Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Adevărata Turcie, dincolo de pliantele turistice: acum am fost în Estul îndepărtat

Turci și kurzi beau ceai în orașul Van

Turci și kurzi beau ceai în orașul Van, Turcia (Profimedia Images)

Turcia este încă într-o luptă continuă cu inflația și cu plaga celor 20 de ani de guvernare AKP, partidul lui Recep Tayyip Erdoğan, care, mai nou, a hotărât să declare război și câinilor maidanezi - de parcă războaiele împotriva PKK, YPG, Fetö sau a forțelor imperialiste prin intenția de a adera la BRICS nu ar fi fost suficiente…

Dezbaterea privind executarea nemiloasă a milioane de patrupezi a încins spiritele în ultimele luni, dar nu a reușit să distragă atenția de la problemele reale ale țării, care nu au făcut decât să se agraveze: în mod diferit în Vest și în Est.

Din acest motiv am decis să mă deplasez spre punctul diametral opus față de Istanbul Kadıköy (unde revin cu regularitate): am ales Estul îndepărtat al Turciei, pentru a vedea care este situația actuală în Kurdistanul turc, mai precis în „capitala” istorică a regiunii, orașul Van.

Succesul opoziției (partidul kemalist CHP) la alegerile locale din 31 martie marchează debutul unei noi epoci: nu doar orașele seculare din Vest au avut de suferit de pe urma hegemoniei cu tentă islamistă din ultimii ani, ci și cele kurde din Est, care și-au reiterat dorința de schimbare anul acesta, după ce la alegerile prezidențiale nu au reușit să câștige bătălia împotriva propagandei lui Erdoğan (și a neregularităților la numărarea voturilor). 

Orașul Van (la ~100 km de granița cu Iran) și lacul omonim, pe malul căruia se află, sunt considerate inima regiunii, sursa de energie vitală pentru rezistența în fața vicisitudinilor istoriei. 

Capul și brațul Kurdistanului este însă vechea cetate Diyarbakır, situată ceva mai la sud de Van. 

Am sosit în Van cu dorința de a afla mai multe despre mișcările politice aflate în opoziție cu guvernul AKP, care de decenii pune zona sub deosebite presiuni de sorginte naționalist-islamică. 

Aici populația kurdă (și non-turcă ori sunnită) este de 70%, însă este constant privată de drepturi civile și supusă unor presiuni vizibile, pe motiv că PKK (deocamdată aparent „localizat” la granița cu Irak) ar fi în orice moment pregătit să atace.

Demn de menționat este că această organizație declarată teroristă de către Turcia a apărut pe firmament în 1978, în urma represiunii exercitate de statul turc asupra minorității kurde, sistematic discriminate și persecutate pe motiv etnic - totul a început cu interzicerea folosirii limbii kurde.

Lui Erdoğan îi convine deci să învinuiască puterile dușmane pentru economia în declin și să lupte împotriva unui dușman invizibil… Doar astfel de lupte cu morile de vânt îi mai pot salva reputația șifonată de nenumăratele eșecuri pe plan intern: în consecință, numărul de teroriști arestați zilnic (mai ales în Kurdistan) crește direct proporțional cu inflația.  

Așa s-ar explica și droaia de mașini de poliție blindate ce împânzesc centrul orașului Van, unde lumea abia dacă mai are bani de covrigi (simit) și de ceai, darămite de cocktailuri - Molotov sau ba.    

Van este fortăreața fostului partid kurd HDP, reconstituit (pentru a scăpa de o sumedenie de probleme juridice create de stat) sub denumirea de Partidul DEM, după al său lider, Selahattin Demirtaș, întemnițat încă din 2016. 

În 2015 Demirtaș a avut „tupeul” nu doar să candideze și să obțină un loc în Parlament, dar să și anunțe că reprezintă drepturile tuturor minorităților, inclusiv pe cele ale comunității LGBTQ, ceea ce i-a adus imediat epitetul de „terorist antimusulman”.

Refuzul formării unei coaliții cu AKP și denunțarea non-intervenției Turciei în Nordul Siriei, în timp ce Statul Islamic ataca Kobane, i-au pecetluit în mod iremediabil soarta, în scurt timp fiind arestat sub acuzația de „propagandă teroristă și activitate armată într-o organizație teroristă”. Recent, pedeapsa i-a fost prelungită la 40 de ani.

Dar iată că în acest an, la alegerile locale, în Van a câștigat taman partidul său, DEM, ceea ce a nemulțumit autoritățile statale. Contestarea rezultatului alegerilor de către Curtea de Justiție s-a soldat însă cu aprige proteste cu mii de participanți și ecou până la porțile Istanbulului, iar democrația și-a spus, până la urmă, cuvântul. 

Așadar, rezistența poate avea și succes: nu doar în ceea ce privește reconfirmarea primarului DEM la cârma orașului, dar și în lupta micilor mișcări regionale de stânga împotriva AKP. 

Sindicatele ar fi aici un excelent exemplu: am avut ocazia să-l intervievez pe capul sindicatului din Educație Eğitim Sen din Van, domnul Lokman Babat, cu care am avut o discuție cel puțin interesantă.

Prima mea întrebare s-a legat de evenimentele de după alegerile locale: ce s-a schimbat din 31 martie până în prezent. Răspunsul a fost scurt și la obiect: presiunea guvernului s-a intensificat, iar controalele din partea guvernatorului AKP au devenit și mai dese. 

Cât despre chestiunea lingvistică, definitorie pentru existența zilnică a kurzilor în regiune... „Teoretic, încă din 2009 limba kurdă face parte din programa universitară: și anume la Universitatea Artuklu din Mardin; au urmat alte 3 universități: Muș, Bingöl, Dersim.

Însă problema începe cu predarea deficitară a limbii kurde în școli, unde statul începe să-și exercite influența, prin tentative de descurajare și discriminare a cadrelor didactice, a elevilor, și ulterior a studenților interesați… există încă atâția kurzi ce nu vorbesc limba, iar posibilitatea de a o învață este încă practic inexistentă”. Politica naționalistă merge pe ideea că „o limbă neoficială nu are șanse de supraviețuire. La fel ca și un popor fără limbă”.

Deocamdată, sindicatele pot face prea puțin pentru a contracara această tendință...

În Van, o zonă cu 1,5 milioane locuitori, sindicatul Eğitim Sen are doar 3000 membri (din păcate, doar 50 din domeniul academic, deoarece AKP stabilește conducerea universităților), iar la nivel național, vreo 85.000.  

Atragerea de noi membri a devenit din ce în ce mai dificilă, căci partidul AKP este foarte agresiv în propaganda sa împotriva oricărei mișcări non-conservatoare și non-religioase: sindicatul Eğitim Sen este astfel calificat drept mișcare de stânga cu “afinități teroriste” (din pricina membrilor kurzi, automatic calificați drept teroriști): o clară manipulare a opiniei publice prin afirmații eronate și discriminatorii. 

Campania de discreditare dirijată de AKP și de sindicatele sale ajunge până la propagarea de idei false privind Convenția de la Istanbul, pe care o desemnează drept „prozelitism” pro LGBTQ, din nou, cu intenția de a dezinforma și a speria segmentul conservator/musulman de populație.   

În viziunea d-nului Lokman, în momentul de față este necesară o altă abordare pentru a explica tinerilor conceptul de muncă în Educație și avantajele ca membru al unui sindicat ce le apără drepturile universale, fără a le cere nimic în schimb: munca în conținut și formă s-a schimbat, din ce în ce mai multe persoane lucrează în mod flexibil, liber, și nu doresc perpetuarea conflictelor politice tradiționale. Generația Z are nevoie de a se afirma, de a se elibera persecuțiile etnice și povara trecutului politic al regiunii. 

Însă cum este posibilă crearea unui context social scutit de presiunea unui stat îndoctrinator? Îndeosebi într-o regiune unde a a te fi născut kurd este un delict… 

Aici d-nul Lokman mi-a amintit cazul tânărului Kemal Kurkut, ucis de poliție în 2016 în centrul orașului Diyarbakır, în timpul festivalului Nevruz. Deși tânărul avea torsul descoperit, poliția fusese convinsă că ar fi avut asupra sa o bombă: dacă n-ar fi fost fotografiile foto-jurnalistului A. Gök, poate că forțele de ordine ar fi fost și crezute, însă astfel… Polițistul ce considerase necesară anihilarea imediată a unui băiat lipsit de apărare este încă în libertate. 

Și totuși, lupta sindicatului împotriva sistemului ostil continuă: atunci când se observă vreo neregulă, sindicatul are 2 posibilități de intervenție: calea legală (justiția, așa politizată și controlată de AKP cum este) și calea apelului către opinia publică - prin campanii ale societății civile, din ce în ce mai active. 

În Turcia, în Vest sau în Est, fiecare luptă așa cum poate: pentru drepturi, pentru democrație, pentru un trai decent… Rezistența este o practică zilnică. Din păcate sau din fericire. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult