Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Visul copiilor care studiază muzică e să urce pe scenă, dar munca pentru atingerea lui dezvoltă abilități care trec dincolo de lumina reflectoarelor. Dăm credit educației

Amadeus Academy

Tot mai mulți copii își doresc sau sunt încurajați de părinți să studieze canto ori un instrument muzical. Și, din fericire, sunt tot mai multe variante pentru a accesa acest tip de educație informală care, dincolo de performanța muzicală propriu-zisă, care în domeniul artei ține și de talent, vine cu beneficii pe termen lung. Visul celor mai multor copii care vor să facă muzică este să urce pe scenă, iar în cei 6 ani de când a deschis porțile Amadeus Academy, Oana Căpățînă a transformat în realitate sute de astfel de visuri. Dar dincolo de asta, pe drumul către scenă, i-a învățat pe copii ce înseamnă să muncești pentru a-ți atinge un obiectiv.

„Când mergi să faci canto, știi că obiectivul e să urci pe scenă, ai această așteptare. Iar asta îi responsabilizează. Iar faptul că au această activitate pe care o fac din plăcere, și nu pentru că trebuie, îi motivează foarte mult să depună efort. În afară de tehnică vocală și studiul repertoriului, copiii învață să fie atenți la poziția corpului, la gesturi, la modul în care se poartă. Îi învățăm inclusiv cum să facă o reverență. Iar toate aceste aspecte contribuie foarte mult la dezvoltarea lor. În plus, înțeleg că trebuie să depună efort constant, să vină la repetiții, să studieze acasă. Iar faptul că se urcă pe scenă, sunt aplaudați sau primesc premii îi ajută să capete încredere în ei”, spune Oana Căpățînă, care subliniază, de asemenea, faptul că muzica este matematică pură și îi ajută pe copii să-și structureze mintea.

Sunt însă și copii care nu își doresc neapărat să urce pe scenă și fac muzică terapeutic, pentru a-și rezolva anumite probleme de comportament. Oana spune că în cazul lor, dacă un profesor de muzică reușește să stabilească o relație și să-și adapteze metoda de predare la personalitate copilului, „rezultatele sunt fabuloase”.

În 2023, platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români sau ale unor ONG-uri și care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an 2023.

„O întâmplare nefericită care mi-a schimbat viața într-un mod fericit”

Oana cântă de când se știe. În clasa a II-a și-a convins părinții să-i cumpere o vioară pe care „a tot scârțâit-o prin casă” până când aceștia și-au dat seama că era nevoie și de un profesor. Acesta a fost cel care i-a văzut talentul și a îndrumat-o spre școala de muzică. Numai că în orășelul ei nu era o astfel de școală.

„În clasa a V-a, părinții mei, care au făcut niște eforturi supraomenești, m-au trimis la școala de muzică din Craiova, care era la 70 de kilometri de unde locuiam. Am stat în gazdă, apoi m-am mutat la cămin. M-am trezit singură și nu știam să fac nimic. Făceam naveta cu trenul. Și așa am ținut-o până în clasa a XII-a. Încă din clasa a XI-a m-am angajat în corul Filarmonicii din Craiova. După ceva timp am intrat la Conservator, în Constanța, secția canto clasic și secundar pian. După aceea m-am angajat la Filarmonică, apoi la Opera din Constanța.   

O întâmplare nefericită mi-a schimbat viața într-un mod fericit. Pentru că nu mă vedeam făcând ce fac acum. A trebuit să mă mut în București și aici viața mea s-a schimbat în bine, pentru că am pus bazele acestei școli. Nu orice rău care ți se întâmplă în viață duce către rău. M-am mutat în București, cu chirie, și mă tot gândeam ce aș putea face pentru a mă întreține. Aveam un copil mic. Am auzit că se caută un profesor de pian într-o grădiniță, și am acceptat. Nevoia m-a împins. După feedback-ul pe care l-am primit de la părinți, care au început să mă cheme și acasă, am început să prind încredere și, ușor-ușor, să-mi construiesc o metodă de predare pe care am tot perfecționat-o pe parcurs, pe baza interacțiunii cu copiii. Pentru că nu e vorba despre ce știi tu, ci despre cum structurezi lecția de la început până la sfârșit”, spune Oana, care a reușit în timp să obțină mai multe contracte cu școli și grădinițe private.

Într-o zi, după mii de ore de pian, și-a dat seama că își dorește mai mult. O școală de muzică. Așa a apărut Amadeus Academy, care și-a deschis primul sediu în 2017, într-un spațiu din fosta fabrică Flaros, care găzduiește de altfel săli de repetiții și multe studiouri de înregistrări, unele ale unor artiști români cunoscuți. Aici se țin orele de canto, pian, vioară și tobe.

În ton cu pasiunea Oanei pentru cor, proiectul a mers mai departe și anul acesta școala și-a deschis încă un sediu pentru cursurile de grup. Aici se ține și un curs de dezvoltare personală prin teatru, susținut de actorul Frederic Negrescu.

Corul Amadeus Academy condus de Bianca Vlad abordează piese din toate zonele muzicale, inclusiv folclor, și este un proiect integrat în comunitatea Cantus Mundi, înființată de corul Madrigal. Asta înseamnă că ori de câte ori se organizează un concert mare, așa cum este „Pe drumul Crăciunului” din 19 și 20 decembrie, copiii urcă pe scenă alături de membrii corului Madrigal.

Copiii au și propriile concerte așa cum este cel din 22 decembrie, de la Școala Gimnazială de Arte nr.5, pentru care au pregătit multe colinde. Oana spune că este foarte important ca ei să iasă pe scenă ori de câte ori au prilejul, motiv pentru care organizează sau participă la tot felul de evenimente, indiferent de amploarea lor.

„Canto nu înseamnă să cânți prin casă”

Să cânți nu este deloc ușor, deși mulți copii care vin prima oară la canto cred asta. Trebuie să știi cum să respiri, să fii atent la poziția gurii, a limbii, la gesturi și la interpretare.

„Când realizează că trebuie să facă toate aceste lucruri deodată, unii copii renunță pentru că își dau seama că este greu. Nu au fost multe cazuri, dar au fost, și este clar că pe acel copil nu poți să-l aduci, nu poți să-l forțezi. La muzică, la artă, în general, trebuie să vii de drag, de plăcere. (...) Strictețea din partea părinților funcționează până la un moment dat și atunci le spun că e cazul să ne oprim. La polul opus sunt copiii foarte buni, care au foarte multe activități, și vor să renunțe pentru că se simt extenuați. Acestora le dau o pauză mai mare, nu-i las să renunțe. Când vezi un copil bun, vrei mai mult pentru el, iar când pierd un astfel de copil, sufăr. (...)

În acest domeniu trebuie să fii foarte bun pentru că mediocritatea este pe toate drumurile. Aceste școli sunt pentru a modela, pentru a tatona, pentru a descoperi dacă le place, nu neapărat pentru a atinge performanța, chiar dacă noi suntem foarte serioși. Pentru performanță trebuie să mergi la liceul de muzică, la Conservator, iar noi putem să ne dăm seama dacă merită sau nu să mergi mai departe”, explică Oana.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult