oamenii astăzi.
Sistemul funcționa și avea efecte practice. Dacă nava în care se aflau produsele se scufunda sau suferea în urma vreunui incident, proprietarii erau siguri că pierderile erau minime. Ambarcațiunea care avea probleme nu conținea doar un singur tip de marfă- indiferent că era vorba despre lemn sau condimente. Ci câte puțin din fiecare. Eventualele pierderi, deși însemnate ca volum, nu erau suportate doar de un singur proprietar de mărfuri (ambarcațiune din China antică. Sursa: pinterest.com).
Despre comercianții babilionieni istoria consemnează că foloseau sisteme asemănătoare celor de asigurari din anii 2000-3000 înaintea erei noastre. Foarte cunoscutul Cod al lui Hammurabi (1750 î.e.n.) avea capitole dedicate asigurărilor pentru proprietarii de nave.
Când aceștia cumpărau o ambarcațiune în baza unui contract de împrumut, creditorul renunța la orice pretenție în cazul în care era furată sau distrusă de furtuni, dacă împrumutatul plătea o sumă suplimentară pe lângă rată și dobândă care să acopere acest risc, înainte ca evenimentul să se fi produs.
În primul mileniu de dinaintea erei noastre, proprietarii de nave de transport din Rhodos au creat un sistem prin care bunurile clienților erau asigurate cu o sumă medie. Dacă nava suferea avarii din cauza intemperiilor de pe mare sau era furată de pirați, proprietarul mărfii era despăgubit.
Există date potrivit cărora primele generații de asigurări de viață și sănătate au fost introduse de romani și greci, care au înființat în acest scop grupuri cu participare benevolă. Regulile nu erau complicate: dacă susținătorul familiei care se asocia grupului plătind o sumă de bani se îmbolnăvea sau deceda, membrii acestuia aveau grijă de familia sa, iar rudele de gradul întâi ale cotizantului continuau să trăiască în condiții decente și să aibă nevoile acoperite.
Una din cele mai importante perioade de dezvoltare ale industriei și care adus și diversificarea produselor a fost Epoca Medievală. Atunci au apărut asigurările de sine stătătoare, care nu funcționau ca parte a contractelor de împrumut. Înainte de 1400 a fost semnat și primul contract scris de asigurare atestat istoric, tot în industria maritimă, la Genoa.
Marele incendiu petrecut în Londra în 1666, când 13.000 de proprietăți au fost total distruse a provocat apriția asigurărilor pentru case și locuințe (harta focarelor în Marele Incendiu - Londra, 1666. Sursa: Muzeul de Istorie Londra).
Sistemul a fost perfecționat în timp și a avut și neajunsurile sale. A fost privit la începuturi strict ca o afacere, iar casele de asigurări marcau locuințele protejate și interveneau să le salveze de flăcări mai întâi pe acestea în timpul incediilor. Cele care nu aveau asigurare erau lăsate la urmă. De asemenea, asiguratorii refuzau să încheie contracte cu proprietarii mai expusși la pagube și incendii pentru că dețineau construcții din lemn sau prost proiectate. Toate aceste etape prin care a trecut omenirea aveau însă și partea lor bună- oamenii conștentizau riscurile, imobilele erau realizate tot mai bine, proprietarii erau mult mai atenți.
Asigurările de viață au apărut în secolul XVIII, în Marea Britanie. William Talbot și Sir Thomas Allen au fondat prima societate de asigurări de viață. Principiul după care funcționa era unul simplu: persoana asigurată cumpăra acțiuni la un fond. După producerea evenimentului, moștenitorii primeau bani în limita valorii acțiunilor achiziționate, minus un comision păstrat de administratorii acțiunilor. Câteva decenii mai târziu au apărut și primele calcule matematice și primii algoritmi aplicați pentru încheierea asigurărilor dar și stabilirea valorii primelor achitate. Matematicianul James Dodson și unul din discipolii săi au pus cap la cap primele tabele de calcul echitabile atât a sumelor de plată, cât și a valorilor despăgubirilor, în funcție de perioada contractului, vârsta asiguratului și acoperirea riscurilor.
În Statele Unite acestea au început să fie vândute abia din 1760, iar entitatea care le-a lansat era formată din preoți presbiterieni. Scopul acțiunii a fost în prima fază unul umanitar, întrucât asigurările aveau menirea de a păstra nivelul decent de trai pentru văduvele și copiii preoților care erau membri ai organizației.
Începutul secolului XIX deschide calea asigurărilor pentru călătoriile pe calea ferată. Aceste produse au apărut împreună cu boom-ul dezvoltării transportului feroviar, în Marea Britanie și aveau menirea de a-i despăgubi pe cei care erau implicați în accidente sau pe moștenitorii acestora.
Asigurările erau încluse în biletele de călătorie. Aritmetica și administrarea riscurilor a dus însă la o situație nouă pentru acea perioadă- călătorii care mergeau cu clasa a doua și clasa a treia plăteau mai mult pentru că și riscul de accidentare era mai mare, din cauză că unele vagoane în care stăteau persoanele mai puțin avute nu aveau acoperișuri. Vagoanele aduceau puțin cu autobuzele supraetajate fără acoperiș pe care le vedeți astăzi pe bulevardele din Londra.
