Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Experiența olandezului din Cârlibaba care s-a dus la muncă în Olanda: „Am plecat cu Loganul meu cu numere românești și astfel am putut înțelege atitudinea olandezilor față de imigranți”

Daniel van Soest

Daniel van Soest/ foto arhiva personală

Eu, olandezul din Cârlibaba, am plecat la muncă în Olanda. Fac un proiect mic de restaurare pentru un prieten vechi și cu ocazia asta am șanse să cunosc mai bine viața de imigrant. Un efect amplificat de faptul că am plecat cu Loganul meu cu numere românești - mulți olandezi mă iau drept român.

Spre mirarea mea, toleranța, bunăvoința și deschiderea cu care olandezii de altfel se mândresc nu prea mi se aplică, ci a făcut loc pentru rezervă și indiferență, poate chiar un pic de suspiciune. Am surprins în mine un impuls să le clarific – stai liniștit, sunt olandez -, dar suprim impulsul și uneori acționez exact invers – ca să rămân undercover mă comport cât mai incognito, din curiozitate.

Ca să fiu sincer – experiența mea de imigrant e versiunea light: nu am venit cu microbuz, nu dorm cu mulți într-o cameră, am un loc frumos unde stau și lucrez, am timp de scris și de citit, și încă ceva important, eu știu ce se mănâncă în țara asta și chiar mie îmi place. După mai mult că doi ani de ședere neîntreruptă în Cârlibaba, am timp să reconsider decizia mea de a pleca din Olanda în România. 

În România mulți mă întreabă dacă nu mi-e dor de Olanda, dar tot timpul răspund ferm că nu – Cârlibaba e un loc prea frumos și sunt prea convins de scopul nostru acolo, ca să îmi mai fie dor de Olanda. 

Și așa am plecat spre țara mea, în octombrie, cu un suflet greu, cu un sentiment de abandon.

Era o toamnă blândă și într-o seara stăteam pe o terasă sub zidurile catedralei Haarlem, iar la ora 9 clopotele bisericii băteau o melodie monotonă, de parcă s-ar fi stricat ceva sau poate clopotarul ar fi adormit. Când barmanul mi-a turnat cu dedicație o bere artizanală în pahar, mi-a povestit că așa sună în fiecare seară, de la ora 9 la 9.30, ca semn că se închid porțile orașului. Porțile nu mai sunt, dar clopotele sună la fel, din Evul mediu până acum. Clopotele în sine aveau o istorie a lor – au fost găsite, sau mai bine spus furate de la o mănăstire abandonată din Egipt, în timpul cruciadelor, iar când cruciații au ajuns acasă, le-au agățat la turnul catedralei. În serile care au urmat, tot mergeam în oraș să aud clopotele și m-a cuprins un sentiment de bucurie neprevăzută – umblând pe lângă canalele și prin străduțele din Haarlem, evitând bicicliști și simțind mirosul vântului care bate de la Marea Nordului peste câmpurile cu vaci, un miros nu neapărat frumos, dar foarte cunoscut – în mirosuri se ascunde tot trecutul și toată copilăria.

Așa că am realizat că nu am plecat pentru că m-am săturat de țara mea - mi-a fost dor de Olanda mai mult decât am vrut să recunosc. Dar asta nu înseamnă că e o țară perfectă sau un loc unde se trăiește ca în vis. Nemulțumirea mea și dorința de schimbare aveau legătură cu modul în care este organizată societatea modernă occidentală. Ca să vă explic - în sistemul occidental omul în primul rând este consumator, înainte de a fi muncitor, antreprenor, bugetar sau orice - este consumator și prin urmare plătitor de taxe. Printr-o competiție cruntă de consum și de a etala puterea de a consuma, individul pierde orice energie pentru dezvoltarea lui personală, artistică sau spirituală (ar strica și productivitatea lui, și folosul lui pentru comunitate, bănuiesc). Esența societății a devenit consumul - într-o societate în care s-au estompat valorile și idealurile, consumul a devenit cel mai înalt mod de expresie. 

Când m-am mutat în România, la Cârlibaba, am căutat o alternativă și chiar am găsit. În România, în loc de consumator, pot să fiu gospodar. Cu două animale și o mică grădină te-ai eliberat de monopolul supermarketurilor. În Cârlibaba, strâng singur fructe, ierburi și ciuperci în pădure și pe dealuri și câteodată trec săptămâni întregi fără să merg la oraș. Așa îmi rămâne timp pentru studiu, pentru gândit, pentru natură și pentru Dumnezeu.

Foto Facebook Daniel van Soest

Acum începe iarna - mă pregătesc să mă întorc la Cârlibaba, așteptăm un sezon de schiat aglomerat. 

Foto Facebook Cabana De Pe Stanca

Și despre România? Eu sper că România găsește o cale de dezvoltare altfel decât Occidentul – o dezvoltare echilibrată, în care se păstrează libertatea și profunzimea, în care calitatea și integritatea vor veni la suprafață, în care nesiguranța și durerile vechi care încă se reflectă în obiceiuri și structuri contraproductive vor face loc pentru speranță și optimism.

Urmăriți, în continuare, povestea „olandezului din Cârlibaba”:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vlad check icon
    Nu cred ca are timp de studiu, citit și alte chestii spirituale hrănindu-se din ce produce la ferma lui.
    • Like 0
  • „Dezvoltare echilibrată”? În NL traversez țara în 3h cu trenul. În RO abia ajung 2 orașe mai încolo. Și culmea e că avem consumerism și în RO la greu... dar cam atît.
    L. E. Mi se pare amuzant că aceiași olandezi nu au vreo urmă de rezervă și indiferență față de mașinile românești. În orășelul din Limburg unde locuiesc văd zilnic 3-4 modele de Dacia, mai multe decât Tesla. Care n-ar fi așa ieftine dacă cei care le fac ar locui în NL, este?
    • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Având în vedere că suprafața Olandei este de șase ori mai mică decât a României, de la NV la SE cred că se poate și mai repede. Fiecare se simte bine acolo unde își găsește echilibrul, iar acesta este în interior.
      • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Autorul mentioneaza ca nu prea merge la oras deci nu cunoaste realitatea mare, ci poate a inteles mai mult viata la Carlibaba in Suceava. Si atunci, da, ce scrie acesta are un anumit sens, o tara in care ai internet in casa dar inca ai libertatea sa te caci in curte si sa deversezi in parau. Amuzant ca si eu intentionez sa ma mut la tara tot pentru a scapa de consumerism si agitatia orasului darrrrr... in unele localitati unde am vazut case imi spuneau vanzatorii foarte nonsalant cum toata lumea deverseaza in paraul local oferindu-mi solutie pentru un grup sanitar.
      • Like 1
  • Excelent articolul și cu precădere inedit. Și eu sunt un roman intors la origini și parca v-as face o vizita când timpul permite :)
    • Like 1
  • Frumos si sincer articolul!
    • Like 0
  • Excelent articolul, multumim pt. sinceritate, bunavointa si optimism, Daniel van Soest. Va urez mult succes in tot ce intreprindeti.
    • Like 0


Îți recomandăm

CTP--

Bolojan, Ciucu, Fritz, precum și analiști economici și politici serioși îi tot spun lui Grindeanu că, în cazul ruperii actualei coaliții, urmarea nu poate fi decât și mai rea, chiar catastrofală, pentru români și România. Dânșii n-au priceput un lucru: pe actualul staroste PSD îl doare tot în organul genital, ca și pe predecesorul său, de răul României. El nu are nevoie de un sector privat bine dezvoltat, de oameni care să se susțină prin muncă cinstită și să-și plătească dările, de fonduri UE greu de dijmuit, ci de atârnători de stat – adică de mărinimia otrăvită și coruptă a PSD.

Citește mai mult

Copil omleta emotii / sursa foto: Profimedia

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Citește mai mult

sediul PSD

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult
sound-bars icon