Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

­Vosganian Pașa, triumviralul Ciopotă și libertatea de a fi mort

Președintele Iohannis a ținut un discurs corect, dar bun pentru umflat baloane. Nu a anunțat nicio măsură de restrângere a relaxărilor, pasând răspunderea Parlamentului, adică majorității PSD-Pro România-ALDE. Asta în ziua în care cei peste 600 de noi infectați, după ce ieri au fost 555, marchează un record absolut de când a venit virusul pe-aici. Stăm, deci, mai rău decât în starea de urgență, și – și nimic.

Președintele și PNL își fac socoteala că vor pierde capital politic dacă strâng din nou șurubul. Ciolacu-Ponta-Tăriceanu vor să-l slăbească, în numele „apărării libertăților cetățenești”. Omul zilei, ca speaker al acestui triumviral Ciopotă, este Varujan Vosganian. Senatorul uns cu mir antipușcărie a declarat următoarele:

 „E limpede că virusul e mai vlăguit, nu are o capacitate atât de mare de răspândire. Asimptomaticii nu dau boala. Boală care, până la urmă, are impact asupra unui număr extrem de redus din societatea românească”.

După ce mi-am dat două palme și cu niște apă rece pe față, l-am ascultat mai departe pe infecționistul tăricean dr. Vosganian:

„Cred că focarele din spitale și din căminele de bătrâni nu au fost corect stăpânite. Dincolo de asta, trebuie să vedem cum evoluează. Nu știu, eu îmi păstrez speranța că au fost ultimele zvâcniri ale ghiaurului, cum se spunea în filmul Mihai Viteazu”.

Este că v-a luat maul cu zicerea asta marele patriot și luptător pentru libertatea românilor?

Mie, unul, iote că nu. Mai întâi, filmul se numește Mihai Viteazul, nu Viteazu, cum zice omul de cultură și odihnă Vosganian. Apoi, replica pe care o invocă „Au fost ultimele zvâcniri ale ghiaurului” – nu există în film. Sinan Pașa spune, spre sfârșitul bătăliei de la Călugăreni, cât se poate de clar, cu fața spre spectatori: „E ultima lui zvâcnire”. Nici vorbă de contribuția lui Vosganian, cuvântul ghiaur, termen disprețuitor folosit de turci la adresa românilor și armenilor, de pildă.

Dar să luăm ca atare „citatul” lui Vosganian Pașa – ce să înțelegem din el?

Că ghiaurul, adică coronavirusul, fiind vlăguit, trage să moară în convulsii, aidoma lui Mihai Viteazul, în viziunea lui Vosganian Pașa? Că două năpaste i-au lovit pe români: cândva ghiaurul Mihai Viteazul, și acum ghiaurul corona, dar scăpăm de amândouă?

Triumviralului Ciopotă îi pasă de românii infectați și morți de covid tot atât cât de românii morți la Călugăreni. Singurul număr care îi interesează este numărul de voturi.

Așa că nu pot să închei decât adresându-mă, ceea ce foarte rar fac, direct românilor din țară și de afară: „Oameni buni, dincolo de politicieni, vorbe și legi, păziți-vă de libertatea de a fi bolnav și mort, că de asta nu vă păzește nimeni!”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

CSAT a fost convocat nu mai târziu de ieri, de către președintele Dan și, ce să vezi, i-a dat lui Trump ce-a vrut mușchii lui. N-avea „cărți în mână” pentru a negocia ceva la schimb, de pildă măcar Visa Waiver. Să zicem mersi că am fost, cât de cât, băgați în seamă de Pacificatorul planetei. Nu pentru asta ne străduim de mai mult de un an?

Citește mai mult

Romania test istoric / sursa foto: Profimedia

Istoria României are un tipar aproape obsesiv: marile crize internaționale ne găsesc mereu într-un punct strategic. Uneori avantaj, alteori povară. Nu pentru că am căutat această poziție, ci pentru că geografia ne-a așezat, de-a lungul secolelor, exact la intersecția intereselor marilor imperii și, mai târziu, ale marilor puteri.

Citește mai mult