Dacă nu ne oprim la scorul de 1-0 în dezbaterea dintre dr. Mihai Craiu și Olivia Steer sau ridiculizarea situației în sine – atunci avem un punct bun de pornire pentru o discuție serioasă despre vaccinare. Pentru că pare că punem foarte mult accent pe vocea antivacciniștilor când, în realitate, nu sunt ei principala cauză pentru rata scăzută de vaccinare din România. Un sondaj național, organizat în 2019 de Societatea Națională de Medicină a Familiei realizat în colaborare cu Societatea Română de Microbiologie (SRM) și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, arată că 81,1% dintre cei chestionați sunt de părere că vaccinarea copiilor este necesară și peste 54% consideră că beneficiile sunt mai mari decât riscurile.
Doar 10,3% susțin că vaccinarea ar putea fi problematică.
Este, desigur, important să stopam argumentele false și să anihilăm teoriile conspirației dar este și un moment util pentru a ne adresa problemelor specifice ale societății noastre, ca sistem de gândire și de sănătate, ca să nu mai ajungem la peste 60 de decese de rujeolă, boală considerată eradicată prin vaccinare în majoritatea țărilor dezvoltate.
După apariția studiului danez de la începutul lunii martie, care a urmărit peste 650.000 de copii pe o perioadă de 10 ani, și care a arătat clar că nu există nicio legătură între vaccinul contra MMR și apariția autismului, Facebook a decis să cenzureze conținutul care promovează mesaje antivaccinare și probabil acesta este și motivul pentru care Olivia Steer a optat să-și închidă pagina personală în urma dezbaterii de zilele trecute.
2-0 contra antivacciniștilor.
Dar ce facem în rest?
În România, rata de vaccinare este sub 75% în condițiile în care limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății este de 95%. Cum ajungem acolo?
De ce nu se vaccinează românii?
1. În primul rând pentru ca nu există o cultură a prevenției
La nivel național, media de nereprezentare la vaccinare este de 45,9%, adică aproape jumătate din totalul celor nu sunt vaccinați, cu vârsta de până la 18 luni, nu s-au prezentat la vaccinare, arată în 2018 un document elaborat de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, unde avem situația acoperirii vaccinale pentru luna iulie 2016.
Tot în acest raport, refuzul de vaccinare apare cu o medie națională de 7,8% (medie obținută din procentul de 8,2% din urban și 7,3% din rural); de aici ne este clar că discursul antivacciniștilor nu este un factor decisiv – nici în urban – unde accesul la (dez)informare poate fi crescut, nici în rural – unde poate teoria conspirației poate prinde mai ușor.
2. Accesul la vaccinuri este greu.
O să detaliez acest punct care posibil să fie piedica cea mai importantă. Accesul la vaccinuri înseamnă mai multe lucruri: producție de vaccinuri, proces de achiziție de vaccinuri și acțiunea în sine de vaccinare. Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, abia atunci putem să ne gândim că populația are un acces crescut la vaccinuri.
Recitesc mesajele primite de la prieteni în 2016, 2017 sau chiar 2018 în care mă rugau sa îi ajut să vorbesc cu medici, clinici sau chiar companii farmaceutice pentru a face rost de vaccinuri pentru copiii lor; fie începuseră vaccinul cu un anumit produs și voiau să continue pentru rapeluri tot cu acela, fie medicul de familie nu îi putea ajuta să inițieze vaccinarea. Problema era aceeași: cum facem rost de vaccinuri?
De ce nu avem vaccinuri? De ce nu sunt acestea disponibile?
Producția de vaccinuri durează mult, între 3 și 22 luni în funcție de vaccin. Sunt produse biologice pentru care este nevoie de un proces complex de fabricație și este bazat pe o cerere clară. Nu pot fi fabricate vaccinuri și ținute în depozite - în caz ca va fi nevoie. Pentru a avea vaccinuri la timp trebuie ca procesul de achiziție sa se întâmple înainte de nevoie cu ...aprox. 3-22 luni. Vorbim despre vaccinurile din schema gratuită oferite de stat dar și de cele opționale. Practic, la nivelul Ministerului, comenzi într-un mandat de ministru și vaccinurile vin în altul. Credeți că se întâmplă acest lucru în România?
Infrastructura de vaccinare: cabinete medicale și personal.
Dacă în orașe este mai ușor, în mediul rural lucrurile acestea nu „vin de la sine”. Sunt medici care nu au cabinete, sunt sate și comune fără dispensar. Fără minimul necesar.
În plus, sunt părinți plecați din țară și copii rămași cu bunici, frați mai mari sau chiar rude îndepărtate pentru care problemele primare, de subzistenta sunt mai urgente decât vaccinarea. Se poate merge din „ușă în ușă”, dar despre ce resurse discutăm, despre ce perioadă de timp? Este sustenabil?
Acestea sunt problemele reale ale vaccinării în România.
Olivia Steer, Paul Hitter, „Vaccinurile omoară”, „Stop vaccines” sau alte forme de (dez)informare „virusează” un public destul de fragil și de instabil care este oricum ușor de deturnat din convingeri pentru că nu știe să și le fundamenteze și nu are obișnuința unei informări clare, coerente și cu argumente științifice. Mai mult, este un actor pasiv care nu își asumă responsabilitatea în cunoștință de cauză, ci fentează responsabilitatea fără cunoștințe.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prospectul spune ca sunt 500 micrograme de aluminiu in vaccin.
https://www.ema.europa.eu/en/documents/product-information/infanrix-hexa-epar-product-information_ro.pdf
Discutai acum ceva ani cu dr de familie ce a fost dr pe timpul raposatului la tzara, obligata, si a zis ca atunci cand s-a inceput canalizarea satului si a scolii i s-au injumatatit numarul de pacienti la cabinet ! chiar si asa, cu o parte din canalizat.
Pe următoarele nu vreau sa le zic că mă deoache antivaxxerii :D
Altfel subiectul asta cu cine e pro consumerism farmaceutic si cine nu va ramane pe ani de zile, nimeni nu o sa accepte ca are abordare gresita, eu nu recunoscui nici macar cand dadeam juma de salariu la farmacie si medici si analize aiurea.
Ca o vaccinare sa functioneze, e nevoie de un procent f. mare de activate de anticorpi. Nu ajunge sa vaccinam toata Africa, bolile si speranta de viata e la fel de proasta pana cand nu au fost introduse programele de reducere a foametei (din 2008 pana in 2018 s-a injumatatit numarul celor in conditii de foamete). Sau vezi cazurile de polio vaccine derivated in Mali, Ucraina, Afganistan.
Cu astea rezolvate, scapam si de argumentele anti-vaxerilor, ca nu au anticorpi post vaccinare, sau ca uite, apar boli si la cei vaccinati. Si astea la noi se pot rezolva in cateva luni. Dar na, multi prefera sa se certe in idei - uite de cati ani ne certam si contrazicem dar de facut nu facuram nimic?
Edit: nu alternativa la vaccinare, ci completare la sanatate. Alternativa la dezbatere.
La problema igienei exista o solutie imediata: construit si reparat, solutie ce cu mobilizarea multora se poate aplica in cateva luni. Eu sustin un ong implicat in comunitatile cele mai sarace, e evident ca e nevoie si de efortul mai multora. Si a dvs.
Insa reactia emotionala e mult mai mare la pericole absolut insifigniante statistic, asupra carora nu avem niciun contorl individual dar cu mare impact emotional: terorism, catastrofe aeriene, efecte nefaste ale vaccinurilor....
Incearca sa-i spui unuia speriat ca riscul sa fii schilodit de un vaccin e mult mai redus decat sa fii schilodit de propria mobila din casa. Sau ca riscul sa fii omorat de un terorist e mai redus decat riscul sa te omoare propria nevasta/sot. Ca ai sanse mult mai mici sa mori zburand 50000km decat mergand pe bicicleta 150. Nu prea ai cum sa combati o fobie cu o statistica, poti aduce 500 statistici, ala n-o sa se urce in avion si gata.
Din motivul asta cred ca intai e nevoie sa intelegi DE CE prind aberatiile unor olivii, si sa incerci sa iti faci o strategie de comunicare inteligenta.
Pe de alta parte o parte din antivaxxeri (aia moderati, a caror voce insa e compet acoperita de aia radicali si zgomotosi) au cereri rezonabile. Control mai bun al calitatii/originii, conditiilor de transport, de stocare, administrare, eventual o schema de vaccinare "custom" functie de riscurile reale sau de particularilatile "cobaiului", etc. Astea sunt genul de chestii de care beneficiaza toata lumea indiferent de "tabara".
Accidente auto - 26.000 victime anual (eurostat).
Deci propun eliminarea restrictilor de viteza, ca oricum nu masinile sunt problema principala in Europa. Ce sa ne cacam pe noi cu siguranta rutiera cand grasimile transsaturate si coca cola omoara de 40 ori mai multi oameni decat masinile.
Jos centura! Vrem libertate pentru schumacherii din noi! Liniute forever!
Facultate? Vax! Să învăț eu toate oasele și oscioarele, organele? Păi nu trebuie, noi vedem totul de la început holistic! De ce să învăț eu ficare microb, unde stă și ce mănâncă? Ei nu există, i-a văzut cineva? Farmacologie, piei satana, asta-i de la Big Farma! Interne, chirurgie? Ce? Vine și mă învață pe mine niște casapi puși pe căpătuială?!(doar câteva materii care se învață la facultate).
Totul pleacă de la asta. Dacă cineva ca doamna Steer si alții vor credibilitate, să învețe, așa, mocănește. Să vadă că există metastaze, să le vadă direct, pe RMN sau în operație. Să nu mai zică că mamografia e dăunătoare și inutilă. Să studieze direct, și apoi să spună. O provoc pe ea și pe toți ca ea. Apoi să se pronunțe cum vrea.
știți că metastazele se resorb?
știți că a cunoaște „toate oasele” nu te vindecă? eu am văzut un animal cu piciorul rupt, stătea piciorul în piele, efectiv, și-n două săptămâni alerga de rupea pământul? i-am dat doar hrană de calitate și afecțiune. cine nu vrea să vadă așa ceva e doar un ignorant. farmacologia pe care o pomeniți n-a salvat niciun farmacist. o voi accepta supus total când farmaciștii vor fenta moartea cu sticluțe și flacoane și biluțe și cașete și blistere și sprayuri și pulberi în suspensie. oke? fățărnicia se pedepsește conform legii. de ambele părți ale baricadei. care lege? aia unică.
Poate microbul ciumei o fi vreun prieten bun. Microbiologia aia e o carte mare-mare plină cu "prieteni buni".
Bun, atunci de ce n-au vindecat în evul mediu, că tot nu cunoșteau anatomia...Sigur că nu vindecă. Dar mai întâi tre să ai o bază si asta incepe exact cu oasele( se învață în anul întâi). A, unii vor pe scurtătură, ce atâta carte, dăunează!
Există multe medicamente ce salvează vieți. Bine că n-ați avut nevoie! Dar la 18-20 de ani e normal....
Când veți fi bolnav să fugiți de fățarnicii ăia de doctori...la gunoi cu medicina, ura!
mi-e fix indiferent cine cum se tratează. le urez sănătate multă de pe acum și viață-mbelșugată! lor și aparținătorilor. dacă vă referiți la marile pandemii... ar trebui să acceptați și o altă extremă (eu n-o văd deloc așa dar tabăra dvs asta face): karma. popoare întregi își primesc plata pentru trecute fapte. și-nchid, că nu mă provoacă câtuși. ce-nvață studenții... mi-e indiferent. le dau voie chiar să și descopere vreunu-n plus. noroc! ziceți că există multe medicamente... e bine. dar mai bine ar fi să rămâne cele clasice, că foamea de bani le-a cam înmulțit. știți că doar puține sunt veritabile? că cele mai multe sunt mercantilism jegos? abject? poate veți avea șansa unei șuete oneste cu un farmacist genuin. să vă recunoască măgăriile cu medicamentele și necesitatea lor. sau vreun doctor... de rețete scriitor cu dedicație. scârbă și repulsie!
când voi fi eu bolnav... voi plăti tot ce trebuie plătit (a se ceti îndurat), cu bucuria celui ce-și plătește din datorii. de doctori nu fug, îi evit cu grație. de cancer nu fug. îi știu mecanismul și nu mă lupt cu el. mă lupt cu ceea ce generează cancerul: rigiditatea, neiertările, trufia, neiubirea. și-l anulez neacceptând planul. (toate pseudoparadoxurile nu-s decât jonglare de planuri. dpdv logic, e-o ieftinătate jenantă, copilărească).
ps - a plăti medicamente nu e rău. jertfa de bani se contabilizează karmic. ideea e că nu trebuie să crezi doar medicamentului (io nu cred deloc - dar nu consiliez nimănui, e doar pt avansați) sau medicului.
pps - un fapt incredibil și frumos: echilibrul aplicat al Lui în socialul fragmentat ierarhic. anume: bogații stau în rezerve spitalicești de-o singură persoană capacitate. dă jmecheri! .......dă proști!! aici intervine El: ăia săracii, ăia proștii, ăia jegoșii, care ”le pute” ălora parveniți, ăia... ce să vezi, se vindecă mai repede și mai ușor decât bogatul cel singur în rezerva lui dotată ca-n filme. explicația? omul, ființă gregară, dacă mai are urme de umanitate și empatie își ajută energetic (și nu numai!) confratele în suferință. climatul echilibrat și empatic dintr-un salon cu zece-cinșpe la grămadă creează confortul și coconul energetic necesar vindecării. și timpul parcă trece mai repede, nu? )) . dincoace, bogatul, parvenitul, (” Manea slutu'&urâtu' ”) să chinuie. solo. la mai mare!
Oi fi eu simpluță (ha!) dar ăi cu cancer sunt în secții din spital ba și în spitale întregi, scrie pe ușă "Oncologie" sau Hospice. N-ați vrea să le spuneți lor cum dispar metastazele?
Sincer, nu mă pot supăra pe dvs. Sunteți un foarte tânăr visător. Peste care n-a trecut nici viața nici greutățile ei.
Există sintetizare și detaliere. Noi, ăștia cu prefixe mai mari de 2-3 jonglăm mereu cu ele. pornim de la simplu la stufos.
Mai ușor cu bășcălia, dar și cu trufia. De regulă se moare de cancer, până acum nu se știe leacul. Dacă s-ar ști s-ar vindeca/l-ar preveni toți. Mă rog, unii au niște indicii, ca S.N. Lazarev dar asta nu face obiectul discuției.
Sincer, cred că mai aveți destul de crescut, vă place să dați cu tifla (vă ascundeți după un nick și faceți bășcălie, asta cunosc) așa că nici o mirare dacă mă adresez dvs ca unui adolescent teribilist, ceea ce cred că sunteți. Ghinion, am lucrat cu copii și tineri și-i cunosc bine.
da, totul se plătește! n-am nicio treabă cu bolnavii lumii ăsteia. ei singuri să se întrebe când au fost altruiști în viață. când le-a fost milă de un animal... sau de inima frântă a cuiva nebăgat în seamă... da, totul se plătește. și-n primul rând păcatele de neam, că d-aia ne naștem într-unul: să spălăm/rezolvăm din ale înaintașilor nefăcute, că altcineva n-are cine, ))). sunt elegant cu cine știe-a prețui și tăios cu neamul prost, suficent. vă vreau feminină. cum îi șade bine unei femei. trufie, niciodată! nu. nu vreau. sunt prea deștept pentru-a ajunge trufaș, mi-e imposibil.
recunosc spășit: cel mai rău defect ce-l port e visarea cu ochii larg deschiși. cred în lumea spiritualității. și-n salvarea lumii prin iubire, nu pastile. să fie și ele, să mânce și gura lor ceva... dar să nu mă oblige. cam atât.
Cam ce pacate ar putea avea un copil de 7 ani care face o leucemie, sau o tumora cerebrala? Sau polio sau tuberculoza, daca tot suntem pe topicul asta?.
Ok, la 6 luni mai da cu masinuta in cap celui de alaturi la cresa si e pedepsit de Zeul plin de iubire cu o ganstroenterita pedagogica.... Aici lucrurile sunt destul de clare. In timp se reduce si numarul de gastroenterite si cel al masinutelor date in cap, decat legatura cauzala e clara si confirmata statistic :D
Ce "spin-off" inteligent al prescurtarii "vax" in imperativul utilizat pentru a determina o opinie contrara sa nu mai fie proliferata. Plm, deja sunt castigat din titlu.
Bai Ruxandro! ca sa fim in tonul articolului, pai cum vine ma treaba asta si cum se impaca ea cu bio-ul tau in care zici ca "Cu un background solid în industria de comunicare medicală, Ruxandra propune o viziune holistică"... unde e ma viziunea aia holistica?
Pot sa ma dau cu crema de galbenele pe bataturile de la picioare dupa ce prasesc porumbul sau sunt un retrograd care trebuie sedat inainte de a fi vaccinat obligatoriu?
Avem proprietatea cuvintelor de gen "holistic" sau ai zis tu ca e un buzz word de utilizat asa in ce profesie de PR medical exersezi pentru plata facturilor?
Da' e mult mai ușor sa te inflamezi și s-o arzi deontologic decât sa te prinzi de fapt despre ce-i vorba în articol.
De ce am crede aceste "autorităţi" când ne îndeamnă la ceva, la orice? Sunt convins că dl doctor Craiu e un medic excepţional, însă dumnealui nu are cum garanta calitatea unui ser dintr-o fiolă anume cumpărată de firmele PSD-iste care căpuşează sistemul sanitar din România. Sigur că e greu să fi împotriva beneficiilor asigurate de-a lungul vremilor de vaccinuri, însă vremile s-au schimbat, acum în globalizare se produc tot felul de vrăjeli de către te miri ce companie cu licenţă dubioasă amintind de doctorate plagiate.
Doamna Ruxandra Vasilescu, autoare acestei contribuţii pe siteul "Republica" zice cu bună intenţie:
Producția de vaccinuri durează mult, între 3 și 22 luni în funcție de vaccin. Sunt produse biologice pentru care este nevoie de un proces complex de fabricație și este bazat pe o cerere clară. Nu pot fi fabricate vaccinuri și ținute în depozite - în caz ca va fi nevoie. Pentru a avea vaccinuri la timp trebuie ca procesul de achiziție sa se întâmple înainte de nevoie cu ...aprox. 3-22 luni. Vorbim despre vaccinurile din schema gratuită oferite de stat dar și de cele opționale. Practic, la nivelul Ministerului, comenzi într-un mandat de ministru și vaccinurile vin în altul. Credeți că se întâmplă acest lucru în România?
Închei aici citatul din articolul domnei Ruxandra Vasilecu şi mă întreb: cum am putea fi oare convinşi că un produs de o asemenea sensibilitate (proces complex de fabricaţie, 3 la 22 de luni de procesare) ar putea fi făcut disponibil "dea moaca" pulimii de pe meleagurile noastre, orientat şi la timp, doar prin grija neţărmurită a "Ministerului"? Răspunsul bâiguit de "autorităţi" conţine sofisme simulate din grija continuă a acestora pentru pulime. Putem oare să-i credem? De ce n-ar face ei cu vaccinurile la fel cum fac cu produsele alimentare din supermarketuri care, sub aceiaşi specificaţie (şi etichetă) bagă gunoaie în România (spre deosebire de ce se observă în outleturi din acelaşi lanţ de supermaketuri din Europa "civilizată")?
Deci, vorbim de vaccinuri "în general" ca despre un concept validat de practica medicală a ultimelor veacuri (cu plusurile şi cu minusurile sale) ori vorbim despre practica curentă de a oferi (şi eventual impune) copiilor noştri nişte seruri de provenienţă îndoielnică? Doar pentru că "elita" PSD-stă (cea care se tratează la spitale din afara României) ne spune că e OK?
Care e de fapt problema noastră?
Aceleași vaccinuri, produse după reguli mondial stabilite, se folosesc oriunde. NU ca dezinfectanții mizerabili de la ( firme ca) Hexifarma.
Totuși ministerul sănătății păcătuiește prin amânare, delăsare, lipsă de reacție, campanii slabe. Nu regula e inadecvată ci cei care o aplică.
Vaccinurile sunt moca fiindcă statul totuși alocă o sumă pentru prevenție și programe de sănătate. Altfel s-ar plăti toate. Deși e discutabil, ce-i moca devine în timp suspect că omului în timp i se urăște cu binele. Există google inclusiv cu translate, cine vrea află.
Drumul e unul singur. De obligat nu poate fi vorba. Oamenii vor refuza până vor vedea că așa nu merge. Dar și tactica ar trebui schimbată-aici e vina autorităților ce se mișcă precum melcul. Omul nu învață decât din proprie experiență. O va avea. Dar asta va costa vieți.