Vremea noilor alianțe: Germania și Turcia

Foto: Profimedia Images

La data de 3 martie 2025 un nou atentat a avut loc în Germania, la Mannheim și, de data aceasta, autorul este un cetățean german get-beget, cu probleme mintale. Surprinzător sau ba, partidele care au militat împotriva imigranților „criminali” au tăcut subit: atât câștigătorul alegerilor parlamentare din 23 februarie, conservatorul CDU, de centru-dreapta, cât și extremiștii de la AfD, care și-au centrat mesajele și politicile pe prezența imigranților.

Realitatea arată totuși altfel și cere soluții rapide: după săptămâni de tatonări, se pare că, la Berlin, va guverna o coaliție între CDU și SPD, mai degrabă o alianță de vremuri grele, căci SPD-ul lui Olaf Scholz a fost marele înfrânt la alegeri - deși reprezintă încă garantul unei stabilități necesare.

După cum era de așteptat, partidul extremist AfD, clasat pe locul al II-lea, nu va intra în nicio coaliție, iar Verzii, situați pe locul al III-lea, nici atât, ceea ce arată că se încearcă astfel evitarea unui fiasco similar celui ce a dus la colapsul coaliției tripartite anterioare, o alianță aproape „împotriva naturii”, între partide atât de diferite ca viziune politică.

În momentul de față, Germania trebuie să fie pregătită pentru o nouă eră, iar Europa are nevoie de prezența ei - economică și militară. Chestiunea schimbărilor aduse de Donald Trump în politica internațională și cea a Ucrainei preocupă destul la nivel național. Viitorul cancelar Friedrich Merz a propus o „independență” a Europei la capitol militar, însă prioritatea internă este economia și refacerea infrastructurii: sens în care se va aloca un pachet de 500 miliarde de euro pentru poduri, străzi, școli, ce vor fi în cel mai scurt timp renovate sau reconstruite. Mai problematice sunt datoriile pe care CDU nu le dorea, dar care acum par inevitabile pentru măsurile necesare anunțate - încă un punct de clarificat urgent (!) împreună cu SPD și Partidul Verzilor…

La nivel politic, atentatul de la Mannheim a venit în momentul în care era necesară o dezescaladare a discursului privind pericolul reprezentat de migranți și care a arătat faptul că radicalizarea este posibilă indiferent de background-ul cultural sau religios, deoarece ține mai mult de chestiuni sociale ori de sănătate mintală și mai puțin de închiderea ori controlarea permanentă a granițelor (propunere a CDU și respinsă, până acum, de SPD).

Noul Parlament german se va constitui pe 25 martie, când se va decide și noua strategie privitoare la Ucraina, în condițiile în care există mai multe schimbări în abordarea bătrânului continent, printre care și posibilitatea ca Europa să beneficieze și de sprijinul Turciei. O „favoare” cam neașteptată…

Recep Tayyip Erdoğan își arată din ce în ce mai mult sprijinul față de președintele Zelenski, pentru a nu-și pierde rolul de mediator în acest conflict, pentru că dorește ca Rusia să părăsească spațiul Mării Negre, dar și din rațiuni ideologice: în ultimii ani, Ankara s-a pronunțat din ce în ce mai mult împotriva unei lumi bipolare, guvernată doar de binecunoscutele superputeri.

Astfel, președintele turc Erdoğan a decis că este de acord cu trimiterea de trupe de menținere a păcii în Ucraina: știe că UE are nevoie de armata sa pentru a garanta securitatea Ucrainei în lipsa contribuției SUA, dar și pentru că, în schimb, ar vrea ca Turcia să devină, dacă nu membru, cel puțin un aliat economic și militar indispensabil Europei extinse (incluzând Marea Britanie). Primele obiecții în acest sens ar putea veni de la Franța și Grecia din motive preponderent istorice.

Ankara urmărește să își întărească poziția în Europa, în timp ce, pe plan intern, încearcă să evite alte pericole. Cu acest scop, a fost propusă eliberarea din închisoare a lui Abdullah Öcalan, temutul lider al PKK, pentru a împiedica formarea unui Kurdistan independent, chestiune din ce în mai posibilă, în special de la izgonirea lui Bashar al Assad.

Pe de altă parte, Abdullah Öcalan însuși ar dori, în sfârșit, pacea pentru toți kurzii din regiune, în cazul în care SUA, Israel și noul lor aliat sirian, Al-Sharaa, ar ataca Iranul. Acest raționament ar funcționa și în interesul președintelui Erdoğan, care dorește o Turcie stabilă și puternică, nu una fragmentată de conflictele din zonă. În orice caz, ideea păcii cu Abdullah Öcalan nu a fost a sa, ci a partenerului său de coaliție, Devlet Bahceli, președintele ultra-naționalistului partid MHP, care a crezut mereu - nu în islamul politic inițiat de Erbakan și perpetuat de Tayyip -, ci într-un stat naționalist bazat pe principii anterioare Coranului.

S-ar putea începe cu autonomia dorită de forțele kurde din estul Siriei și susținută de un Al-Sharaa din ce în ce mai apropiat de SUA, Arabia Saudită și Israel.

Tratatul „de pace” semnat de liderul sirian cu SFD, forțele democratice kurde, în 12 martie 2025, asigură drepturi de reprezentare a kurzilor din Rojava, dar și accesul guvernului HTS la granița cu Irak și la resursele de petrol din zona kurdă.

Ce păcat că acest posibil nou început pentru Rojava a însemnat sacrificiul a peste 2700 de aleviți din sud-estul Siriei, uciși de milițiile HTS doar pe motiv religios. Astfel, Al-Sharaa nu s-a dezis de originile sale islamiste, acționând în perfectă conformitate cu principiile de la Ankara, care nu tolerează alte doctrine (în acest caz, aleviții, persecutați de secole de către otomani), decât dacă e obligată militar…

Evident, la opinia publică internațională a ajuns doar știrea că milițiile HTS au acționat pentru a contracara violențele „susținătorilor lui Assad”, deși populația din zona Latakia și Tartus a publicat încontinuu informații despre adevărate execuții de întregi familii de civili.

Realpolitik…

Atât pentru Turcia, cât și pentru Germania a venit vremea unor noi alianțe. Și al unui nou tip de Realpolitik.

Altfel ambele puteri riscă să-și piardă rolul în contextul regional și internațional.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp