Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Vedere din România consumeristă: Mă uit pe geam și văd cum se construiește un supermarket... lângă un alt supermarket

Supermarket produse

Foto: Inquam Photos/ George Călin

România mea e un pàtrat, are doar vreo 4 hectare, așa ochiometric. În 30 de ani, cele 4 hectare s-au transformat în ton cu țara.

Petecul ăsta e o oglindă perfectă a țării și el există oriunde în orașele de la noi, la o scară mai mică sau mai mare, cu mici ajustări, pe ici pe colo.

Exemplul meu vine de la Brașov, unde lipit de un supermarket, aflat în top vânzări din România, se construiește un alt supermarket și mai mare. Viteza cu care se înalță falnica clădire este pur și simplu amețitoare. Cred că muncitorii au avut un acoperiș la roșu deasupra capului, din prima zi a construcției, nu i-a plouat niciodată.

Supermarketul „micuț", cel care va sta în umbra celui nou, a avut aceeași istorie. A fost construit lângă un alt supermarket mai „micuț”, care acum e o clinică privată, cu bariere lucioase.

În parcare, printre bolizi, șerpuiesc cozile la testele PCR plătite și la fiecare început de lună, în care Casa de Asigurări mai scapă niște mărunțiș pentru analize compensate, e de-a dreptul puhoi de lume. Sunt multe plase goale și rânduri la coadă.

Pe petecul ăsta de pământ, demult, a fost o bază sportivă cu un stadion de fotbal. Aici l-am văzut prima dată pe viu pe Hagi, apoi Regele a dat bolta cu Columbia. Zarurile au fost aruncate, mai ca peste tot în România, și de fapt, ce ne trebuie sport, oricum noi vrem o națională de fotbal care să bată tot, dar care să se antreneze printre casele de marcat.

Vizavi de petec șade o biserică, cu curtea plină în fiecare duminică. Mulți cetățeni, o bună parte dintre ei îngenunchează.

Am făcut această fotografie a unui colț de Românie, dintr-o clădire, care a rezistat la toate schimbările din jur, probabil cu câteva găleți de lavabilă în 30 de ani. E aici de pe vremea copilăriei mele. Nu s-a schimbat nimic de atunci, nici măcar la fațadă, înăuntru seamănă cu un circ al foamei de pe vremea Tovarășului. De afară seamănă cu un penitenciar. În ea funcționează un spital de stat.

Să nu ne mai plângem morții la tragedii, nu e timp, ne vedem cu toții la rafturi, după slujbă. Ah, și la vot stăm acasă, ca de obicei, ca să păstrăm intact acest petec de țărișoară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult