Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Cine mă mai angajează la 45 de ani?....” Drama profesioniștilor „bătrâni” sau când ceasul profesional bate mai tare decât ceasul biologic

Angajat 40+

Foto: Getty Images

Principiul de bază al pieței muncii din România este următorul: la finalul zilei, ce contează este ca treaba să fi fost făcută. E mai puțin important dacă ești bărbat sau femeie, ce culoare a pielii ai, ce religie sau chiar studiile pe care le-ai terminat. Din toate aceste puncte de vedere, România este departe de problemele de discriminare cu care se confruntă alte țări. Mai puțin când vine vorba de un singur lucru – vârsta. Angajatorul român trece cu vederea aproape orice, însă când este pus față în față cu un candidat de 45-50 de ani, stă mult pe gânduri dacă să-l angajeze sau nu.

Nu vreți să știți cât de mulți oameni care au rămas fără job în ultimul an și care au în jurul vârstei de 50 de ani se tem că nu se vor mai angaja niciodată. Angajatorii recunosc că sunt cei mai stabili angajați, dar au rezerve în a le face o ofertă pentru că se gândesc că nu sunt suficient de digitalizați, nu mai investesc timp și efort în a-și face update-urile pe care le cere orice meserie, nu au energia celor foarte tineri, le este mai greu să învețe, sunt mai puțin flexibili. O listă întreagă de puncte slabe se înșiră automat în fața recrutorilor care se uită peste CV-ul unui candidat de 50 de ani. Îl trec apoi frumos în coada listei și aleg, mai împăcați, variante mai cu CNP de dată recentă.

Oricât de dur sau de cinic sună, asta este realitatea. Și nici angajatorii nu se feresc să o recunoască. Sunt, sigur, domenii în care vârsta nu este neapărat o problemă, cum ar fi retailul sau anumite sectoare de producție, însă, în rest, ca regulă generală, se caută brațele și mințile tinere. Nu sună poate nici moral, nici „politically correct” ce urmează să spun, însă adevărul este undeva la mijloc. E drept că unor oameni care sunt perfect apți de muncă și, mai mult decât atât, au o experiență în spate care poate fi valoroasă pentru orice companie li se retează șansa de a-și mai practica profesia. Pe de altă parte, toată acea listă de puncte slabe pe care le invocă de multe ori angajatorii nu reprezintă doar un pretext. Pur și simplu, în unele cazuri, după o anumită vârstă, apare un anumit nivel de plafonare care este greu de acceptat pe o piață a muncii atât de competitivă precum cea de acum.

Să le luăm pe rând. Știu că percepția generală este că, dintre toți, cei mai afectați sunt cei care intră în această categorie de vârstă și, ca nivel profesional, se află în zona de muncitori calificați sau necalificați, cu studii medii, eventual din orașele mai mici. Da, și ei întâmpină probleme, dar pot face mai ușor o trecere în alt domeniu și găsesc deschidere acolo unde se fac angajări masive pe poziții de entry level sau care nu necesită un bagaj foarte complex de cunoștințe – retail, transport, curierat, anumite zone de producție. Însă problema reală este la specialiști, la cei din segmentul white collar, pentru care este foarte greu să facă un pas în spate, pe poziții inferioare sau pe salarii mai mici, dar care, pe de altă parte, sunt, pe alocuri, depășiți de ritmul în care evoluează lucrurile în anumite sectoare. Sunt oameni, care, din păcate, au rămas în urmă cu digitalizarea, nu se pun la curent cu inovațiile dintr-un anumit domeniu, refuză să mai învețe lucruri noi, se adaptează destul de greu la stilul de lucru al echipelor mai tinere și pun ei înșiși o barieră în relația cu ceilalți atunci când încep să se simtă frustrați de cele de mai sus.

Realitatea e că este o capcană în care oricare dintre noi ar putea să cadă. Am spus-o de nenumărate ori: plafonarea e un defect pe care se pare că îl avem noi, românii, de vreme ce datele Eurostat arată că sunt pe ultimele locuri în Europa la capitolul ”life long learning”. Adică la felul în care reușim să ne mobilizăm și să continuăm să învățăm, într-o formă sau alta, și după terminarea studiilor. Ne e greu să înțelegem că noi rămânem într-un punct, dar totul în jurul nostru evoluează. Dacă nu ne urcăm în același tren și nu ținem pasul, din spate vor veni alții care știu mai multe, care sunt mai adaptați la piață, care sunt mai dispuși să învețe. În condițiile astea, cine poate blama un angajator care alege un candidat care răspunde nevoilor de azi în defavoarea unuia care răspunde nevoilor de acum 10 ani? Da, ideea de incluziune trebuie să existe și pe piața muncii, dar nu cu orice preț. Atunci când refuzi să angajezi pe cineva pentru că a rămas cu câțiva ani în urmă cu formarea și informarea nu se mai numește discriminare. Se numește corectitudine.

Vine însă și cealaltă față a monedei. Pentru că nu sunt puține cazurile în care oameni de 45, 50 de ani nici măcar nu sunt chemați la un interviu doar din cauza vârstei pe care o au. Aici, da, vorbim de discriminare și e ciudat că majoritatea celor care se află în top managementul companiilor mari fix în această categorie de vârstă se află. Ce e greșit în abordarea lor e că unicul criteriu în funcție de care aleg sau resping un candidat este vârsta, nu aptitudinile reale pe care le are cineva care vrea să se angajeze. Vârsta poate fi un motiv legitim doar dacă, din cauza ei, am încetat să mai creștem profesional și să mai învățăm lucruri. Altfel, e doar un număr care poate să se transforme și într-un mare avantaj pentru că, da, experiența de viață vine de multe ori la pachet și cu maturitate profesională, cu maturitate personală, cu responsabilitate, cu ceva mai multă disciplină, cu o mai bună ancorare în tot ceea ce presupune, până la urmă munca. Cu tot aplombul și entuziasmul lor, tinerii nu au cum să aibă din prima toate aceste calități pentru că multe se dobândesc în timp și vin după ce ai trecut prin anumite etape profesionale.

Cu cât crește vârsta de pensionare, cu atât crește și nivelul de îngrijorare sau chiar disperarea celor care nu reușesc să se angajeze pentru sunt făcuți să se simtă prea „bătrâni” sau „depășiți”. Realitatea este că la 45 de ani încă ai, și fizic, și mental, capacitatea de a fi un angajat valoros, dar, cumva, trebuie să te întâlnești la mijloc cu angajatorii. Unii trebuie să accepte că, dacă nu țin pasul cu vremurile, nimeni nu este obligat să rămână pe loc, după ei. Iar ceilalți trebuie să înțeleagă că nu fac decât să restrângă o piață a candidați care deja reîncep să fie selectivi sau insuficienți pentru anumite domenii dacă pragul lor de eligibilitate pentru candidați este, cu indulgență, de 40 de ani. E posibil să fie nevoie de eforturi suplimentare, dar necesare, precum susținerea reconversiei profesionale, mai ales când recunosc că au dificultăți în a găsi oameni pe care să-i angajeze.

Aici, ar fi un loc la masa discuției și pentru reprezentanții statului. Dacă vrem să avem oameni care ies la pensie aproape de 70 de ani, trebuie, într-un fel, să-i ajutăm să-și găsească locul pe piața muncii sau pe angajatori să-i integreze mai ușor. Ce facem cu ei dacă de la 50 de ani devin outsideri? Îi pensionăm anticipat, îi asistăm social, îi lăsăm, pur și simplu, să se descurce de pe o zi pe alta? E una dintre cele mai presante probleme de pe piața muncii a cărei rezolvare nu mai poate fi amânată prea mult. Nu își permite nimeni – nici cei care au sau vor avea nevoie de un loc de muncă, nici companiile și nici statul. Și, dintre toți, statul cred că își permite cel mai puțin să nu se mai implice.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eh, procesul de recrutare este unul dintre cele mai dificile cu care are de-a face un manager. Un manager cu performante exceptionale poate sa dea foarte usor gres daca nu gandeste corect atunci cand isi construieste echipa.
    Este foarte importanta politica de recrutare si cat de "aderent" este managerul la aceasta. Daca politica prevede sa recrutezi doar tineri sub o anumita varsta, esti sortit esecului. Vei avea un "turnover" ridicat tot timpul si iti vei petrece mult timp cautand inlocuitori. Un manager bun si orientat spre rezultate poate sa "fenteze" politica, pentru ca intotdeauna aceasta politica este nescrisa. Daca ar fi scrisa, ar fi impotriva legii.
    Un manager bun isi construieste o echipa echilibrata. Va planta in mijocul acesteia niste "piloni" stabili, iar in jurul lor va constui o echipa dinamica, entuziasta, care va face o treaba buna. Intotdeauna ancorata de acei piloni despre care vorbeam, a caror competenta nu poate fi pusa la indoiala.
    Din experienta mea de peste 35 de ani, va spun ca o echipa in care toate generatiile sunt reprezentate este cea care performeaza cu adevarat. Nu vorbesc aici despre zona IT, care in mod firesc nu are cum sa aiba toate generatiile. Vorbesc despre o echipa care are activitati complexe (cum sunt cele din zona de productie), care are orientare spre rezultate pe termen lung, spre rezolvarea problemelor, spre o viata sociala normala. Nu ca IT-istii sau alte profesiuni nu ar avea obiective, Doamne fereste, dar credeti-ma ca greutatile si bucuria trecerii peste ele impreuna cu colegii este cel mai bun liant intr-o echipa. Succes!
    • Like 0
  • Realitatea e ca piata muncii din RO este in degringolada absoluta. Se cauta profesionisti cu multi ani de experienta dar preferabil sub 30 de ani si pretentii salariale de juniori. Bugetele cu care lucreaza firmele de recrutare sunt de multe ori caraghioase, dar si oamenii de acolo incearca marea cu degetul cautand fraierul (sau disperatul) care accepta. Si culmea e ca intotdeauna se va gasi unul care sa lucreze mai ieftin, chiar daca nu neaparat si mai bine. Recrutatile sunt oricum facute de catre oameni care de extrem de multe ori nu au legatura cu domeniul pentru care recruteaza iar interviul de aptitudini este de multe ori superficial pentru ca singurul care stia despre ce e vorba fie e deja plecat fie e cu demisia depusa.
    Crema angajarilor o iau firmele de leasing de personal care aloca acelasi om la 3-5 clienti si isi permit salarii competitive pentru ca ei transfera costurile catre clienti. Doar ca intr-adevar dupa o varsta iti pierzi flexibilitatea de a comuta de pe un proiect pe altul de 3 ori pe zi in 3 medii diferite, joburile de genul asta sunt intr-adevar pentru cei tineri si foarte tineri, care folosesc experientele astea pentru a isi consolida CV-urile si reteaua de cunostiinte. Clientii firmelor de leasing platesc sume aberante si sunt multumiti ca nu au costuri de personal ci de servicii prestate de terti.
    Discutam cu cineva despre aberatia de a lasa oamenii buni sa plece in loc sa ii motivezi sa ramana, chiar daca inlocuirea unui om cu vechime este mai costisitoare pe termen mediu-lung decat pastrarea personalului instruit. A incercat sa imi explice ca managementul isi asuma riscul de a pierde oamenii cu experienta pentru ca decat sa cheltuie acum pentru motivarea unui angajat mai bine platesc undeva in viitorul nedefinit costul necesar sa il schimbe. Probabil ca aberatia asta vine din cauza retelei stufoase si rigide de management, care a pus distanta mare intre managementul superior si lucratorul final. Practic managerul din varful ierarhiei habar n-are si nici nu il intereseaza ce trebuie sa stie cel de la baza si nu intelege care e impactul pierderii unui numar de oameni din echipele "de jos". Pentru el personalul este doar un numar oarecare de coloane dintr-un raport, cu costuri salariale, costuri administrative si numar de personal, dar niciuna din coloane nu reflecta eficacitatea angajatilor, gradul lor de incarcare, impactul individual asupra calitatii
    • Like 1
  • Păi experiența se plătește, iar patronu vrea să plătească minimul posibil!
    • Like 3
  • Ma aflu in alta tara europeana, unde , desi e plin de migranti inca se gasesc joburi, exista foarte multe variante de part time/ minijob...iar o chestie faina si normala e ca in multe posturi de Front Office sau in comert ( haine, parfumerii de lux) sunt foarte multe dne de 45 + .In Romania, in comert deja de la 35 esti considerata batrana.
    • Like 4
    • @ Alina Alina
      si eu am remarcat asta. Si mai mult, nu e rusine la 40 de ani sa inceapa un curs, sa invete o meserie ce in romania e inferioara (electricienii, instalatorii, zugravii sunt la fel de bine platiti ca inginerii aici). in Romania sa o iei de jos e un esec, sa mergi cu metroul dupa ce ai fost sef la birou e o rusine...
      • Like 4
    • @ Claudia Olteanu
      A munci ,NU este si nici nu va fi o rusine ! Daca observam cazul Joponiei ,unde seniori de 70 ani inca sunt activi si nu vor sa, alase jobul ! Cred ca , este o mare problema de ,nivelul de educatie , Asa se explica poate si starea de sanatate a seniorilor japonezi ,Ca sa mai lucrezi pe la 70 ani trebuie sa fii ,,sanatos inclusiv cu Capul ! Cred ca tot de educatie depinde si ,stilul de viata , alimentatie ,comportament etc,
      • Like 1
  • In cazul femeilor este si mai rau! Dupa 40 de ani nu mai existi profesional. Poti sa dovedesti ca ai aptitudinile necesare, ca esti autoperfectionista sau dispusa sa inveti, nu conteaza! Este adevarat ca multi spun ca au trecut de-o anume varsta si nu mai vor sa invete, dar principala cauza nu este plafonarea ci faptul ca cei trecuti de 40-45 nu accepta sa fie tratati ca niste carpe. La fel cum lor li se pretinde si ei pretind. In plus nu pot fi manipulati sau dusi cu zaharelul.
    • Like 4
  • Ei ,acești minunați recrutatori care unii dintre ei erau trainee de 20-25 maxim ma considerau bătrân la 32 ani , dar acum la 48? Vindem vise din Occident degenul “ asa este normal” nu i asa fraților. Trăiți putin in Occident dar faceți parte din sistem adică munciți cu adevărat plătiți tace si apoi vedeți ce înseamnă Occident. La noi multinaționalele vin cu traininguri si spălări de creier….. iar câțiva lingăi care au funcții ajunși prin metode cunoscute si specific pt RO si care tin de scaun …. NU au sa ti permită sa ajungi niciodată sa fii ceva! Ex: uitați va la conducerea țării de 30 ani si este același lucru in piața muncii!
    • Like 4
    • @ Calin Daniel
      Exact! Foarte bine punctat !
      • Like 0
  • check icon
    Am 37 si niciodata nu mi-am trecut varsta sau starea civila pe CV. Nici nu se trece. Daca sunt intrebat despre viata privata, spun ca explorez (sunt celibatar oricum).

    Mai mult, nu mi-am trecut nici anii inceperii si terminarii facultatilor, pentru ca i-am considerat irelevanti, iar ca experienta de munca, nu am mai adaugat pozitiile pe care am lucrat in urma cu peste 15 ani, la inceput de cariera.

    Daca cineva doreste sa imi afle varsta, daca am copii si cati am, e liber sa ma cheme la un interviu, la care de obicei refuz intrebarile foarte personale si care nu au treaba cu interviul. Daca nu imi place persoana de la interviu, in trecut nu am avut nici retineri in a ma ridica de pe scaun si a pleca, lasand comentariul de rigoare. Nu inghit obraznicia si aroganta angajatorului in cadrul interviului.

    Nu am nicio indoiala ca experienta mea din CV va iesi in fata la multi candidati tineri. Coincidenta, chiar lucrez cu digitalizarea cladirilor inteligente la nivel global si cu transformarea digitala, pentru o companie cu peste 100.000 de angajati la nivel global, deci competentele digitale nu sunt o problema.
    • Like 2
    • @
      Așa am procedat și eu de câteva ori , dar mi-au respins CV-ul pe motiv ca e incomplet sau nu a fost completat corespunzător . Trist !
      • Like 0
  • mhm check icon
    Senzația mea e că angajatorii se cam tem de cei de 40+. Un om bine pregătit la vîrsta aceea nu prea poate fi tratat ca un sclav, iar asta e ce vor mulți angajatori. Rețeta (nu infailibilă) e pfa pe meseria respectivă și colaborări în proiecte individuale.
    • Like 9
    • @ mhm
      Da, faptul că la 40+ nu e la fel de dispus la program prelungit e una dar cred că motivul principal îl constituie salariile mai mici la vârsta mai mică. Pentru angajatorii/recrutorii care practică așa ceva li s-ar putea spune că pierd adesea oameni gata formați iar inițierea în digitalizare este un obstacol prea mic pentru a-și permite luxul să renunțe la oameni valoroși.
      • Like 1
    • @ mhm
      mhm are dreptate, nu are nici o legătură plafonarea sau lipsa competențelor digitale, e vorba pur și simplu că patronii vor salarii cat mai mici iar un viitor angajat de 40-48 de ani nu poate fi tratat ca un începător nici la program nici la salariu. Dacă un junior aflat la început de drum accepta program prelungit și un salariu de mizerie e că vrea să se perfecționeze și se bazează pe susținerea părinților pe când un adult care are și familie de întreținut eventual copii nu poate fi aburit de patronii puși pe căpătuială care tocmai pe asta mizează. Acum având în vedere gradul de educație al antreprenorilor români ( nu mai vorbesc de fătucile puse pe post de secretare/hr adică interfața patronului) e clar că singurul criteriu de departajare e un salariu cât mai mic dacă se poate să tindă spre zero.
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult
sound-bars icon