Uneori e bine să-ți scoți propria inimă din corp

(Foto: Guliver/Getty Images)

Uneori e bine să-ți mai scoți propria inimă din corp, să o pui pe o tavă în fața ta și să o privești cu atenție. Vei învăța multe lucruri. Îți vei da seama cât de fragilă este și ce muncă trebuie să facă, fără oprire. Cum se descurcă ea în somn, la veghe, la fugă, la ridicarea de greutăți, la despărțiri de oameni, la dor, la certuri, la împăcări. Cum bate întruna, secundă de secundă, minut de minut, zi de zi, până când completează o viață și se oprește. Ai vârsta inimii tale și câte povești ai strâns în ea îți arată cât de mult ai trăit. Dacă o privești cu atenție, îi observi toate hopurile pe care le-a trecut, tot sângele care a lăsat semne în ea, toate poveștile care au marcat-o. Pentru primele, e nevoie să deschizi larg ochii. Pentru ultima parte, e nevoie să îi închizi. Când îți iei inima și o pui la loc, observi că poți merge înainte altfel.

Lucratul cu inimile altora poate speria, pentru că responsabilitatea este uriașă. Reglarea lor necesită uneori gesturi simple, proceduri complicate, tratamente amestecate sau doar niște cuvinte. Există oameni care și-au neglijat inimile și ajung cu ele în piuneze, slăbite, lăbărțate, plictisite. Există oameni care le-au ascultat cu atenție și au știut să reducă ritmul, atunci când anumite condiții o impuneau. Există oameni cu inimi rele. Există oameni cu inimi mari, dar asta nu este o mărire morfopatologică și nu pune probleme. Există oameni fără inimă care trăiesc bine-mersi așa.

Când am intrat pentru prima dată în salonul de cardiologie, mi-am zis că nu voi reuși niciodată să fac bine un om venit acolo cu o afecțiune gravă. În al cincilea pat era un vârstnic cuplat la un ventilator mecanic, în comă profundă. În primul, o doamnă avea o dilatație impresionantă de aortă. În al treilea, un bărbat abia mai respira din cauza unei insuficiențe cardiace. Era prima mea zi acolo și voiam să fug, convins fiind că nu am ce să caut în mijlocul acelei suferințe ubicuitare. Nu știam de unde să apuc fiecare caz, ce să fac pentru acei oameni, dincolo de niște noțiuni pe care le cunoșteam foarte bine în teorie. Mâinile îmi deveneau amorțite și reci, nu aveam putere în picioare, nu puteam gândi limpede niște conduite sau scheme de tratament. 

M-am dus lângă pacientul aflat în comă, m-am apropiat de capul său, rămânând suspendat în timp, cu mușchii contractați. La naiba, nu aș vrea să vin aici și mâine, și poimâine, și-n toate zilele care vor urma. Aici e dezastru. Aici psihicul îți iese din corp și fuge cu coada între picioare. Aici, chiar dacă ești medic, inima obosește de zece ori mai repede, cu atâta uzură și suferință în jur. Nu vedeam loc pentru nicio interacțiune fericită revelatoare, un contact plin de uimire, un gest simplu încărcat cu energie pozitivă. Nu vedeam un mediu propice pentru vreo poveste frumoasă.

Timpul a zburat, cocoțat pe aripile unui avion, ca un cascador suprem. Treptat, aveam să descopăr că acel mediu era poate mai potrivit pentru contacte deosebite, pentru povești speciale, tocmai pentru că acestea se pot naște mai bine din suferință. Au urmat conexiuni în care inimile celor două tabere, medic și pacient, s-au schimbat negreșit, evoluând sub priviriri și cuvinte, dincolo de proceduri și medicații. Au urmat momente chiar suspendate deasupra rațiunii, cărora nu le-am găsit niciodată o explicație clară. Am trăit acolo scene veritabile, dezbrăcate de orice strat superficial sau mască obligatorie generată de adaptarea continuă la normele societății. Am văzut disperare și speranță. Am atins moarte și viață.

Legătura dintre medic și pacient e poate cel mai frumos lucru din medicină. Actul medical produce schimbări nu unilaterale, ci negreșit de ambele părți. De multe ori, un om are nevoie de un medic. De multe ori, un medic are nevoie de întâlnirea cu un om. Desăvârșirea în avansul nostru în viață provine din apropieri ce par haotice, dar în esență sunt foarte bine aranjate. Când îți scoți inima și o pui în fața ta, într-o sesiune de analiză profundă, îți dai seama că ea s-a schimbat și a ajuns ce este mulțumită inimilor celorlalți oameni, pe care le-ai atins fără să le atingi.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp