Experiența olandezului din Cârlibaba care s-a dus la muncă în Olanda: „Am plecat cu Loganul meu cu numere românești și astfel am putut înțelege atitudinea olandezilor față de imigranți”

Daniel van Soest/ foto arhiva personală

Eu, olandezul din Cârlibaba, am plecat la muncă în Olanda. Fac un proiect mic de restaurare pentru un prieten vechi și cu ocazia asta am șanse să cunosc mai bine viața de imigrant. Un efect amplificat de faptul că am plecat cu Loganul meu cu numere românești - mulți olandezi mă iau drept român.

Spre mirarea mea, toleranța, bunăvoința și deschiderea cu care olandezii de altfel se mândresc nu prea mi se aplică, ci a făcut loc pentru rezervă și indiferență, poate chiar un pic de suspiciune. Am surprins în mine un impuls să le clarific – stai liniștit, sunt olandez -, dar suprim impulsul și uneori acționez exact invers – ca să rămân undercover mă comport cât mai incognito, din curiozitate.

Ca să fiu sincer – experiența mea de imigrant e versiunea light: nu am venit cu microbuz, nu dorm cu mulți într-o cameră, am un loc frumos unde stau și lucrez, am timp de scris și de citit, și încă ceva important, eu știu ce se mănâncă în țara asta și chiar mie îmi place. După mai mult că doi ani de ședere neîntreruptă în Cârlibaba, am timp să reconsider decizia mea de a pleca din Olanda în România. 

În România mulți mă întreabă dacă nu mi-e dor de Olanda, dar tot timpul răspund ferm că nu – Cârlibaba e un loc prea frumos și sunt prea convins de scopul nostru acolo, ca să îmi mai fie dor de Olanda. 

Și așa am plecat spre țara mea, în octombrie, cu un suflet greu, cu un sentiment de abandon.

Era o toamnă blândă și într-o seara stăteam pe o terasă sub zidurile catedralei Haarlem, iar la ora 9 clopotele bisericii băteau o melodie monotonă, de parcă s-ar fi stricat ceva sau poate clopotarul ar fi adormit. Când barmanul mi-a turnat cu dedicație o bere artizanală în pahar, mi-a povestit că așa sună în fiecare seară, de la ora 9 la 9.30, ca semn că se închid porțile orașului. Porțile nu mai sunt, dar clopotele sună la fel, din Evul mediu până acum. Clopotele în sine aveau o istorie a lor – au fost găsite, sau mai bine spus furate de la o mănăstire abandonată din Egipt, în timpul cruciadelor, iar când cruciații au ajuns acasă, le-au agățat la turnul catedralei. În serile care au urmat, tot mergeam în oraș să aud clopotele și m-a cuprins un sentiment de bucurie neprevăzută – umblând pe lângă canalele și prin străduțele din Haarlem, evitând bicicliști și simțind mirosul vântului care bate de la Marea Nordului peste câmpurile cu vaci, un miros nu neapărat frumos, dar foarte cunoscut – în mirosuri se ascunde tot trecutul și toată copilăria.

Așa că am realizat că nu am plecat pentru că m-am săturat de țara mea - mi-a fost dor de Olanda mai mult decât am vrut să recunosc. Dar asta nu înseamnă că e o țară perfectă sau un loc unde se trăiește ca în vis. Nemulțumirea mea și dorința de schimbare aveau legătură cu modul în care este organizată societatea modernă occidentală. Ca să vă explic - în sistemul occidental omul în primul rând este consumator, înainte de a fi muncitor, antreprenor, bugetar sau orice - este consumator și prin urmare plătitor de taxe. Printr-o competiție cruntă de consum și de a etala puterea de a consuma, individul pierde orice energie pentru dezvoltarea lui personală, artistică sau spirituală (ar strica și productivitatea lui, și folosul lui pentru comunitate, bănuiesc). Esența societății a devenit consumul - într-o societate în care s-au estompat valorile și idealurile, consumul a devenit cel mai înalt mod de expresie. 

Când m-am mutat în România, la Cârlibaba, am căutat o alternativă și chiar am găsit. În România, în loc de consumator, pot să fiu gospodar. Cu două animale și o mică grădină te-ai eliberat de monopolul supermarketurilor. În Cârlibaba, strâng singur fructe, ierburi și ciuperci în pădure și pe dealuri și câteodată trec săptămâni întregi fără să merg la oraș. Așa îmi rămâne timp pentru studiu, pentru gândit, pentru natură și pentru Dumnezeu.

Foto Facebook Daniel van Soest

Acum începe iarna - mă pregătesc să mă întorc la Cârlibaba, așteptăm un sezon de schiat aglomerat. 

Foto Facebook Cabana De Pe Stanca

Și despre România? Eu sper că România găsește o cale de dezvoltare altfel decât Occidentul – o dezvoltare echilibrată, în care se păstrează libertatea și profunzimea, în care calitatea și integritatea vor veni la suprafață, în care nesiguranța și durerile vechi care încă se reflectă în obiceiuri și structuri contraproductive vor face loc pentru speranță și optimism.

Urmăriți, în continuare, povestea „olandezului din Cârlibaba”:

• Revolta olandezului de la Cârlibaba: Din ziua aceasta, am început să instig la o rebeliune măruntă, un refuz să le mai facem jocul. Aleg o viață fără șpagă, fără șmecherii și fără pile
• Olandezul din Cârlibaba: „Am ținut postul ortodox și acum, în Săptămâna Mare, mi-am amintit că noi, acasă, obișnuim să ascultăm în această perioadă o piesă a lui Bach”
• În Olanda m-am știut mereu scriitor, doar din păcate fără „ouevre”. Aici poveștile îmi vin singure într-o limbă care nu-i a mea – nebănuite sunt căile Domnului
• Un olandez care și-a deschis o pensiune la Cârlibaba îi găzduiește pe românii din diaspora întorși în țară în vacanță și le spune la plecare: „Sunteți liberi să vă întoarceți în țară oricând, și chiar vă așteptăm cu drag!”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp