Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Vlad Voiculescu: Grațiela Drăghici a fost director general al Institutului Cantacuzino în 2013-2014, când institutul și-a pierdut licența de a mai produce vaccinuri. Reacția șefei ANES

Grațiela Drăghici - FB

(Foto: Facebook/Grațiela Drăghici)

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a scris pe Facebook că șefa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Grațiela Drăghici, care și-ar dori ca mai multe femei să fie „motostivuitor”, a ocupat de-a lungul anilor diverse posturi de conducere în instituții-cheie. 

Drăghici a condus Institutul Cantacuzino în perioada 2013-2014, atunci când instituția și-a pierdut licența pentru producția de vaccinuri, spune Vlad Voiculescu.

Postarea lui Vlad Voiculescu:

„Câteva dintre doamnele din guvern mă fac să mă gândesc des la tovarășa Elena Ceaușescu, importantă cercetătoare chimistă, membru titular al Academiei Române.

« O să te audă colegii mei, intelectualii! » - spunea tov. Lenuța în 1989. Explicațiile doamnei Drăghici după faimoasa declarație sunt cam în aceeași notă.

---

Doamna care a devenit star zilele astea după ce ne-a spus că îşi doreşte mai multe femei motostivuitor a servit partidul în repetate rânduri, ocupând de-a lungul anilor diverse posturi de conducere în instituții cheie.

Doamna a fost în 2013-2014 Director General al INSTITUTULUI CANTACUZINO. Cam în aceeași perioadă în care erau bătute ultimele cuie în sicriul acestei instituții, în timpul guvernării USL - atunci când institutul și-a pierdut licența de a mai produce vaccinuri.

---

Nu știm ce a calificat-o pe doamnă pentru diversele funcții ocupate, dar știm

- ce reușite are până acum (sic!),

- ce declară că își dorește: mai multe femei motostivuitor!

- ce BUGET a gestionat în 2017: 3.7 milioane de lei și

- ce SALARIU NET are: 8.100 lei/lună.

Totul sub oblăduirea doamnei Olguța și sub cârmuirea marelui cârmaci.

---

Egalitatea de şanse în versiunea PSD: Oricine poate ocupa orice funcție, dacă vor ei, aleșii! Competența și profesionalismul, bunul simț sau cunoașterea unei limbi străine... toate acestea sunt criterii discriminatorii. Trebuie înlăturate! Egalitate de șanse să fie!”

O declarație a șefei Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Grațiela Drăghici, a devenit virală ⁣pe rețelele de socializare. Vorbind la ȘtirileProtv despre firmele cu peste 50 de angajați, care ar fi nevoite să angajeze în doi ani și câte un expert în egalitatea de șanse, Grațiela Drăghici s-a întrebat „De ce o femeie nu poate fi motostivuitor?”

Postarea în care Grațiela Drăghici explică de ce „în loc de «o femeie poate fi PE motostivuitor», din grabă am spus că «o femeie poate fi motostivuitor»” a stârnit multe comentarii din partea celor care o încurajează și o felicită pe șefa ANES. 

Grațiela Drăghici detaliază marți într-o postare pe Facebook situația în care se afla Institutul Cantacuzino atunci când l-a preluat și de ce mandatul ei în fruntea instituției a fost de doar trei luni și jumătate. 

Ea precizează că toate autorizațiile de fabricație pentru 12 produse biologice fuseseră retrase de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) încă din anul 2010, la solicitarea directorului general de la acea vreme, Radu Dorel, excepție făcând autorizația de fabricatie pentru „vaccinul gripal”.

Grațiela Drăghici scrie că în perioada cât a condus institutul a negociat eșalonarea pentru plata datoriilor, a organizat concursuri pentru ocupare de post, „dar mai ales, în 3 săptămâni am structurat singură o strategie de relansare a institutului, pe care am prezentat-o CA pentru a fi aprobată și care în 18 luni poate ar fi readus Institutul Cantacuzino acolo unde îi era locul, ca brand național”.

Postarea Grațielei Drăghici, așa cum apare pe contul său de Facebook:

„ADEVARUL MEU DESPRE INSTITUTUL CANTACUZINO

Am avut privilegiul sa conduc Institutul Cantacuzino, brand național, din păcate pentru o perioada extrem de scurta, de numai 3 luni și jumătate, practic intre 22 oct.2013 și 6 februarie 2014, din motive pe care le voi enunța mai jos.

Astfel, la preluarea mandatului situația REALA a institutului, atât din perspectiva administrativa, cât și din cea a activității de producție era următoarea :

ADMINISTRATIV, putini cunosc faptul ca Institutul Cantacuzino dintotdeauna a funcționat ca o regie, conform ROF din HG 202/2002 , și în coordonarea Ministerului Sănătății.

Altfel spus, deciziile erau luate de către Consiliul de Administrație, format din 9 membri, Directorul General fiind Președinte, dar având un singur vot și având misiunea sa se conformeze hotărârilor CA.

Componenta CA , format din 9 membri, era la data preluării mandatului, următoarea :

5 membri din partea Ministerului Sănătății, condus de dl.Eugen Nicolaescu, și restul reprezentanți ai institutului și alte entități.

Reprezentanții MS au fost: Secretarul Gen.al MS Gheorghe Diga, Consilierul Ministrului dl.Victor Mora, Director MS dna Simona Parvu și nu în ultimul rand și cel mai important, Dir.Gen.Adjunct al Institutului, dl Ovidiu Antal, anterior consilier al ministrului sănătății și varul dlui Mora, ambii din Targu-Mures.

Mai departe de asta, TOATE atribuțiile pe achiziții, pe TOATĂ activitatea de productie ( inclusiv producția de vaccin gripal ) precum și TOATE diligentele cu Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale-ANMDM- privind calificarile ariilor de productie si obtinerea autorizatiilor de fabricatie erau conferite Directorului General Adj.Ovidiu Antal, PRIN HOTĂRÂRE DE C.A ȘI DE COMITET DIRECTOR, ANTERIOR VENIRII MELE la conducerea institutului.

Este de precizat aici faptul ca TOATE autorizațiile de fabricație pentru 12 produse biologice fuseseră retrase de către ANMDM încă din anul 2010, la solicitarea Directorului General de la acea vreme dl.Radu Dorel. Cu excepția Autorizatiei de Fabricatie pentru vaccinul gripal.

Prin urmare, Institutul Cantacuzino nu mai putea produce decât vaccinul gripal, medii de cultura și sa furnizeze animale de laborator sterile biologic, prin Animaleria Băneasa.

Totodata, institutul avea datorii de aproape 11 milioane de lei, identificate la preluarea mandatului, fiind în iminenta de poprire pe conturile din Trezorerie, din cauza datoriilor la Enel, Distrigaz, la mari furnizori, precum și o situatie critica în privința deficitului de personal, cu deosebire pe zona de productie.

Prin urmare, de îndată am solicitat Ministerului Sanatatii , în vederea reorganizării, un audit pe resurse umane , extins pe zona de producție și în paralel am luat o serie de masuri de îndată tocmai pentru a NU se pune cu adevărat lacătul pe institut și pentru a asigura în bune condiții producția de vaccin gripal, începută în luna septembrie, cu o întârziere de 6 luni fata de angajamentele asumate de predecesorii mei. Astfel, am negociat esalonarea pt.plata datoriilor, am organizat concursuri pentru ocupare de post, dar mai ales, în 3 săptămâni am structurat singura o strategie de relansare a institutului , pe care am prezentat-o CA pentru a fi aprobata si care în 18 luni poate ar fi readus Institutul Cantacuzino acolo unde îi era locul, ca brand național.

PRODUCȚIA VACCINULUI GRIPAL PENTRU SEZONUL 2013-2014 era așa cum am precizat, în sarcina Dir.Gen.Adj.Ovidiu Antal, care ocupase și funcția de Dir.Gen.Interimar timp de 5 luni de zile, înaintea predecesorului meu.

La momentul preluarii mandatului vaccinul gripal parcursese 2 etape din cele trei ale productiei, fiind în faza finala de AVM-AMESTEC Viral Monovalent.

Prin urmare, etapele pregătitoare care au vizat achiziția de echipamente, materii prime și materiale precum și etapa de însămânțare a ouălor fuseseră deja parcurse.

Astfel ca, singura mea misiune POSIBILA în legătură cu producția de vaccin era sa asigur conducerea operativa a institutului și găsirea de soluții pentru ca producția sa nu fie blocată. Lucru pe care l-am și făcut.

În acest sens precizez ca NU puteam interveni efectiv și tehnic într-un proces de producție demarat, cu un flux extrem de strict și de restrictiv, chiar și din poziția mea.

Mai mult de-atat, Dir.Gen.Adj.avea responsabilitatea întregului proces de producție, cu obligația de a-mi semnala disfunctionalitati ce puteau fi corectate managerial.

De precizat, deasemenea, este faptul ca TOATE etapele de producție, toate calificarile și validarile au fost verificate și autorizate de către ANMDM, entitatea suverana în raport de care nici o etapa nu trecea neverificata. Astfel au fost eliberate atât Autorizația de Fabricatie cât și Autorizațiile pentru ariile de producție.

La final, vaccinul gripal a fost verificat de Laboratorul Control Calitate al Institutului, o entitate în structura Institutului, autonoma însă în raport de activitate și de datele furnizate, care a efectuat 18 baterii de teste, inclusiv pentru parametrul ENDOTOXINA, toate testele dând rezultate în parametrii normali.

În paralel, pentru a elibera APP-AUTORIZATIA DE PUNERE PE PIAȚA, ANMDM a efectuat teste paralele care au relevat însă o creștere a parametrului ENDOTOXINA ,la valori borderline, însă acceptata în alte state. Este motivul pentru care ministerul Sănătății și ANMDM au luat decizia ca acesta sa fie folosit numai în situații de pandemie.

În paralel, pentru a mă asigura ca acesta poate fi un vaccin eficient și sigur am efectuat in institut o serie de teste de REACTOGENITATE ȘI PIROGENITATE la iepuri care au fost în parametrii normali.

În paralel și ANMDM a trimis la un laborator din Franța o mostra de vaccin gripal pentru reverificare numai ca laboratorul se pare ca a folosit un alt reactiv decât cel folosit în România, reactivul Charles Rivers și de aceea , cred eu, s-a primit un rezultat eronat poate, cu o încărcătură mult mai mare de ENDOTOXINA.

De aceea, atat eu cât și Președintele ANMDM l-am informat pe prim-ministru asupra situatiei și poate va întrebați de ce am făcut acest demers ?

Pentru ca în luna mai, cu 6 luni înainte de preluarea mandatului, MS a propus guvernului, și guvernul a aprobat HG-UL prin care Institutului Cantacuzino i s -a conferit statutul de SIEG-SERVICIU DE INTERES ECONOMIC GENERAL și s-au alocat 10 milioane de lei pentru reluarea producției de vaccin gripal, care la data preluării fusesera cheltuiți.

Peste toate acestea, dintr-o coincidenta nefericita, predecesorul meu care fusese demis de către ministru, a trebuit sa fie repus în locul meu din nou în funcție, întrucât acesta tocmai câștigase în instanta, printr-un hotărâre definitiva si executorie acest drept.

Prin urmare, ca să înțeleagă toată lumea, eu nu am fost demisă cu argumente legate de incompetenta mea manageriala ci eliberata din funcție pentru respectarea unei hotărâri judecătorești.

Faptul ca acest lucru, a fost folosit in mod eronat public pentru a mă discredita si pentru a găsi vinovați de serviciu intr-o cavalcada de evenimente, la acel moment de mare tensiune politica, este o problema, care, printre multe altele trebuia lămurită.

Salut preluarea Institutului Cantacuzino de către Ministerul Apărării Naționale, pentru un rebranding absolut necesar în legătură cu un obiectiv strategic de sănătate publica și siguranță națională !

Este tot ce am de spus pe acest subiect.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult