Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Un tânăr care a proiectat aseară #Rezist pe o clădire, încătușat și luat de jandarmi: „Ați denigrat o instituție prin mesajul afișat”

Cristian Mihai Dide - rezist

(Foto: Facebook/Marilena Piuca)

Cristian Mihai Dide, un tânăr care a proiectat #Rezist cu laser vineri seara pe Palatul Regal, a fost luat cu cătușe de jandarmi și polițiști. Forțele de ordine susțin că bărbatul ar fi refuzat să se legitimeze.

Incidentul s-a petrecut în timpul festivalului Spotlight, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Pe rețelele sociale au apărut înregistrări video cu momentul în care Dide este încătușat de mai mulți agenți și dus la secția de Poliție. 

„Cristian Dide nu comisese vreo infracțiune, nu tulburase ordinea publică, nu produsese vreun prejudiciu material sau moral. Proiectase doar cu lumină un cuvânt care, pentru mulți dintre noi și dintre cetățenii României, înseamnă mult. Și făcuse acest lucru la un festival dedicat luminii.

Că suntem solidari cu el este de la sine înțeles. Ce trebuie să mai înțelegem este, însă, și următorul lucru: abuzurile autorităților deja se desfășoară în spirală. Sunt din ce în ce mai frecvente și nu se vor opri decât dacă le vom ține piept cu toții. Fiecare gest de abuz pe care îl tolerăm îi va face să creadă că au dreptul să facă orice vor în această țară”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de grupul Corupția ucide.

Protest anunțat pentru duminică în fața Muzeului de Artă

Grupul Corupția ucide a anunțat pe Facebook organizarea unui protest duminică, în fața Muzeului de Artă din București, începând cu ora 21:30. Participanții sunt îndemnați să aducă un laser verde, roșu, sau cu o lanternă pentru a proiecta mesaje. 

Mesajul postat de Corupția ucide:

„Cristian Mihai Dide, un tânăr din București care a participat de-a lungul timpului la mai multe proteste îndreptate împotriva guvernelor PSD-ALDE și împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost încătușat, arestat și dus la secția de poliție deoarece a proiectat mesajul #REZIST pe Muzeul de Artă și pe Monumentul Revoluției din centrul Bucureștiului în timpul festivalului luminii „Spotlight”, organizat de Primăria Capitalei.

Drept răspuns, duminică, ora 21:30, ne strângem în fața muzeului de Artă, unde proiectam mesaje. Vino cu un laser verde, rosu, sau cu o lanterna. #lumineazăorașul

Dacă nu ai laser vino oricum, proiectăm lumina cu led-urile telefoanelor. Este important să fim sute de persoane care participăm și luminăm clădirea.

(Foto: Facebook/Corupția ucide)

Cităm din Constituția țării noastre:

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

Intrebarea principală aici este: cum este posibil ca cineva să trimită politisti, cu atâta indârjire, ca sa legitimeze si să amendeze un cețătean care participa la un eveniment al Primăriei, un festival al luminii - cu lumina! (chiar si sub o forma de guerrilla). Din ce motiv, altul decât pentru a cenzura mesajul?

Dacă ai laser verde, poti să faci, miscand din maini, unul dintre cele 6 litere ale cuvantului REZIST. 6 lasere verzi ne permit să proiectăm cuvântul pe clădire.

Sau să rotești în cerc laserul verde, ca să faci un 0, care arată realizările noului guvern. Precum și realizările și nivelul de transparență ale primarului Gabriela Firea.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum ramane cu vrem o tara ca afara ?
    • Like 0
  • Cum ramane cu vrem o tara ca afara ?
    • Like 0
  • Cum ramane cu vrem o tara ca afara ?
    • Like 0
  • Nu e nevoie de un efort intelectual ca să realizăm că oricare dintre noi va fi în situația lui Dide pentru mai puțin decât un mesaj luminos.
    • Like 0
  • VARLY VARLY check icon
    Probabil nenea si tanti astia de la militie vor primii o prima mare ca au prins un infractor asa periculos. Vom ajunge vremurile in care daca te besesti pe strada, vei fi arestat pentru :
    -deranjarea ordinii publice
    -vatamare olfactiva
    -poluare sonora si poluarea mediului
    -jignirea cetatenilor de alaturi ( nu ai cerut voie )
    -poate mai sunt si alte faradelegi, care nu imi vin acum in minte
    si astea toate in anul de gratie 20 : 18.
    • Like 2
    • @ VARLY
      A, nu... vei fi pedepsit numai dacă te bășești in fața sediului PSD. Sau al Guvernului. Că va fi totuna.
      • Like 1
  • Asta-mi aduce aminte de miliţia ceauşistă care te sălta şi dacă scriai numele iubitei pe ziduri. Deci să nu ne mire dacă în vremurile lui Dragnea te saltă miliţienii pentru orice li se năzare.
    • Like 2
    • @ Dragoş Anghelache
      Atenție, nu poliția de azi, ci jandarmii au acționat. O clasă nouă de slugi, adaptată poftelor sultanului DragneaDan.
      • Like 0
  • Cineva se teme de semnificația unui simbol! Teamă și prostie. Dacă vor fi puse panouri cu acest simbol pe drumurile principale spre Parlament și Guvern atunci aceste instituții nu vor mai fi populate nici de teamă nici de prostie.
    • Like 1
    • @ Marius Daniel Merlusca
      VARLY VARLY check icon
      Adica acest simbol, poate si altele au puterea de a exorciza prostia si teama la ALESII TARII ???.....nu ne dati idei, ca ramanem fara ELITA
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult