Foto: Ivan Nesterov / Alamy / Alamy / Profimedia
Cu patru ani în urmă, m-am mutat din Olanda în România. Motivul pentru această decizie poate fi rezumat succint: „circumstanțe familiale". Atunci când sunt întrebat cum mă simt în legătură cu această schimbare, răspunsul meu obișnuit este că o consider o experiență care mi-a deschis orizonturile, cu excepția zilelor în care încep să îmi apară îndoieli, când termenul „calvar" pare mai potrivit pentru a descrie noua mea viață în România.
Am avut ocazia să descopăr cultura românească ca fiind profundă, pasională și plină de umor, poate puțin prea sensibilă la superioritatea aparentă, dar și respectuoasă, călduroasă și deschisă față de străini ca mine. Cu toate acestea, România este guvernată de o elită încăpățânată, pentru care interesul național este un ideal vag, iar interesul personal este mai concret și mai urgent - acest lucru poate provoca frustrări.
Având o pregătire profesională în domeniul antropologiei culturale, scriu articole pentru media românească despre subiecte sociale, precum corupția și inegalitatea. Prin intermediul scrisului, am devenit implicat în discuțiile publice și observ că tonul se schimbă - tot mai des aud reacții de ostilitate față de Uniunea Europeană, descrisă ca fiind colonială și ca un sistem de exploatare. Este incontestabil că progresul României după aderarea la UE s-a desfășurat în mod diferit față de promisiuni. Planul european de a muta producția în țările est-europene mai ieftine nu a luat în considerare elitele bine înrădăcinate, cu birocrația și indiferența lor. Rezultatul a fost retragerea investitorilor străini, care preferă să producă într-o țară bine reglementată, iar de atunci, doar muncitorii sunt aduși din România. Producția românească a fost eliminată de concurența europeană care, în ceea ce privește scalabilitatea și mijloacele de producție, avea un avans considerabil. Supermarketurile românești sunt pline de fructe și legume din Vest, cartofi și ceapă din Flevopolder, Olanda. Ca și cum nu s-ar putea cultiva în România! Culese și săpate în Olanda de... imigranți români. Se estimează că 7 milioane de români au părăsit țara în căutarea norocului în Europa Occidentală, dar găsindu-l rareori - departe de familie, copii și prieteni - lucrând în locuri de muncă cu calificări reduse - trăind într-un exil economic.
Supermarketurile românești sunt pline de fructe și legume din Vest, cartofi și ceapă din Flevopolder, Olanda. Ca și cum nu s-ar putea cultiva în România! Culese și săpate în Olanda de... imigranți români.
Uneori, mă aflu în Olanda și am privilegiul de a călători cu mașina mea Dacia cu numere de înmatriculare românești, ceea ce, într-un fel, reprezintă un mic experiment antropologic pentru a mă pune în pielea muncitorului migrant român. Cu surprindere, observ că oamenii se poartă cu mine foarte diferit: puțini mă salută cu mâna când îi las să treacă în trafic, iar privirile sunt adesea severe când parchez. Noi, olandezii, suntem mândri de toleranța și empatia noastră, dar am ajuns să consider că acestea se aplică doar în cadrul intern, poate funcționează încă pentru publicitate. Din perspectiva românească, prejudecățile și automulțumirea par a fi mai caracteristice pentru olandezi.
Aceasta caracterizează și atmosfera în care Europa de Est se trezește din visul european - cu sentimentul că nu sunt considerați egali, cu senzația că li s-a atribuit statutul de popor cucerit - poziția lor de „tovarăș" în imperiul sovietic era preferabilă celei de muncitor migrant în Europa de Vest, rătăcind nesigur din țară în țară, fără a fi cu adevărat binevenit nicăieri. În acest context, melancolia apare pretutindeni în Europa de Est. Ceaușescu este acum numit cu afecțiune „Ceașcă", el nu ar fi permis niciodată ca asta să se întâmple României! Așa că vedem fenomenul ciudat că premierul ungar, anterior impopular, este văzut brusc ca un exemplu de mulți români; el îndrăznește să spună adevărul Europei. Europa de Est - cu Polonia și Ungaria în frunte - începe să reziste dominației Occidentului. Nu întotdeauna la nivel guvernamental - miniștrii și oficialii beneficiază personal de integrarea europeană, așa că lucrurile pot părea că merg bine la Bruxelles, dar în rândul populației există un scepticism larg răspândit.
Europa de Est se trezește din visul european - cu sentimentul că nu sunt considerați egali, cu senzația că li s-a atribuit statutul de popor cucerit - poziția lor de „tovarăș" în imperiul sovietic era preferabilă celei de muncitor migrant în Europa de Vest, rătăcind nesigur din țară în țară, fără a fi cu adevărat binevenit nicăieri. În acest context, melancolia apare pretutindeni în Europa de Est. Ceaușescu este acum numit cu afecțiune „Ceașcă", el nu ar fi permis niciodată ca asta să se întâmple României!
Visul european inițial s-a axat și pe „valori." Dar care valori? Valorile creștine care rezistă mișcării LGBTQ+ în țările estice? Poate ideile Iluminismului și raționalismului? Nu prea sunt teme potrivite pentru Balcani! Grecii antici atunci? Toți ne bucurăm de democrația pe care au inventat-o - dar care nu mai funcționează aproape nicăieri acum! În America, stânga și dreapta sunt într-un clește, în Olanda, partidele cu o singură temă apar ca ciupercile, cu un ciclu de viață corespunzător. În timp ce în Occident, separarea între woke și unwoke este în principal trasată între zonele urbane și rurale, această separare devine și o nouă linie de demarcație între Europa de Vest și Europa de Est - și nu o vedem!
Valorile noastre comune nu par să fie suficient de adânc înrădăcinate pentru a rezista presiunii intereselor conflictuale. Un cadru neproductiv care s-a dezvoltat este acela al Europei cu două viteze. Europa de Vest în calitate de lider, iar restul vor urma în propriul lor ritm. În ce dezbatere este util să etichetați partenerul ca fiind în urmă? Îl va ajuta asta să evolueze? Nu ar fi mai înțelept să nu mai evităm întrebarea - „mai avem în minte aceeași destinație?”. Va trebui să fim mai convingători și mai deschiși în a face din valorile europene cu adevărat valori comune, și asta va funcționa doar dacă putem vedea partenerii noștri ca pe niște egali, cu respect pentru dreptul fiecăruia de a greși.
Deci - ieșiți din turnul vostru de fildeș, schimbați-vă biletul de avion către Mediterană sau Oceanul Indian pentru unul către Cluj sau Cracovia. Știu, nu suntem toți antropologi, și multe țări sunt interesante - dar Europa de Est nu este doar incredibil de interesantă, ci și mult mai relevantă de cunoscut decât Seychelles sau Madagascar. Este vorba despre viitorul nostru comun; unitatea democratică pe care Europa o reprezintă va deveni de necontrolat dacă nu suntem dispuși să ne implicăm mai profund și să ne cunoaștem mai bine unii pe alții. Mai degrabă decât să extindem Europa în continuare, urgența este să ne cunoaștem mai bine - astfel, aventura europeană poate deveni încă o experiență care ne deschide mintea. Dar dacă insistăm în a fi superiori și indiferenți, prevăd că un „bad trip” (o experiență neplăcută sau traumatizantă care apare în timpul consumului de substanțe halucinogene - engl), care a început deja, ar putea să se generalizeze, încetul cu încetul. Viziuni ciudate și neliniștitoare vor înlocui treptat visul european!
Varianta în olandeză a acestui articol a fost publicată pe platforma olandeză BNNVARA
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Surprinzător cât de bine a sintetizat un cetățean străin situația din România și mai ales ce bine a înțeles nemulțumirile românilor- adică exact ce nu observă politicienii noștri. Sau nu îi interesează, au alte probleme (a se citi afaceri, învârteli, escrocherii) mai importante.
Acest statut de țară cucerită- de interesele economice ale vestului- care nu mai produce, doar importă bunuri și exportă forță de muncă în primul rând, este mai evident în România decât în alte țări foste comuniste. Culmea e ca nici nici unul dintre președinții sau șefii de guvern ai României nu a făcut un minim protest sau demers în acest sens. O fac alții- ungurii, polonezii- care oricum o duc mai bine ca noi.
Tot respectul pentru Daniel van Soest! Mi-e teamă însă că în vest- în special în Olanda sa natală, dar și în alte țări- sunt puțini care gândesc așa. Perspectivele unei Europe unite sub steagul democrației se îndepărtează încet, încet. Iar undeva în est, rânjește satisfăcut de această imagine, ultimul țar dement al acestei epoci ...