Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Uneori e bine să-ți scoți propria inimă din corp

inima  - getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

Uneori e bine să-ți mai scoți propria inimă din corp, să o pui pe o tavă în fața ta și să o privești cu atenție. Vei învăța multe lucruri. Îți vei da seama cât de fragilă este și ce muncă trebuie să facă, fără oprire. Cum se descurcă ea în somn, la veghe, la fugă, la ridicarea de greutăți, la despărțiri de oameni, la dor, la certuri, la împăcări. Cum bate întruna, secundă de secundă, minut de minut, zi de zi, până când completează o viață și se oprește. Ai vârsta inimii tale și câte povești ai strâns în ea îți arată cât de mult ai trăit. Dacă o privești cu atenție, îi observi toate hopurile pe care le-a trecut, tot sângele care a lăsat semne în ea, toate poveștile care au marcat-o. Pentru primele, e nevoie să deschizi larg ochii. Pentru ultima parte, e nevoie să îi închizi. Când îți iei inima și o pui la loc, observi că poți merge înainte altfel.

Lucratul cu inimile altora poate speria, pentru că responsabilitatea este uriașă. Reglarea lor necesită uneori gesturi simple, proceduri complicate, tratamente amestecate sau doar niște cuvinte. Există oameni care și-au neglijat inimile și ajung cu ele în piuneze, slăbite, lăbărțate, plictisite. Există oameni care le-au ascultat cu atenție și au știut să reducă ritmul, atunci când anumite condiții o impuneau. Există oameni cu inimi rele. Există oameni cu inimi mari, dar asta nu este o mărire morfopatologică și nu pune probleme. Există oameni fără inimă care trăiesc bine-mersi așa.

Când am intrat pentru prima dată în salonul de cardiologie, mi-am zis că nu voi reuși niciodată să fac bine un om venit acolo cu o afecțiune gravă. În al cincilea pat era un vârstnic cuplat la un ventilator mecanic, în comă profundă. În primul, o doamnă avea o dilatație impresionantă de aortă. În al treilea, un bărbat abia mai respira din cauza unei insuficiențe cardiace. Era prima mea zi acolo și voiam să fug, convins fiind că nu am ce să caut în mijlocul acelei suferințe ubicuitare. Nu știam de unde să apuc fiecare caz, ce să fac pentru acei oameni, dincolo de niște noțiuni pe care le cunoșteam foarte bine în teorie. Mâinile îmi deveneau amorțite și reci, nu aveam putere în picioare, nu puteam gândi limpede niște conduite sau scheme de tratament. 

M-am dus lângă pacientul aflat în comă, m-am apropiat de capul său, rămânând suspendat în timp, cu mușchii contractați. La naiba, nu aș vrea să vin aici și mâine, și poimâine, și-n toate zilele care vor urma. Aici e dezastru. Aici psihicul îți iese din corp și fuge cu coada între picioare. Aici, chiar dacă ești medic, inima obosește de zece ori mai repede, cu atâta uzură și suferință în jur. Nu vedeam loc pentru nicio interacțiune fericită revelatoare, un contact plin de uimire, un gest simplu încărcat cu energie pozitivă. Nu vedeam un mediu propice pentru vreo poveste frumoasă.

Timpul a zburat, cocoțat pe aripile unui avion, ca un cascador suprem. Treptat, aveam să descopăr că acel mediu era poate mai potrivit pentru contacte deosebite, pentru povești speciale, tocmai pentru că acestea se pot naște mai bine din suferință. Au urmat conexiuni în care inimile celor două tabere, medic și pacient, s-au schimbat negreșit, evoluând sub priviriri și cuvinte, dincolo de proceduri și medicații. Au urmat momente chiar suspendate deasupra rațiunii, cărora nu le-am găsit niciodată o explicație clară. Am trăit acolo scene veritabile, dezbrăcate de orice strat superficial sau mască obligatorie generată de adaptarea continuă la normele societății. Am văzut disperare și speranță. Am atins moarte și viață.

Legătura dintre medic și pacient e poate cel mai frumos lucru din medicină. Actul medical produce schimbări nu unilaterale, ci negreșit de ambele părți. De multe ori, un om are nevoie de un medic. De multe ori, un medic are nevoie de întâlnirea cu un om. Desăvârșirea în avansul nostru în viață provine din apropieri ce par haotice, dar în esență sunt foarte bine aranjate. Când îți scoți inima și o pui în fața ta, într-o sesiune de analiză profundă, îți dai seama că ea s-a schimbat și a ajuns ce este mulțumită inimilor celorlalți oameni, pe care le-ai atins fără să le atingi.

Articol preluat de pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Scris din inima si am intalnit cativa doctori cu inima
    • Like 0
  • Eu, chirurg generalist, actualmente pensionar, pot să confirm cele afirmate în articolul de mai sus, ba mai mult, le-aș întâri. Mi-am petrecut viața de chirurg într-un mic spital de provincie (e drept, nu pentrucă așa am vrut-visam cu totul altceva-dar pe vremea aia mai mult nu s-a putut) și acum, spre sfârșit îndreptându-mă, nu pot spune, decât că mă mir, că încă mai trăiesc( e drept, după mai multe intervenții chirurgicale cardio-vasculare), după cât stress am avut parte în cei cca 40 de ani de activitate, în condiții imposibil de imaginat, chiar de către alți chirurgi, adică un fel de apostolat în chirurgie. Acum însă, spre sfârșit, cum ziceam, când merg(din ce în ce mai greu) pe stradă, sunt mândru că mulți oameni mă salută cu respect ”Să trăiți dom doctor”.
    • Like 0
  • acest articol, scris cu o inima mare, iti atinge inima fara sa vrei. Cate inimi pot sa incapa intr-o inima? Iata, multe.
    • Like 1


Îți recomandăm

Maria Culescu

R. era în clasa întâi atunci când medicii au descoperit că are leucemie. A mers la o clinică din Italia pentru transplant. Acolo a stat mai bine de un an, s-a însănătoșit și s-a întors în România. Copila era în remisie totală, dar urma cure de citostatice de întreținere. Îi căzuse părul. Părinții au trimis-o la școală cu o bandană pe cap. (Sursa foto: Asociația M.A.M.E)

Citește mai mult

Fetiță deschizând ușa

Culorile aprinse suprastimulează, iar copiii sunt suficient stimulați în viața lor: la grădiniță, la școală, la sport, în parc, la cursuri și așa mai departe. Măcar acasă le putem oferi un mediu calm, liniștitor în care să se concentreze și să se deconecteze cu ușurință. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Viorica Vasilica Dăncilă - Liviu Dragnea - Foto George Călin

După 2 ani de guvernare PSD-ALDE, partide care au câștigat alegerile cu un scor zdrobitor, România arată ca pe timp de război. Trage toată lumea în toată lumea și o stare de tensiune extraordinar de puternică domină societatea. În fața unui raport MCV catastrofal pentru guvernarea de la București și la câteva ore de la votarea Rezoluției privind statul de drept în Parlamentul European- se naște o întrebare de bun simț: în ce măsură mai are coaliția PSD-ALDE legitimitate pentru a exercita puterea? (Inquam Photos)

Citește mai mult

Adrian Despot

Un artist care urcă pe scenă nu ar trebui să-i mulțumească niciodată „domnului primar” sau altui politician. „Eu mulțumesc publicului”, spune Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie. (Credit foto: Vlad Bâscă)

Citește mai mult