Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Veste proastă de la americani pentru „premierul” Dragnea. Iohannis: „Condiția la agenții de pază e să n-aibă cazier. Cum poate cineva care păzește țara să aibă dosar penal?!”

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, afirmă, într-un interviu acordat News.ro, că susţine „pe deplin" mesajul transmis recent de preşedintele Klaus Iohannis. 

Acesta din urmă a declara că nu va nominaliza pentru funcția de premier o persoană condamnată pentru corupție. Liviu Dragnea, „premierul” anunțat de mai mulți lideri PSD, este condamnat penal definitiv, în dosarul „Referendumul”. 

„Îl felicit pe preşedintele Iohannis pentru sprijinul foarte puternic şi constant pentru lupta anticorupţie a României. Îl felicit şi pentru încurajarea alegătorilor şi a partidelor de a aduce la putere un Guvern integru şi competent, fără probleme de corupţie", a spus ambasadorul.

Întrebat ce părere are despre mesajul lui Iohannis privind numirea unui premier care nu are probleme în justiţie şi care nu este condamnat pentru corupţie, Klemm a răspuns: "O voi spune simplu şi direct: susţin pe deplin mesajul".

El a mai declarat că se aşteaptă la competență și integritate din partea noului Parlament și a noului Guvern.

"Dacă România, dacă noul Guvern îşi pot asuma aceste două concepte cred că va fi foarte bine atât pentru relaţiile româno-americane, cât şi pentru cetăţenii români. Parteneriatul strategic este într-un loc foarte bun, cu o traiectorie foarte bună, şi România se găseşte într-un loc foarte bun în acest parteneriat. Am încrederea că noul Guvern al României va reflecta aceste idealuri ale competenţei şi integrităţii şi va contribui la întărirea pe viitor a relaţiilor cu SUA", a afirmat ambasadorul SUA, pentru News.ro.

Iohannis: „Când se angajează agenți de pază, prima condiție este să nu aibă cazier. Cum se poate ca cineva care păzește țara să aibă dosar penal?”

Miercuri, președintele Klaus Iohannis a subliniat din nou că partidele trebuie să își scoată penalii din joc. „Unii și-au scos penalii total de pe listă. Alții nu. Vedem că unii sunt tot acolo, chiar dacă trebuiau un pic retrași. Oamenii așteaptă de la partide să scoată penalii din joc. Unele partide au înțeles și chiar dacă greu au încercat să se schimbe”, a declarat Iohannis în timpul unui interviu pentru Adevărul.ro. Pentru că politicienii cu dosare penale se tem de justiție, atacă acele instituții care îi anchetează, a spus șeful statului. „Au devenit foarte nervoși, fiindcă Justiția se apropie de ei și îi descoperă. Acești oameni trag propriile partide în jos. Aceste persoane urmărite penal și condamnate penal nu au ce să caute în conducerea partidelor și în instituțiile statului”, a declarat Iohannis. 

„De fiecare dată când se angajează agenți de pază, prima condiție este să nu aibă cazier, să nu fie penali. Pai cum se poate ca cineva care păzește țara să aibă dosar penal? Este o conditie minimală”, a continuat Iohannis.

Codrin Ștefănescu: PSD nu anunță premierul ca să nu fie ridicat de DNA

La sfârșitul lunii septembrie, Liviu Dragnea spunea că în Comitetul Executiv al PSD s-a vorbit "inclusiv" despre subiectul "Dragnea premier", discuția fiind extinsă apoi "la posibilii membri ai Guvernului". A susținut însă că abia după 11 decembrie, dacă partidul va câştiga alegerile, social-democraţii vor pronunţa un nume.

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a susținut la Antena 3 că motivul pentru care PSD nu anunță numele posibilului premier este teama ca acesta să nu fie ridicat de către DNA. „Știm cu aproximație cine e premierul PSD, dar nu anunțăm acum, că sunt în stare oamenii ăștia să ni-l ia de pe stradă. Să ia tot, familie, socri”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Au totuși ceva în comun : au nevoie ambele categorii de alfabetizare. De asemenea și unii și alții își arogă merite sau calități pe care nu le au. De exemplu unele firme de pază au aplicat pe uniformele angajaților sigla SWAT (Special Weapons And Tactics). Îl vedeți pe vreunul din agenții de pază și...security inclusiv cei umflați de hormoni că ar fi calificați în arme speciale și tactici speciale de luptă ? Îi vedeți pe vreunul din cloaca politică că ar fi în stare să facă diferența între prezumție și aparență ? Nu, sunt și unii și alții niște bufoni de mâna a 3-a.
    • Like 0
  • In final, pe oricine ar nominaliza psd-ul pt functia de premier ar fi unul penal ? chiar conducerea psd-ului nu mai are oameni sau nu mai are oameni care sa faca parte din structurile de la varf si care sa nu aibe probleme cu justitia ? Asa ceva ar trebui sa dea de gandit celor de la psd, daca pe viitor mai vor sa aibe puterea in Romania. Si sunt sigur ca in psd sunt multi oameni de valoare, dar din pacate nu fac parte din cercul puterii de la varf din motive de ... !?!
    • Like 0
  • Au fost nevoie de 26-27 de ani de aşa zisă democrație ca să vină cineva să facă asemenea afirmații...cu toate acestea şi acest ,,cineva,, nu este imaculat sau cel puțin aşa se pare. Oricum, nu ştiu dar înclin să cred ca premierul este deja ales, aidoma presedintelui S.U.A. tocmai pentru a fi util ulterior sistemului ;)
    • Like 1
  • Total de acord, dar s-a nu uitam ca si Her Klaus mai are de dat socoteala in legatura cu dosarele dinintea veniri la presidentie
    Cu el cum ramine? ???
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Iată că președintele N. Dan se află, în fine, în fața unei alegeri turnesol, pe care nu o mai poate evita, amâna, tărăgăna: guvern minoritar PSD cu Grindeanu premier, cârdășit cu AUR în Parlament, sau guvern minoritar PNL, USR, UDMR, premier Siegfried Mureșan, pe care AUR nu îl va vota și nici susține în veci.

Citește mai mult

Petrom - statie

Recent, Petrom a majorat prețurile carburanților cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înțeles. În perioada respectivă, cotația petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicații convingătoare, mulți consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc prețurile când principalii indicatori ai pieței nu justifică o astfel de mișcare?

Citește mai mult