În ultimul timp am fost lovit de un val de vești bune și mi-am pus întrebarea – oare n-am fost prea pesimist în legătură cu modul în care este condusă România? Soția râde de mine: „Ce-i cu tine, te temi că rămâi fără subiecte?” Nu chiar, încerc doar să echilibrez opinia mea. Care este raportul între progres și obstacole în final? Să estimăm o dată câți pași face România înainte și câți înapoi.
Progresul nu se poate nega – pe drumul nostru de la Constanța la Cârlibaba (parțial drum de mare viteză, sau drum expres(1)) suntem înconjurați de utilajele firmei lui Umbrărescu – în sfârșit infrastructura este luată în serios – o să avem și noi autostrăzi. În domeniul patrimoniului se petrece ceva asemănător – văd numeroase știri pe Facebook despre proiecte de restaurare – conace, castele si case memoriale. În multe centre ale orașelor se văd îmbunătățiri mari. Vatra Dornei și Constanța sunt două exemple – cu cazinourile lor restaurate, ambele orașe încep să arate ca adevărate destinații turistice.
Pe plan local observ niște schimbări frumoase. Un tânăr a deschis în mijlocul satului Cârlibaba o brutărie cu o patiserie.
Când beau o cafea la el, îmi oferă ceva nou în sortimentul lui – brânzoaice. „Ce părere aveți de rețeta nouă? Făcută cu brânza de vacă de la ferma fratelui meu.” Bineînțeles că este superbă, la fel ca mirosul de pâine proaspătă scoasă din cuptor. Îl felicit pe domnul, până la urmă pâinea este la baza civilizației, așa și în Cârlibaba – satul cu brutăria nouă a recâștigat energie, s-a creat o nouă vatră la mijloc.
Noua generație gândește altfel, parcă se implică în afaceri cu mai multă bucurie. Alt exemplu din iarna asta este că la pârtia Cârlibaba copiii din sat nu trebuie să plătească lecții de schi; instructorii fac voluntariat pentru copiii din satul nostru de munte, ca să învețe să schieze – sunt semne de speranță care mă inspiră la fel de mult ca autostrăzile noi sau monumentele restaurate.
Aș fi vrut să închei articolul în acest spirit optimist, dar... am intrat într-un an electoral și nu pot să evit întrebarea de zece puncte – schimbările pozitive oare se datorează faptului că România este condusă cum trebuie, sau schimbările s-au realizat în ciuda faptului că România este condusă de-a valma?
De când am început să vin în România, mi-a fost clar că aici se face risipă cu bani publici în mod larg, se vedea din avion – literalmente. În 2014 am plecat cu avionul din aeroportul din Cluj când am observat un pod peste un lac, era clar – o investiție mare, dar podul nu era legat de niciun drum, pe nicio parte a lacului. Mai târziu am aflat că e vorba de podul de la Suplacu de Barcău, zeci de milioane de euro a costat și a rămas nefolosit, nici nu se știe dacă o să fie folosit vreodată (face parte din dosarul uriaș Bechtel). Ultima știre de acolo este că podul trebuie păzit, anul trecut CNAIR a licitat un contract de pază de 100 de milioane de lei, și uite unde am ajuns – păzim gafele guvernului cu mulți bani – ceva pe care l-aș numi risipă la puterea a doua.
În Cârlibaba nu e altfel. Când s-a reconstruit drumul DN 18, după ani lungi de suferință, proiectul includea o parcare oficială cu toaletă și dușuri. În parcarea asta - lângă râul Bistrița, s-au petrecut festivitățile de inaugurare pentru drumul renovat. Toate oficialitățile s-au adunat ca să taie panglica lângă unitatea sanitară care, din păcate, nu a funcționat niciodată. În ultimii doi ani, parcarea era păzită ziua și noaptea cu un singur scop – să spună oamenilor nevoiți că nimic nu funcționează. O rulotă cu sobă de lemn era sediul paznicilor, (la noi vin pompieri în control, dar instituțiile de stat bineînțeles se cunosc între ele), doar ca să spună oamenilor că nu se pot folosi toaletele (eu știu detaliile pentru turiștii din autocare veneau de acolo la noi la benzinăria ca să folosească toaletele noastre). Nefuncționare la puterea a doua.
În Valea Stânii, unde avem căsuțe de vacanță, apa era potabilă, dar nu mai este. Câțiva kilometri de la noi, sus pe dealuri, se află o mină veche. Până recent mina arăta ca o gaură adâncă în peisajul rural, lângă care s-au ridicat munți de steril. Recent însă mina s-a umplut cu apă, presupun că pompele care scoteau apa nu mai funcționează. S-a creat un lac albastru-verde fluorescent cu care localnicii fac poze, de parcă au plecat în Maldive.
Faptul este că toate izvoarele în jur au dobândit un gust de sulf, nu sunt eu în stare să stabilesc cauza și efectul, dar nici nu cred că lucrurile nu au legătură. Sigur că are efect și asupra calității apei în râul Bistrița, unde păstrăvul e aproape dispărut. Când începe festivalul păstrăvului din Ciocănești se populează râul Bistrița cu păstrăvi din crescătorie, ca să creeze iluzia că totul este în regulă – nu e vorba de un eșec la puterea a doua?
Să nu credeți că risipa și incompetența lor nu reprezintă treaba noastră – când nu mai ajunge bugetul statului (și cum, Doamne, să mai ajungă?!), atunci ei vor veni după noi, să plătim taxe mai mari, ca să acoperim toate gafele lor, la puterea a doua.
Pentru că situația financiară publică nu este sustenabilă – oricât încearcă ei să o mascheze cu fardurile cheltuielilor compulsive. Au cheltuit bani precum erau gratis din fonduri de restructurare europene și au lăsat să crească datoria publică fără nicio grijă – asta împreună cu bula din piața imobiliară ne-au făcut să credem că România se află la un pas de a intra în normalitate – o țară unde lucrurile încep să meargă. Dar vă prezic - cu un pic de noroc, guvernul poate prelungi modul de a trăi pe picior mare până la alegeri, după care o să auziți numai cuvântul austeritate.
Închei cu o întrebare. Dacă știm că România e o țară unde instituțiile statului controlează mediul privat cu o armată de controlori ca să găsească orice greșeală, vă întreb – pe ei cine îi controlează? Cine le cere socoteală? Răspunsul teoretic ar fi – dumneavoastră, o dată la patru ani, la alegeri. Eu doar sper că o să fiți la fel de aspri când îi controlați și la fel de flegmatici când ii trimiteți acasă!
Vă invit să postați părerea sau exemple din jurul dumneavoastră pe platforma noastră, kontrapunct (kontra.ro)!
(1) Apropo – știți că doar în România există drumuri de mare viteză? În alte țări există trenuri de mare viteză și autostrăzi. Doar România a inventat conceptul de drumuri de mare viteză, cu o bandă si jumătate, pentru cei curajoși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.