Programele naționale de asigurări încep să apară la finalul secolului XIX, în actuala Germanie. Pentru a opri valurile de plecări spre continentul american, cancelarul Otto von Bismarck a fondat sistemul asigurărilor sociale naționale. Ideea a câștigat extrem de repede popularitate atât în rândul salariaților, cât și în rândul oamenilor de afaceri. Întreg fondul prevedea cotizații și plăți pentru cei ieșiți din câmpul muncii, pentru cei care doreau să fie tratați când se îmbolnăveau, dar și pentru victimele accidentelor de muncă.
De la acest moment care marchează primele măsuri luate la nivel național statele dezvoltate ale Europei dezvoltă strategii clare și piața se dezvoltă cu o viteză foarte mare. Înainte de Primul Război Mondial, în Marea Britanie apar programele de asigurări care protejau salariații de boli și de perioadele de șomaj.
În aprilie Aprilie 1912, cea mai mare companie de asigurări din lume de la acea vreme, Metropolitan Life, își transforma clădirea administrativă în centru de suport pentru familiile persoanelor îmbarcate pe pachebotul Titanic și supraviețuitorii accidentului.
Pe parcursul Doilea Război Mondial existau deja în Statele Unite ale Americii program de asigurări care aveau scopul de a compensa pierderile omenești pentru familiile ale căror membri erau implicați în acțiunile militare.
Multe companii de asigurări și-au demonstrat utilitatea și faptul că sunt alături de clienți atunci când se întâmplă evenimente grave. MetLife a fost printre primele care le-au sărit în ajutor tuturor celor care au cerut să beneficieze de polițele de asigurare după atacurile asupra SUA, la Turnurile Gemene și Pentagon, plătind imediat sumele către victime și apropiații lor.
Epoca post-război, perioadele mari de dezvoltare și creștere economică pe continentul american și în Europa au dus la dezvoltarea întregii industrii și diversificarea produselor de asigurare la nivel mondial. Există - pe lângă sistemele naționale la care, în unele state cotizarea este obligatorie pe parcursul vieții și perioada activă în muncă- zeci de produse împotriva riscurilor: asigurări de viață, asigurări de sănătate, de accident, asigurări ale unor anumite organe sau părți ale corpului, asigurări pentru clădiri și bunuri de valoare. O industrie cu o valoare de mii de miliarde de dolari, care, pe lângă interesul de a prospera ca afacere, are ca scop protecția împotriva riscurilor de orice fel, înainte ca un eventual eveniment nedorit să se producă.
În întreaga Europă din zona centrală și de Sud-Est a continentului asigurările se dezvoltă cu pași uriași, iar potențialul este tot mai mare de la un an la altul. Sute de milioane de locuitori ai fostului bloc comunist descoperă avantajele acoperirii riscurilor și produsele financiare la care nu aveau acces până în anii 1990.
România arde etape și este, în prezent, una din cele mai concurențiale piețe din regiune, dar și una cu cele mai rapide creșteri. De la un an la altul, companiile dărâmă mituri și tot mai mulți români aleg să-și încheie contracte. Asigurările - mai ales cele de viață- nu sunt nici scumpe, nici complicat de cumpărat.
Articolul face parte din cadrul campaniei România asigurată, sprijinită de Metropolitan Life, parte a MetLife Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife are, la nivel global, 100 de milioane de clienți în aproape 50 de țări. În România, Metropolitan Life activează de mai bine de 17 ani și are 2 milioane de clienți.
Dacă aveți întrebări, dacă vreți să aflați care sunt criteriile după care să faceți cele mai bune alegeri, publicați-le la finalul fiecărui articol, în secțiunea de dezbateri. Nu trebuie decât să vă logați cu emailul sau cu contul de social media. Puteți, de asemenea, să ne scrieți și pe adresa redacția@republica.ro. Mesajele voastre pot genera subiecte, tematici sau chiar texte și analize în campania România asigurată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Nu aveai ce să-ți asiguri.
2. Nu aveai de ce să-ți asiguri, în caz că aveai ceva.
3. Nu exista o instituție de încredere care să te asigure.
4. Deoarece asigurarea se bazează pe o relație de credibilitate și până la urmă de onestitate, această relație nu avea timp să fie constituită din cauza haosului istoric și schimbările de regim care resetau mereu situația.
De aia nu avem nici instituții dezvoltate, nici spirit civic bla bla bla. Ironia este că noi ne-am integrat în actualul sistem capitalist cam la final de ciclu. Cu actualele crize financiare care se succed din ce în ce mai des, credibilitatea instituțiilor financiare scade din ce în ce mai mult.
Singura instituție care te asigură în România (și fondul de pensii este tot o asigurare) și pe care te poți baza (până acum e verificat) este paradoxal Statul român.