Vreau să aflu un singur nume de scriitor care a fost cenzurat de semnătura lui Mihai Șora, aș vrea să cunosc un singur om nedreptățit de acțiunile sale

Imagine: Captură ecran din clipul eMAG cu Mihai Șora

Valul de ură în fața căruia s-a aflat Mihai Șora în ultimele zile are și o parte absurdă, comică și tragică în același timp: „Huo, boicotați eMAG! Nu se poate ca o firmă particulară să stea lângă un fost comunist.” Noaptea în care se odihnesc unele minți este foarte adâncă. Dacă e să condamnăm și să boicotăm privații, haideți să o facem de la un capăt la altul, să începem cu antreprenorii care au sprijinit toate regimurile autocratice, toate dictaturile, să începem cu boicotul general împotriva firmelor care s-au pupat pe gură, de exemplu, cu nazismul: Coca-Cola, Bayer, IBM, Ford, Porsche, Kodak, Hugo Boss, Siemens, General Motors, haideți să boicotăm firmele de armament, producătorii de avioane, de derivate ale produselor chimice, bancherii care au stat și vor sta mereu în spatele monștrilor cu pumn de fier. Dar, vai, nu se poate. De ce? Pentru că memoria dă rateuri și condamnăm doar din vârful buzelor, doar atunci când ne convine și ura e canalizată doar în direcția „corectă”.

În altă ordine de idei, sunt mult prea lipsit de importanță pentru a judeca și a croi verdicte vis-a-vis de viața și cariera unor oameni. Sunt un ins care își pune întrebări și își permite să aibă îndoieli câteodată. Am parcurs în aceste zile zeci de mii de rânduri în favoarea și împotriva lui Mihai Șora. Am trecut imediat peste abjecție, peste veninul gratuit, dar și peste entuziasmul flagrant, pur subiectiv. Cum am zis, nu-mi permit să judec. Îmi lipsesc informații, nu sunt la nivelul care să-mi poată elibera definitiv o frază fermă. Știu doar că acest om nu a fost un torționar, nu a avut parte de privilegii, nu a stat în vile prin Primăverii, nimeni nu a ajuns la Canal sau prin pușcăriile comuniste din cauza lui. Vreau să aflu un singur nume de scriitor care a fost cenzurat de semnătura lui Mihai Șora, aș vrea să cunosc un singur om nedreptățit de acțiunile sale. Unul singur.

A fost membru al Partidului Comunist Francez? Da. Într-o vreme în care puteai fi împușcat de naziști pentru lucruri mult mai mărunte. A revenit în țară și i-a fost interzisă reîntoarcerea în Franța. Ce putea să facă atunci un intelectual de calibrul său? Să urle, să protesteze, să se ceară singur la ocnă, s-o dea cu capul de pereți pe Ana Pauker? Poate că acest lucru i-ar fi mulțumit pe detractorii săi de astăzi. Mihai Șora a ocupat funcții sub regimul comunist? Da. Mă gândesc că-i pare rău și astăzi pentru că a procedat astfel. Dar cred că a ales să supraviețuiască fără să rănească pe nimeni, asta am înțeles eu din informațiile pe care le-am adunat până acum. A oferit românilor rafturi de cultură într-o vreme în care regimul cenzura aproape totul. Și-a publicat „Sarea pământului” după zeci de ani de tăcere. A susținut proclamația de la Timișoara și a fondat, împreună cu alți intelectuali, GDS-ul. Mihai Șora nu are nevoie de încă un „avocat”, de data asta din Căpșunistan.

Dar cred că suntem obligați la un exercițiu de coerență, de coborâre rapidă de pe creasta valului de ură. Sunt mii de profitori de pe urma regimului comunist. Înainte și după 1989. Priviți în jur. Cu o doză minimă de luciditate puteți face o listă cu sute de nume, cu averi de miliarde de euro, cu mii de vile și mii de hectare în proprietate, cu firme care rulează cantități incredibile de bani. Profesorul Șora a creat cultură, a sădit și a sprijinit inteligența sub orice formă, va lăsa în urma sa un bagaj imens de decență.

Mă mulțumesc cu lucruri simple. M-aș bucura să nu urâți pe cine nu trebuie. Iar cei care îmbracă roba judecătorului, chiar și pentru câteva zile, să încerce să ducă la capăt un „proces” pe baza unor argumente solide, imbatabile. Avem cu toții doctorate în a bâjbâi prin ceață. Ar fi bine să procedăm și altfel.